După scandalurile în serie prin care eram anunţaţi că la cantinele cu împinge tava de la Ikea ni se serveau, până a intra inşpectorii peste suedezi, chiftele din carne de căluţ, condimentate cu rahat (nu din acela turcesc, ci chiar din acela omenesc), iaca un nou scandal ne provoacă greaţă la maţele noastre de gurmanzi declaraţi şi mari amatori de delicateţuri. Cel lovit acuma este un mare brand fabricat de industria marketingului televizat de după rivoluţie, pre numele său Ardealu’. Citim acuma, prin presa cea naţională, că, de fapt, brandul cu pricina nu ar fi aşa de tradiţional şi de cinstit, cum îi ştim noi pe ardeleni, iară prin conservele cu carne de vită expuse prin nişte hypermarketuri gen Metro şi Carrefour au mai băgat şi ei niscaiva căluţ, ca să fie mai consistente. Iar prosteala pe faţă se întâmplă pe la o fabrică din Covasna, deţinută, cum se poate mai româneşte, decât de o firmă… norvegiană, cu nume asemăntor cu cel de balenă ucigaşă – Orkla. Curat tradiţional şi autentic, nu? Nici nu ne mai interesează acuma câtă vită şi cât mânzişor tocat s-or regăsi prin conservele cu pricina, nici în ce proporţii. De la atâta tradiţie, mai că ni se apleacă.

Ca să mai rămânem oleacă la brandul celor de la Ardealu, parcă ne şi aducem aminte noi acuma de reclamele alea bune de prezentat la prinţul Charles, al Marii Bretanii, prin care nişte ardeleni neaoşi mestecau cu sârg la un pateu, în care presurau la sfârşit un ingredient secret, vândut ca fainoşag. Nu ştim acuma dacă aşa se zice acuma la emulsia de şoric sau la esenţa de cal. Rezultatul este însă de excepţie. O pastă rozalie cu iz de tablă de conservă, pe care o întingeţi dimineaţa pe pâiniţă, cu două căni de ceai, ca să păcăliţi burdihanele până la o gustare mai serioasă. Ce poate fi mai natural de atât? Vă dorim poftă bună! Iar pentru cine o mai trăi până la număru’ viitor, fiţi pe fază că venim noi cu o reţetă tradiţională de pateu, direct de la Moldova, de o să vă lingeţi pe deşte, nu alta… (21, 22, vrem Ardealu‘ înapoi