Avertisment: textul următor poate fi interpretat ca încurajând comportamente antisociale grav dăunătoare sănătății proprii și a celor din jur. De preferat să nu citiți textul decât dacă sunteți fumător. Nu de alta, dar deși e vorba la urma-urmei de un business ca oricare altul și încă unul extrem de profitabil pentru stat, este o afacere despre care se vorbește puțin, date fiind conotațiile sale. Pe scurt, vom vorbi despre tutun şi, mai exact, despre fosta Fabrică de Ţigarete din oraş.
Scurtă istorie
Cu toții știm că Ion Creangă a fost dat afară din slujba de diacon de la biserica Sf. 40 de Mucenici din Copou pentru faptul că se îmbăta, împușca ciorile din cartier și, în primul rând de fapt, se ținea cu fete de vârste fragede. Ca să-și ducă zilele, s-a apucat de vândut tutun, deschizându-și un debit în dulcele târg. Aprovizionarea nu era o problemă, că taman ce se deschisese, în 1864, Manufactura de Tutun. Comerțul, și atunci, ca și acum, presupunea să cumperi ieftin de la en-grosist și să vinzi mai scump en-detail. Că scriitorul abia-și ducea zilele din treaba asta, contează mai puțin. Ideea e că afacerea reprezentată de vânzarea ierbii dracului mergea foarte bine și atunci, ca și acum.
De-acum 120 de ani
Așa de bine mergea, că manufactura s-a extins succesiv cu noi clădiri, începând din 1875, ultima fiind construită în 1894. E cea mai cunoscută dintre toate, de altfel, fiind exact cea de la stradă, lângă viitoarea pasarelă Octav Băncilă. Tot atunci au fost aduse și utilajele pentru automatizarea producției, pentru că monopolul de stat făcea afacerea extrem de rentabilă, iar cererea era tot mai mare. Utilajele respective aveau să rămână în funcțiune timp de 100 de ani, fiind donate în 1998 Muzeului Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu”.
Carpați fără filtru
Nu că fabrica nu mai mergea. Dimpotrivă, mergea atât de bine, că era nevoie de utilaje noi, mai performante. La acea dată, cei 650 de angajați produceau 12 tone de țigări pe zi. E drept, se renunțase la tutunul de prizat și la cel de pipă. Cei mai în vârstă poate mai țin minte cutiile de „Marinar” din anii ’70. Erau însă prea puțini fumători de pipă ca să merite efortul. În schimb, se producea din plin celebrul Carpați fără filtru. Fumătorii îl considerau mai prost decât cel de Sf. Gheorghe, ceea ce însă nu afecta vânzările. În fond, era mai bun decât cel de Râmnicu Sărat, alta din cele șase fabrici de țigări dinainte de 1989. Iașul era undeva pe la mijlocul clasamentului, din punct de vedere al calității. Nici țigările cu filtru nu erau grozave. Snagovul de Iași era înecăcios, cu un tutun plin de cioate. „Iași” își schimbau gustul de la o șarjă la alta. Carpații cu filtru, cu o hârtie fină, mai fină chiar decât a țigărilor actuale, n-a prea avut succes, pentru că nu semăna la gust cu cel clasic, „fără”. Totuși, marfa se vindea bine. Și s-a vândut bine și când fabrica a fost cumpărată de milionarul Ioan Nicolae, prin 2000.
S-a ales praful
Din păcate, ca toate fabricile de tutun din țară de altfel, Țigarete SA nu a fost scutită de celebrele „căpușe” care au înflorit în anii ’90 și începutul anilor 2000. Până la urmă, întreaga Societate Națională a Tutunului Românesc s-a prăbușit, iar Țigarete SA, odată cu ea. Ultimii 200 de oameni au fost dați afară în 2003, când a încetat și producția. Din tutunul românesc „de stat” s-a ales praful. Au mai mers o vreme câteva fabrici private, cum a fost cea a lui Anghelescu. Țigări gen „Anghelescu”, „Bran”, „Student”, „Timber”, „Roșu și negru”, „As”, au mai îmbâcsit câțiva ani plămânii românilor, până au dispărut fără urmă. Ca să o zicem pe-a dreaptă, moartea țigărilor fără filtru sau din clasa B a fost provocată de stat. Aplicându-se aceleași accize, enorme, indiferent de tipul țigării, cele fără filtru ajunseseră să coste aproape cât cele cu.
Dezmembrată de hoţi
Odată închisă, fabrica a intrat în „conservare”, cu 3,5 ha de teren și trei din cele patru clădiri de pe el, adică la voia oricui. A patra clădire, „depozitul de tutun”, cea de lângă pasarelă, ar fi putut avea o soartă mai bună decât să fie demolată bucată cu bucată de vânătorii de fier vechi. A fost trecută de Ministerul Finanțelor în patrimoniul Complexului Național Muzeal Moldova, în vederea înființării unui muzeu de arheologie industrială. În cinci ani care au trecut de atunci, nu s-au putut găsi cele trei milioane de euro necesare, așa că și această clădire e în curs de demolare. Se fură în continuare tot ce se poate din ea, inclusiv cărămida. Mai dă Poliția amenzi, dar se știe cam ce efect au la hoții de fier vechi.
Companii străine
Pe scurt, din tutunul românesc s-a ales fumul. Dar afacerea merge mai departe, căci peste un sfert dintre români sunt fumători. Doar că acum funcționează în România fabrici deschise de companii străine: British American Tobacco, Philip Morris și Japan Tobacco International, care produc mai ales mărci pentru export, dar îndestulează și piața internă cu țigările pe care le știți de la tonetă. Cam 1.200 de oameni mai lucrează direct în producție, o treime față de cei din 1989. Că afacerea e rentabilă o dovedește BAT, care a investit anul trecut 40 de milioane de euro în capacități de producție. Doar ei fabrică anual 26 de miliarde de țigări. De ce nu s-a putut ca o parte din acestea să se fabrice la Iași? Și pentru că fierul vechi se vinde mai ușor ca țigara. Simplu, nu?
gheorghe
FABRICA DE ŢIGARETE, furată cărămidă cu cărămidă
NacoT Alin
Ca o completare – POATE va intereseaza!
Acu vre-o cativa anisori politistii de la sectia 1 (Dacia) au inceput un dosar penal de Furt Calificat pe timp de noapte – din Fabrica de Tigarete – au fost surprinsi in FLAGRANT furand TABLA galvanizata! Autorii in acest dosar penal sunt Marian Asimionesei (fratele lui Florin Ghiocel Asimionesei, patron la ziarul „bzi”) si soferul de la acea vreme a redactiei „bzi”!!!
In noaptea cu pricina cei doi HOTI au fost condusi la sectia de politie din Zimbru-Dacia cu tot cu ZECILE de coli din TABLA – am si POZE cu cei doi si tabla depozitata in curtea sectiei de politie…!
—
Despre ce s-a intaplat cu DOSARUL de FURT – nu am nici o BARFA… DAR, va descurcati voi…!
Sagitarius
Cat ma simt de racorit ca s-a ales praful de aceasta fabrica…
De fapt, nu am nimic cu fabrica ci cu fostii angajati incepand din 1997 si pana la distrugere.
Le-am oferit privatizare prin MEBO sau AVAS dar ei au preferat sa fure „tainul” zilnic de 2 chirpici de carpati fara, pe care ii transformau in bani la orice toneta.
Le-am demonstrat ca ma pricep sa conduc fabrica catre profit si ca am putere de munca si de isbanda dar ei au preferat sa se joace de-a spionajul economic si sa-l ajute pe tiganul imparat. Dar ca in proverb, imparatul i-a spanzurat pe toti, incepand cu tac-su.
Am continuat investitia facuta de fostul director in linia de impachetare si le-am aratat ce poate iesi din mana lor cu implicarea totala a „birourilor” dar ei m-au considerat „romantic” dupa spusele sefului parcului auto.
Le-am dat curaj sa gindesca occidental pentru urmasii lor dar eu sunt cel care n-am inteles ca lor le pasa doar de ei si de momentul respectiv iar ceea ce chipurile lasa si face pentru famila lui e doar un mod de a se da mare.
Este in singele acestei natii sa furi. Pozitia geografica este un privilegiu pentru ca ceva mai la est, pana acum cateva zeci de ani, sunt tari unde se taie mana care a furat. E oarecum de inteles de ce locuitori ai acelor meleaguri vin in Romania si fura, la interecere cu localii.
In concluzie, mi-ar face foarte bine sa aflu cateva exemple de familii de la Tigarete Iasi care s-au chinuit dupa distrugerea fabricii si care, eventual, se chinuie si acum. Pentru ca au ceea ce si-au dorit.
De aici, din varful lumii civilizate, Singapore, privesc acea perioada ca pe un vis urat.
Singura recunostinta care o port ecelei periode este decizia de a emigra. Scarba care m-a cuprins ca sunt roman si ambitia de a-mi demonstra ca de fapt sunt altfel.
Nu, nu sunt roman, nu am fost niciodata, nu am simtit niciodata roamaneste – acele bazaconii de sentimente pe care romanii le numesc patriotism si dragoste de tara.
Cand sunt intrebat de unde sunt, eschivez si spuna ca am fost nescut in Europa. de cand cu EU, multi cred ca Europa e o tara acum.
Indiferent din ce tara am provenit eu am demonstrat de fapt ca imi iubesc tara de origine si sorgintea pentru ca nu le-am facut de ras in celalat capat al lumii. Atat de simplu. Cati dintre romanii ramasi in tara si chiar dintre cei care au emigrat sau muncesc pe afara inteleg asta?
Asa-dar, fosti muncitori ai Fabricii de Tigarate Iasi, hoti, analfabeti, betivi si desfranati, ati pierdut lupta cu Directorul vostru care a incercat sa va faca oameni si sa traiti in decenta.
Ceea ce va mai ramane de facut este sa va duceti sa lingeti picioarele unui tigan numit de o presa micirlita „mogul de prasa” sau sa visati ca sunteti in locul lui.
Nici unul dintre voi nu va intelege ce am scris aici si asta va face si mai mici.