Zarvă mare în Palatul Copiilor din Copou, unde Împăratul Constantin Şerban este încolţit de tot soiul de reclamaţii şi ameninţări din partea supuşilor profesori, dar şi a părinţilor de dincolo de hotarele regatului. De pildă, se pare că domnul director Şerban a intrat peste ora unei profesoare de muzică şi s-a răstit la aceasta, scena violentă declanşând plânsetele unui elev. Mai mult, un profesor îl acuză pe Şerban că i-ar fi călcat în picioare telefonul mobil. Pentru a afla detalii despre ce se întâmplă la Palatul Copiilor, am surprins o discuţie între pedagog şi Marcel Foişor, elev înscris la cercul de numismatică.

Constantin Şerban: Care eşti, bă, acolo? Puştiule, de ce mai bântui prin Palat? La ora asta trebuia să fii acasă şi să-ţi bei lăpticul, puchinosule!
Marcel Foişor: Domnu’ director, vă rog să mă scuzaţi, am pierdut o piesă importantă din colecţia mea şi acum o caut peste tot.

Ce colecţie, bre? După cum te văd, pari a fi vreun rahitic de la cercul de filatelie sau la ăla de fluturi înţepaţi.
Nu, domnule profesor, eu sunt membru fondator al cercului de numismatică şi acum îmi vine să plâng de ruşine că am pierdut un ludovic de aur original, cu stema regală a Franţei.

Aoleu, ce făcuşi, tăntălăule? Stai să-mi pun ochelarii, să-l caut şi eu. Zi-mi mai multe despre el, să văd dacă merită să-mi rup şalele.
Păi, are aur de 22 de carate şi cântăreşte cam 7 grame. A fost emisă în anul 1640 de către…

Pfiu, 22 de carate? Ia stai oleacă. Alo, Sănducu! Bre, cât e aurul la tine la amanet? Ăla de 22 de carate. Cât, 125 de lei? Aha. Bă, Marcele, unde l-ai pierdut, mă, că te omor?
Dar nu ştiu, dom’ profesor. Dacă stau bine şi mă gândesc, cred că mi-a scăpat din punguţa în care ţineam doi ţechini cam de 3 grame jumate de aur şi şapte drahme de argint a câte şapte grame fiecare.

Băii, cap de pionier ce eşti! Tu umbli aşa, cu comoara în penar, cum umblu eu cu pixul de director după ureche? Te pomeneşti că eşti vreun pui de Isărescu şi n-ai ce face cu monetarul de pe piaţă!
Dom’ director, s-a făcut târziu, eu zic să nu mai căutăm. Nu-i nimic, găsim noi moneda mâine, că doar n-are cine s-o ia din Palat. Este pază, sunt camere de supraveghere, sunt sigur că mâine o vom găsi, pe lumină. Şi apoi, mai am vreo cinşpe ducaţi rătăciţi prin crăpăturile podelelor, aşa că n-ar fi mare pagubă.

Bă, tu mă omori cu zile! Ia, de mâine nu mai vii aici. Să le zici şi la colegi. Se suspendă toată activitatea în Palat! Bag deratizarea în clădire. Cine ştie ce mizerii de cocoşei aţi mai aruncat prin găurile de şobolan de la subsol! Bă, ăsta e Palat, nu puşculiţa voastră, numismasmaticilor care sunteţi!