Compania de Apă şi Canalizare e ca Făt Frumos din poveste: creşte în profituri, se extinde în judeţ şi vrea să cucerească şi regiunea Nord-Est. E un plan ambiţios, fără precedent. Dar această dezvoltare n-are şi efecte negative? Cine deţine controlul, cine are masterplanul? Care vor fi costurile pentru ieşeni?

Ce s-ar putea spune administratorului unei firme care raportează, în plină criză, un profit de 8-9%, care investește de departe mai mult decât încasează din vânzarea mărfii pe care o produce și care, totodată, își permite să dea la 1.100 de oameni lefuri nete de o dată și jumătate salariul mediu pe economie? Ce altceva decât ”Brava, băiatule”? Să ai și profit baban, să dai și lefuri mari și să faci și investiții groase în același timp, nu e chiar de ici, de colo. De regulă, chestiile astea se cam exclud. Poți investi în creșterea capacității de producție, dar tai din lefuri sau din beneficiile acționarilor. Și invers. Pe scurt, faci investiții, iar acționarii își fac concediul la vulcanii noroioși sau îți trimiți acționarii pe Coasta de Azur și legi strungul cu sârmă, să mai meargă oleacă.

Curat monopol
Ce s-ar putea însă spune dacă firma este de stat, iar administratorul a fost bugetar toată viața? Păi, de două ori ”brava”, știut fiind că statul e cel mai prost manager. Dar dacă firma aia de stat are monopolul pe o chestie de care nu se poate lipsi nimeni? În mod evident, tăiem un ”brava”, că nu e mare lucru să-ți meargă bine când ești singurul furnizor de ceva. L-am tăia și pe al doilea ”brava”, dar n-avem curajul. Dacă se enervează managerul și dublează prețul apei? Căci da, despre apă este vorba, despre firma care o furnizează și despre managerul acesteia, Ioan Toma.

Glumim, întrucâtva. Tomiță n-ar putea scumpi apa nici dacă s-ar da peste cap, fără o ștampilă de la BERD, cu care ApaVital are încheiat un credit de vreo 15 anișori. Iar ultima oară când fu vorba de scumpire, BERD a zis pas, că inflație n-a prea fost. Și într-adevăr. Anul trecut, inflația a fost abia de 1,55%, cât n-a avut România de pe vremea Ciuruitului. Aproape că intră în marja de eroare.

Epoca ”prințului deșertului”
Nu știm dacă vă mai amintiți, dar pe vremuri, pe când ApaVital se chema încă RAJAC, furnizorul de apă era condus de unul Casparovici. Niște ziariști mai hâtri îl porecliseră ”prințul deșertului”. Și chiar aveau de ce. Când curgea, că nu se întâmpla faza asta în fiecare zi, apa abia se târa de la etajul 4 în sus. În loc să facă reclamă la cât de limpede și curată este apa pe care o vinde, nu că ar fi fost așa, Casparovici nu mai prididea să dea sfaturi ieșenilor cum să consume cât mai puțină. Cum ar fi să ai o brutărie și să pui afiș mare în vitrină că pâinea îngrașă? Ei, cam așa ceva. Bine, pe undeva omul avea dreptate. Conductele erau în așa hal de ciuruite, că mai bine de jumătate din apa adusă din Prut sau de la Timișești ajungea în pământ. Unii zic că de-aia au și luat-o versanții Iașului, Țicăul mai ales, la vale. Ce apă mai rămânea pe țeavă, era prea puțină pentru câți ar fi vrut-o, iar prin găurile conductelor intra atâta nămol, că trebuia lăsată bine să se limpezească înaintea primei tentative de a o bea. Rezultatele financiare erau pe măsura cantității și calității apei: mici și proaste.

Rețeta succesului
Ce s-a schimbat? Păi, șeful, iar ăla nou a venit cu alte idei. Ăla nou a fost Nichita. El a fost primul care a făcut legătura de bun-simț între apa ajunsă la ieșean și banul ajuns la regie. Omul a gândit bine. Ca să vinzi apă, trebuie ca ea să ajungă și la etajul 10. Ca să ajungă și la etajul 10, trebuie să fie destulă apă și presiune în conducte. Ca să fie presiune și apă în conducte, trebuie ca ele să nu fie chiar ciuruite. Ca să nu fie ciuruite, trebuie schimbate. Ca să le schimbi, trebuie bani. Ca să ai bani, în condițiile în care nu prea vinzi apă, că nu ajunge la etajul 10, trebuie să te împrumuți de undeva.

Și cam așa a început totul. Niște credite care la vremea lor au provocat scandaluri au însemnat modernizarea stației de tratare a apei, ca ieșeanul să nu se mai țină cu mâna de nas când deschide robinetul și să bea totuși preponderent apă, nu bere. Și așa a început și schimbarea unor conducte, a unor pompe și altele asemenea.

180 milioane pentru Iaşi
Boom-ul a avut loc în 2009. Când am intrat în UE, și-au pus ăia mâinile în cap când au auzit că noi încă avem buda în fundul curții și apă de fântână cu nitriți cu tot, de cum treci bariera dintre mediul urban și cel rural. Și-au pus mâinile în cap, pe urmă în buzunare și au scos bani. Mulți. 180 de milioane de euro pentru Iași. Noi am promis că facem ceva de banii ăia. Mai exact, 80% din populația județului să aibă robinet în casă, iar 60% să aibă wc-ul la mai puțin de 20 de metri de bucătărie. Ca să fim sinceri, jumătate din populația județului stă în municipiii și orașe, unde existau deja robinete și wc-uri în case și apartamente. Problema era cu restul, până la procentele cerute de băieții de la UE. Ce voiau ei însemna apă și la țară.

Conducta cu bani
Mă rog, niște încercări au mai fost. Ca la Gropnița, prin programul Sapard. Acolo, și nu doar acolo, s-au făcut niște captări, s-au pus conducte și s-au montat cișmele pe uliță. Pe urmă au început problemele: țăranii nici nu se uitau la cișmele, iar cei care totuși luau apă de la ele, n-o mai și plăteau. Pe urmă, nicio primărie nu avea bani să angajeze oamenii care să birjărească sistemul de distribuție.

Aici a apărut ApaVital. Doi ani au făcut proiectele tehnice. Iar când au început să-i întrebe pe primari, mai toți au fost fericiți să-i lase pe specialiști să se ocupe de țevi și facturi. Iar lucrurile s-au pus pe roate. Așa de bine, că mai nou, ApaVital a început să tatoneze terenul și în jur. Dacă tot se numește oficial ”operator regional”, de ce să nu dea apă și în județul Neamț, de exemplu? Iar ApaVital se tot extinde. Ăsta va fi și pasul următor, după ce va începe să vină a doua tură de bani. 200 de milioane de euro, până în 2020.

Cel mai mișto pentru public este că, de oriunde bea apă, prețul e același. Or, la Gropnița apa este mult mai scumpă, ca preț de producție, decât la Iași. Una e să pornești pompa pentru 300.000 de oameni și alta să o faci pentru doar 3.000, din care mulți încă au încredere în fântâni. Dar dacă așa cere UE, ce să-i faci?

Leafa merge
Bun, și dacă totul e așa fain, unde e problema? Păi, sunt mai multe. O dată, chestia de orgoliu. Băieții de la Andrieșeni iau apă de la Botoșani, nu de la Iași. E mai aproape. Apoi, Pașcaniul se încăpățânează să aibă firma proprie de apă. Ambiția lor.

Hai, că asta n-ar conta prea mult. Borșul lor. Dar fiecare leu cu care se joacă ApaVital îl plătiți voi, dragi ieșeni. Iar ApaVital se joacă cu mulți bani. Numai lefurile angajaților au însemnat anul trecut 50 de milioane de lei. Și nu sunt lefuri chiar mici, după cum am zis deja. Pentru ce înseamnă Consiliu de Administrație, adică niște oameni care ridică mâna la chestii care oricum trebuie făcute, se cheltuie un milion de lei pe an. Șeful cel mare, Tomiță, ia câte 10.000 de lei pe lună. Dacă treaba merge bine, leafa se poate și dubla, că omul are dreptul la niște prime anuale. Și de ce să nu meargă bine treaba? ApaVital este doar singurul furnizor de apă la care ai acces.

Lămuriri
Ar mai fi o problemă. Oare chiar merge bine treaba? Noi nu știm. Nici voi. De fapt, nu știe nimeni, căci ApaVital nu dă socoteală nimănui. Consiliul de Administrație este format în majoritate din angajați ai firmei. Știți vorba aia, „corb la corb…”, nu? A, da, mai este o chestie numită ARSACIS, o asociație a tuturor comunelor și orașelor care iau apă de la ApaVital și care o poate controla. Mda, cică. A încercat odată șeful CJ să scape de șeful ARSACIS. De ce, nu contează. Nu-i plăcea mutra omului, să zicem. CJ deține ApaVital în proporție de 100%. Deci, în pixul lui Adomniței ar sta tot ce înseamnă apă în județ. Hai, zău? De ARSACIS n-a putut trece. Că acolo votează toți primarii, iar cei ai PNL sunt minoritari. Nici pe Toma nu-l poate schimba CJ. Deși ApaVital este 100% a lui. O pot face doar Consiliul de Administrație și ARSACIS. Pe scurt, poate să se dea CJ și peste cap, ApaVital este stat în stat și o doare la carburator.

Scăderea profitului
O problemă este și felul în care a crescut ApaVital. Intră în categoria ”cam prea mult, cam prea repede”. Înainte, era un mamut monopolist în stare de faliment. Acum e pe profit. Dar până când? Anul trecut, profitul a fost de 10,5 milioane de lei sau pe-acolo. Anul ăsta va fi 3,4 milioane de lei, după cum e prognozat. La anul, va fi de 3,1 milioane de lei și va mai scădea. De ce? Simplu: la țară apa se produce mai scump, dar se vinde la prețul general, mai mic. Diferența este în scăderea profitului. Cu cât se iau mai multe comune în grijă, cu atât scade profitul. Ce se va întâmpla când va fi sub zero? Simplu. Monopolistul nu poate da faliment. Așa că apa se va scumpi. Din 2020, UE nu mai dă bani pentru țevi, deci schimbarea lor o va plăti consumatorul. Deja ieșenii din municipiu plătesc apa de la Gropnița. Când vor plăti și schimbarea țevilor găurite de la Ciohorăni… Acum, prețul apei nu e chiar mare. Nu e cel mai mare din țară. E undeva pe la jumatea clasamentului. Bine, că nici leafa ieșeanului de rând nu este la jumatea clasamentului pe țară, ci sub pragul ăsta. Din 2020, apa nu va fi chiar un lux, dar sigur o povară. Ei, acum e clar de ce ne enervează că nu știm cum umblă banul prin ApaVital? Nu de alta, dar poate venim cu niște idei de scădere a cheltuielilor. Măcar să amânăm momentul marii scumpiri.