Bună seara, oameni buni,
Vine vremea de minuni,
Bună seara în patru zări,
Scoateţi vinu’ din cămări
Şi turnaţi-l pe jumări.
Ia mai mânaţi, măi flăcăi, şi sunaţi din zurgălăi!
Frumos îi traiu’ în ţara noastră,
Ca muşcata din fereastră,
Peste tot în România,
A crescut economia.
Acum inflaţia-i mai mică,
Decât coada de furnică,
Iar salariile-s tot mai mari
Pentru mii de bugetari.
Ponta le făcu pe toate,
Ca să meargă ca pe roate,
Să fim mândri ca români,
Ca în vremea din bătrâni.
Dar această mare minune
Nu plăcu la Uniune,
Şi pe dată se dădu glas,
Lui Ponta să i se zică pas.
Că decât social democratu’
Mai plăcut e tehnocratu’,
Aşa că de la Bruxelles
Veni Dacian Cioloş chiar el.
Agronom de meserie,
Dacian e om de glie,
Când dă cu sapa-n bolovani,
Răsare fişicul de bani.
Specialist în naturiste,
El pe dată luă măsuri triste,
Cât să plângem în batistă,
După curba progresistă.
Până să se dea pe brazdă,
Cioloş fuse bună gazdă
Pentru miniştri manechini,
Cu card de sănătate la bikini.
Ba o place şi pe una Dragu,
Care dă în baltă cu ciomagu’,
Povestind „Punguţa cu doi bani”
La românii sărăcani.
Cu guvern de strânsătură,
Cioloş o va lua pe arătură,
Iar de n-om avea după ce bea apă,
Ne va servi la toţi o ceapă.
Vom mânca urzici pe pâine,
Cu grija zilei de mâine,
Iar cu ulei de rapiţă
Vom prăji la tehnocratiţă.
Leru’i ler şi iarăşi ler,
Iaca avem un comisar premier,
Ca să avem ordine şi disciplină,
Nu şi teşchereaua plină.
Dar un an va trece acuş,
Ca o sanie pe derdeluş,
Şi de Dacian noi om scăpa,
Când de ziuă s-o crăpa.
Că prea suntem orbeţi,
Printre grade şi epoleţi,
Nu mai vedem bun nimica,
Pentru a noastră Românica.
Ia mai mânaţi, măi flăcăi, şi sunaţi din zurgălăi!
De când e la Cotroceni în palat,
Iohannis s-a lăsat de meditat,
Şi uite-aşa, pe nepusă masă,
A mai pierdut o casă.
Chiar şi-aşa, la şedinţa de bilanţ,
Totul a fost bine pentru neamţ,
Care a câştigat un nou palat,
Unde Cioloş a fost instalat.
Şi-a făcut guvernul lui,
Damblaua preşedintelui,
Iar acum e şi mai sas,
De nici nu-i mai ajungi la nas.
Cam zălud şi mormoloc,
O ia tare greu din loc,
E agil şi plin de spor
Ca melcu’ alergător.
Dacă-l cauţi pentru o treabă,
Îţi trebuie un bob zăbavă,
Ce atâta grabă, cetăţene,
Tu n-ai auzit de lene?
De ai vreo pretenţie,
Se ocupă cu atenţie
Mihalache cel fudul,
Cancelarul somnambul.
Iar când preşedintele-i în vacanţă,
Nu se mişcă nici o clanţă
Cotroceniul e pustiit,
De fantome bântuit.
Cucuveaua tace-n curte,
Zilele de lucru-s scurte,
Prezidentu’-i obosit,
Chit că-i tare nevorbit.
Cu aşa un fanfaron,
Străveziu şi monoton,
Ţara intră în hibernare,
Mai ceva ca ursa mare!
Ia mai mânaţi, măi flăcăi, şi sunaţi din zurgălăi!
La Grădina Zoologică,
Uite fiinţa mitologică!
E partidul liberal,
Cocoşat şi bicefal.
Blaga a scos cepul din butoi,
Primar îl vrea pe Buşoi,
Iar Predoiu e-n marşarier,
Nimeni nu-l mai vrea premier.
De când a scăpat de Victoraş,
Duşmanul cel nărăvaş,
Alinuţa şi-a pierdut emisia,
Cui să-i mai ceară ea demisia?
În pană de idei,
Liberalii-s cam holtei,
Au preşedinte şi guvern mascat,
Dar tot nu s-au îndestulat.
Cu Gorghiu şi cu Blaga,
Au devenit ieftini ca braga,
Iar partidul legendar
Scârţâie ca un marfar.
Nu mai e Crin limbutul,
Să le fixeze azimutul,
Tăriceanu e plecat şi el,
I-a pupat pe portofel.
Iar c-o Frunzăverde în Capitală,
Nu faci primăvară electorală.
Dar nu-i nimic, la anu’ care vine,
După o nouă recesiune,
Vor ieşi din nou la rampă,
Ca fluturii dansând pe lampă.
Vor promite bunăstarea,
Ba chiar marea cu sarea,
Şi pe Facebook, şi în stradă,
Vor face mare paradă.
Voturile să iasă gros,
Cât să fie cu folos,
Pentru o nouă majoritate,
Cu serviciile te faci frate!
Ia mai mânaţi, măi flăcăi, şi sunaţi din zurgălăi!
Cât despre social democraţi,
Ăştia sunt cam agitaţi,
Au votat cod de onoare,
Toţi corupţii să şi-i zboare.
Şi-au tras şef cu mustăcioară,
Mândru ca marşul de fanfară,
Bate ţara-n lung şi-n lat,
Din Moldova până-n Banat.
Oaste nouă vrea să-şi facă,
Să nu mai fie vorbă de clacă,
Iar la scrutinul de la anu’,
Să întoarcă voturi cu toptanu’.
După cum se-arată în zare,
Semne bune sondajul are,
Pesediştii sunt pe val,
Calcă pragul maximal.
Cu avânt de luptător,
Vor să bată tot la scor.
S-aşteptăm aşadar, sorocul,
Să vedem cum le-o fi norocul!
Ia mai mânaţi, măi flăcăi, şi sunaţi din zurgălăi!
De când a ieşit la pensioară,
Băselul turuie ca o moară,
Peste tot el duce vorba
Că încă nu i s-a răcit ciorba.
Iar din dragoste de ţară,
Făcu Mişcarea Populară,
Partid de oameni buni,
De sâmbătă până luni.
Marinar de curse lungi,
Îl pândeşte haina-n dungi,
Dar pe dată se strecoară,
Şi scapă de ocară.
Încă are vis de glorie,
Tot râvneşte la victorie,
Pentru care luptă cu tărie,
Rom, whisky şi răchie.
Cu Elena-i resemnat,
De când ea a dat cu subsemnat,
S-a rupt lanţul de iubire,
Şi-a intrat pasiunea-n vrie.
Băsescu, nu fi trist,
Vei rămâne un artist,
Şmecher bun de Hocus Pocus,
Ca la Circul Globus.
Ia mai mânaţi, măi flăcăi, şi sunaţi din zurgălăi!
Ăsta fuse Pluguşorul,
Căruia îi duceaţi dorul,
Iată, anul se sfârşeşte,
Şi în ziar ne răsfoieşte.
De-am fost oameni cu har,
Zâmbete am primit în dar,
Şi vom fi tare mulţumiţi,
La anul să fim şi mai citiţi!
Fericire vă dorim,
Veseli să ne reîntâlnim
La anul şi la mulţi ani!