Un anunţ văzut deunăzi, unde în altă parte decât pe Facebook, ne-a amintit de frumuseţile patriei, uitate în goana după distracţii prin străinătăţuri. O agenţie de turism din Iaşi, al cărei nume a fost inspirat de celebrul zburător din antichitate care şi-a frânt aripile, ne invită să vizităm frumuseţile comunei Miroslava. Daaa, aţi citit bine! Wellcome to Miroslava, landul vilelor ridicate de îmbogăţiţii din ultimii ani, tărâmul de vis al dezvoltatorilor imobiliari şi locul pe unde trece şoseaua de centură a Iaşului, o investiţie scumpă şi prost făcută, ca orice lucru la români.

Agenţia nu ne invită la excursii pe şoseaua de centură (mna, că sună tare prost, te duce cu gândul la moravurile uşoare), ci în comună, unde ghizii ei, adică ăia turistici, au descoperit comori uitate şi de nimenivalorificate. Muzeul, biserica, prăznicarul, gardul babei Safta şi cine ştie ce ciubăr uitat pe la vreun gard. Nu scrie nimic de ranch-urile bogătanilor (acolo ne-ar fi plăcut și nouă să ajungem), nici de castelele investitorilor, ci oferă amănunte etnografice.

Invitaţia a fost inclusă în noul Catalog de turism educaţional pe care şeful agenţiei (un băiat simpatic atunci când n-are niciun interes de la tine, în rest cam ciufut) vrea să-l promoveze şi bine face. El a pust la punct un proiect de turism şcolar prin care plimbă elevii prin Moldova, lucru care ne-a amintit de vestitele tabere şcolare, acum doar nişte imagini în albumul cu poze alb-negru.

Quick cu bilă şi Pepsi

Şi dacă i-ar am luat-o la vale cu poveştile, nu se poate să uităm de vestita tabără de la Năvodari. Cine a auzit de ea măcar o dată să fluture ziarul, iar cine chiar a mers în tabără să bată din palme. Năvodari era, pe timpuri, o aşezare turistico-educaţională la malul mării, unde veneau vara copiii patriei. Şi la odihnă, şi la concursuri. Noi am fost o singură dată, drept premiu câştigat pe la o olimpiadă. Nu mai contează care, că oricum cuvântul nu spune nimic nimănui în zilele noastre. Nici „premiu”, nici „olimpiadă”.

Primul lucru de care ne-am bucurat au fost sticlele de Pepsi. 3 lei bucata. Pepsi la liber, nu adus de unchiul vaporean. O bunătate. Oricum, noi îi ştiam gustul şi uneori îl mai înlocuiam cu cel al Quick-ului, varianta moldo-valahă a produsului american. Un suc cu aromă de Pepsi, care în loc de dop avea o bilă. Delicios, mai ales că, alături de Brifcor, erau singurele sucuri de pe piaţă care puteau fi băute fără să apelezi pe urmă la rezerva de Saprosan a bunicii. Oricum, nu aveau concurenţă, fiindcă alternativa era celebra limonadă de la cofetărie (care avea o singură calitate: erau mereu rece) sau un suc îngrozitor de zmeură, care era mereu gelifiat în sticlă.

Al doilea lucru de care ne-am bucurat a fost discoteca. Pfuiii! Ce de-a bluesuri încropite pe loc şi ce de-a ţopăieli pe portativul lui Modern Talking! N-aveai treabă! Oricum, atitudinea puberilor de atunci era mult mai interesantă decât a celor de acum. Aţi văzut, de curiozitate, ce fac ei în cluburi? Stau picior peste picior şi butonează de zor telefoanele. Atunci când, totuşi, interacţionează, fac schimb de tablete ori îşi împrumută rujurile. Dom’le, nici săruturile nu mai sunt ce-au fost odată! Ori pe atunci erau antidot la plictisealaă, în lipsa mobilelor!

Cu hăulita prin glodurile Moldovei

Întorcându-ne din reverie, ne-am uitat noi prin ofertele astea de turism şcolar şi tabere n-am văzut ioc. Sunt tare puţine şi în locuri în care poţi inclusiv cu mama şi cu tata, deci n-au farmec. Mai degrabă ne-au atras plimbările pe dealurile de la Aroneanu (în dorul practicii agricole) ori excursiile la Tomeşti. Chiar şi cele la Miroslava sunt tentante, iar de Hârlău nu mai spunem. În curând vom afla despre nopţile albe de la Fărcăşeni ori Hăbăşeşti, despre croazierele de la Prisăcani ori de escapadele la Coarnele Caprei. Aşa cum este turismul viticol, ecumenic ori rural, de ce n-ar fi şi plimbări de-aiurea?!

Gigi Trotterul