După ce ani de zile a făcut cărţile atât la Camera de Comerţ, cât şi la cazinouri, conu’ Mişu Vlasov a prins o chintă roială, culegând de la masa verde cinci ani bătuţi pe muchie la penitenciar. Pentru ca nu cumva să rămână descoperit dacă este întrebat ce-a făcut în ultimii cinci ani, Vlasov a purces la scrierea unui jurnal personal. Câteva fragmente din acesta au ajuns în posesia noastră.

• De câteva zile, am început să lecturez cu deosebită atenţie Contele de Monte Cristo. Nu numai pentru că avem o similarite de titlu nobiliar, eu conaş, el conte, ci şi pentru că mă interesează unele aspecte ce ţin de siguranţa sistemelor de privare de libertate. Mai precis, mă fascinează experienţa contelui care, deşi a fost băgat într-un sac, în locul abatelui Faria, şi aruncat în apa mării, a reuşit să evadeze. Totul e să găsesc şi eu un coleg de celulă la fel de putred de bogat ca şi abatele lui Monte Cristo. Numai că eu o să-i şutesc averea la pocker şi voi ieşi pe poarta principală a penitenciarului, nu dintr-un sac aruncat de pe stânci.
• Dezamăgitori, colegii mei. Un basarabean de-al meu a promis că va deschide un cazino clandestin în cameră. Când l-am auzit spunând că principala atracţie va fi ruleta rusească, l-am avertizat să nu conteze pe mine. Am dat la viaţa mea destule tunuri, nu zic nu, fiind, cum s-ar spune, familiarizat cu armamentul greu, dar nu m-aş băga într-o chestie administrată de rackeţi.
• Săptămâna trecută am vorbit cu directorul penitenciarului şi, în spiritul democraţiei care ar trebui să caracterizeze societatea civilizată, i-am propus să iniţiem o zi a porţilor deschise. Dacă nu se poate o zi întreagă, măcar o oră să fie. Sau, hai, zece minute, cât să-mi iau servieta, un costum bun şi un bilet RATP din staţie pe care, normal, o să li-l trimit spre decontare când ajung în Ibiza. Cred că chestia asta cu decontarea l-a deranjat pe domnul director, care mi-a refuzat scurt cererea. De atunci, nu ne vorbim. Nici măcar la vorbitor.
• Trebuie să recunosc că plictiseala e mare. Nici măcar viaţa politică nu mă mai pasionează. Într-o vreme, mai trimiteam nişte sfaturi băieţilor rămaşi în teritoriu, să înveţe şi ei de la adevăraţii rechini cum e cu politica pe Bahlui. Păcat că n-au fost receptivi, scrisorile îmi erau returnate nedesfăcute. Nu-i nimic, îmi voi face propriul partid. Dacă trebuie doar trei membri fondatori, e floare la ureche. Deocamdată, suntem doi, dar cică o să mai vină un coleg, specializat în furt de telefoane mobile. Numai bun, chiar ne trebuia un expert în comunicare.