Se spune că în spatele oricărui bărbat puternic se află o femeie puternică. Bine, nu vrem neapărat să spunem că Josephina i-a suflat lui Napoleon cum să-și miște trupele la Austerlitz. Dar o oarecare influență trebuie să fi avut, măcar asupra stării lui de spirit. În fond, el știa că ea nu e genul care să-l aștepte să se întoarcă acasă, credincioasă ca o nevastă de cavaler medieval, iar furia lui s-ar putea să-l fi inspirat în luptă. La urma urmei, după ce a divorțat de Josephina și s-a însurat cu Maria Tereza, care-l iubea, a început să piardă bătăliile. Păstrând proporțiile, mai că am zice că nici Iașul nu stă chiar rău la personaje feminine influente. Poate nu au influențat istoria lumii, dar pe a noastră, sigur.

Ieşeanco-ardeleancă
Poate cea mai cunoscută ieșeancă din istorie a fost Veronica Micle, iubita cu toane a marelui Eminescu. Un fel de a spune ieșeancă, pentru că Veronica era ardeleancă, fiica unui luptător din oastea lui Avram Iancu, refugiată la Târgu Neamț și măritată, la 14 ani, cu un profesor universitar ieșean, Ștefan Micle, cu 30 de ani mai în vârstă. Eminescu a cunoscut-o la Viena, în 1872, când ea era deja mama a doi copii. A fost dragoste la prima vedere, dragoste cu năbădăi, ce l-a ținut pe Eminescu într-un oraș de care îi spunea că nu poate să-l sufere, cum nu suferea nici Bucureștiul și care avea să-i unească și în mormânt. Nu avem loc să povestim tot. Amintim doar că Eminescu i-a reproșat constant cochetăria, iar ea lui, gelozia. În limbajul epocii, cochetărie însemna un ofițer de artilerie cu care Veronica se plimba prin Copou, un Caragiale cu care Eminescu a avut scandaluri monstru și căruia a vrut chiar să-i ceară satisfacție cu pistolul, un poet bucureștean, Iuliu Roșca, și mulți alții.

S-a sinucis
După mai bine de un secol, încă nu se știe cât a fost adevăr și cât bârfe împrăștiate prin târg de Titu Maiorescu, din răzbunare. Acesta fusese acuzat de hărțuirea unei eleve, iar Veronica depusese mărturie împotriva lui. Maiorescu a fost achitat, dar a urât-o toată viața. Ce este însă sigur este că Veronica, rămasă văduvă, i-a fost alături poetului în ultimii săi trei ani chinuiți de viață, în pofida urii lui Maiorescu și a disprețului afișat de sora lui Eminescu, Henrietta. După moartea lui, Veronica nu i-a supraviețuit mult. S-a sinucis, cu arsenic, după fix 50 de zile. În urma lor a rămas cea mai frumoasă poveste de dragoste din literatura română, desfășurată unde altundeva decât în dulcele târg, o corespondență ce poate umple volume întregi și cele mai frumoase poezii de iubire scrise de poetul național. E drept, Eminescu i-a scris și altfel de poezii, dar acelea nu prea sunt publicabile. Cam ca Povestea Poveștilor, dacă o știți.

Elena Doamna
V-am obișnuit până acum, când a fost vorba de povești, să vi le prezentăm în ordine cronologică. Am încălcat puțin regula, pentru că a doua mare figură feminină a Iașului a fost înaintea Veronicăi. De fapt, s-a născut mult înaintea ei și a murit mult după. Elena Cuza nu a fost doar o mare figură a Iașului, ci a întregii țări. Ieșeancă prin naștere, Elena Rosetti a fost prima dintre cele patru Elene decisive din viața șefilor de stat români, urmată fiind peste ani de Elena Wolf-Lupescu, metresa regelui Carol al II-lea, Elena Ceaușescu și Nuți, de care nu spunem nimic, că știți și dumneavoastră.

Acte de caritate
Educația dură și rigidă primită acasă a făcut din Elena Cuza o femeie timidă și retrasă. Până la un punct, căci ea a fost cea care a aranjat fuga din țară a soțului său, viitorul domnitor, atunci când îl căutau oamenii lui Mihail Sturdza să-l aresteze, după revoluția de la 1848. Ajuns domn, Cuza avea să o trimită la Paris, chipurile ca să nu fie supusă intrigilor. De fapt, în viața domnitorului intrase Maria Obrenovici, care avea să-i dăruiască și doi fii, dar asta este o altă poveste. Întoarsă în țară după doi ani, Elena Cuza a fost cea care, din umbră, l-a condus pe Cuza spre adoptarea a două dintre cele mai importante legi ale epocii: cea a instrucțiunii publice și cea a reformei agrare. A patronat un azil la București, a lucrat ca infirmieră la Iași. I-a adoptat pe cei doi fii ilegitimi ai soțului său. Fără să-i reproșeze vreodată ingratitudinea, l-a însoțit în exil și i-a închis ochii. I-a adus trupul în Moldova pentru a-l îngropa la Ruginoasa. Uitând pentru Elena Cuza faptul că Alexandru Ioan transformase Moldova într-o provincie a Munteniei și Iașul într-un târg de provincie, moldovenii au venit cu miile pentru a-l conduce pe ultimul drum. Sau pentru a o vedea pe marea Doamnă a Moldovei.

Celebra Marghiolița
Cea mai spectaculoasă viață din Moldova veacului al XIX-lea a dus-o, aproape fără putință de tăgadă, Maria Ghica, Marghiolița Roznovanu cum a rămas în istorie. De o frumusețe rară, născută într-una dintre cele mai bogate familii ale Moldovei, s-a măritat cu Neculai Sturza, fiu de domn, aflat la acel moment ostatic la Istanbul. Acolo l-a cucerit până și pe sultanul Mahmud. A plecat din Turcia în pragul unui nou război ruso-turc. La sfârșitul lui, era să fugă cu un cneaz rus, Muhanov. Nu i-a plăcut însă trăsura care o aștepta pe celălalt mal al Prutului, așa că s-a întors la Iași. Cum soțul era redus mintal, a obținut cartea de despărțenie, pentru a se căsători aproape imediat cu marele logofăt Costache Sturza, cu vreo 35 de ani mai în vârstă ca ea, dar putred de bogat. Aproape imediat, l-a înșelat cu Neculai Rosetti-Roznovanu, unul din marii crai ai epocii.

Peripeţii
Cu el a aranjat să fie răpită de la palatul din Ruginoasa, „rușinoasa”, cum ajunseseră să-i spună sătenii, informați de arnăuți despre ce se întâmpla între zidurile lui. Neculai a atacat palatul și a răpit-o, în luptă murind și Săndulache, fiul logofătului Costache. Bătrânul a suferit mult, dar după Marghiolița, nu după fiu-său, la a cărui înmormântare nici n-a venit. A reușit să-și recupereze nevasta, după ce trupele domnești au asediat castelul lui Neculai Roznovanu de la Stânca, unde se refugiaseră amanții. Marghioala a mai stat lângă Costache 9 luni, după care a fugit iar, tot cu Neculai. S-a și căsătorit cu el, fără a fi divorțată. Pentru a obține divorțul, s-a botezat catolică, apoi protestantă, doar-doar o găsi pe cineva să-i accepte noua căsnicie. S-a întors în Moldova abia după 14 ani, în 1856, cumințită. După vreo doi ani, a murit și Costache. Nici Neculai n-a mai dus-o mult.

„Lasă, că strânge Marghioala”
După o viață personală puțin spus tumultuoasă, Marghiolița s-a apucat de făcut și desfăcut politica țării. După abdicarea lui Cuza, fiul său a fost la un pas să fie proclamant domn al unei Moldove separate de Muntenia. Și-a măritat o fiică în Serbia, ajungând străbunica regelui cu un destin tragic, Alexandru. Și-a petrecut ultimii ani din viață dând săptămânal câte o masă de pomană săracilor și invalizilor din războiul de independență, servind mâncarea cu mâinile ei și strângând tot ea farfuriile. Au rămas în urma ei două zicale neaoșe ieșene: ”să mănânci ca la Coana Marghioala”, adică mult și bine și „lasă, că strânge Marghioala”, când lași pe altul să facă o treabă pe care ai putea-o face tu însuți. A murit în 1888, aproape ruinată și a fost condusă pe ultimul drum de mii de ieșeni. Pe catafalc s-a aflat și o coroană de flori trimisă de regina Serbiei, Natalia. Nepoată-sa.

Donații generoase
Pentru vechile boieroaice ale Moldovei, caritatea era o regulă de aur, de la care puține se abăteau. Nici Olga Mavrocordat-Sturdza nu a făcut excepție. Fiică de domn, s-a măritat târziu după standardele epocii, la 24 de ani, cu un nepot de domn. Emancipată, a studiat sculptura în Germania și Franța, unde a fost ucenica celebrului Auguste Rodin. Ansamblul statuar al Unirii din fața UMF este o copie după o statuie a ei, distrusă de comuniști în 1947.

Adevărata sa vocație a fost însă caritatea. Încă din timpul primului război mondial, Olga Sturdza a fondat Societatea pentru ocrotirea orfanilor de război. A înființat în palatul său de la Miroslava un orfelinat, transformat în 1919 în Școală superioară de agricultură, căruia i-a donat 100 ha de teren. A făcut donații generoase școlii normale și Liceului Internat.

În 1948, a fost dată afară din casă, mutându-se la București, într-o casă a familiei. Și de acolo a fost dată afară, pentru a fi arestată în 1953, acuzată fiind că a vândut lemne din fosta ei pădure. Cumnatul său, ambasadorul grec în România a reușit să o scoată din țară în 1957, folosindu-și din plin poziția de diplomat. A murit bătrână în Franța, pe o proprietate a familiei.

Mână de fier
Perioada comunistă a nivelat totul, inclusiv oamenii. Nu prea sunt nume mari, de care să ne putem aduce aminte acum. Poate cu excepția ultimului secretar al PCR de la Iași, Maria Ghițulică. Nu era ieșeancă, ci olteancă. Șapte clase, calificată ca bobinator și tehnician mecanic, Maria Ghițulică a fost un produs tipic al epocii, urcând scara socială pe partea rezervată membrilor de partid. Ca ultim prim-secretar al Comitetului Județean al PCR, un fel de prefect al epocii, Ghițulică a condus Iașul cu o mână de fier între 1987 și 1989. Pentru duritatea ei, a fost poreclită „Lenuța”, după numele soției lui Ceauseșcu, cele două având în comun caracterul. S-a remarcat prin severitatea cu care a înăbușit mișcările studențești din primăvara lui 1987. Marea manifestație a studenților din februarie, când tinerii ceruseră căldură, lumină și apă în cămine îi adusese predecesorului său mazilirea. Ea voia să demonstreze că așa ceva nu se va repeta. A zdrobit în fașă încercarea de demonstrație anticomunistă din 14 decembrie și i-a promis lui Ceaușescu, la ultima sa teleconferință cu secretarii de partid că la Iași va fi liniște. A fost suficient de isteață să nu mai treacă pe la birou pe 22 decembrie, ci să se urce în mașină și să plece din oraș. Azi trăiește la București, într-un apartament cu 7 camere pe strada Londra, în zona ambasadelor, primit pe vremea lui Ion Iliescu. Soțul este om de afaceri. Ghițulică a lăsat în urmă cei mai negri ani pe care i-a trăit Iașul înainte de 1989, când și hârtia igienică devenise o raritate în magazine.

O nouă tipologie
Ultimii 25 de ani au adus cu ei un nou soi de ieșeancă: femeia de afaceri. Nu avem politiciene de anvergură, nici artiste de renume mondial, dar avem femei care au arătat că locul sexului slab nu este, prin definiție, la cratiță.

Ieșeanca de afaceri cu cea mai mare vechime este probabil Irina Schrotter. A terminat medicina, dar s-a consacrat drept creatoare de modă. S-a spus despre ea că a avut o tinerețe foarte tumultuoasă, dar multe lucruri au rămas doar la nivel de bârfă. La 35 de ani, în 1990, și-a deschis primul magazin de confecții privat și primul salon de înfrumusețare din Iași. Anii ’90 i-au adus și o arestare, pentru că intermedia șpăgi date de studenți la examene. A și fost condamnată la doi ani de închisoare, cu suspendare. A mai urmat un dosar, când un libanez acuza faptul că a livrat pantofi de două miliarde lei magazinelor Irinei Schrotter, dar nu a văzut niciun ban. După aceste episoade, a rămas în lumea modei și a făcut în scurt timp din numele de Irina Schrotter un brand recunoscut. În 1999, a și organizat prima ediție a Festivalului internațional de modă din Iași. În 2008, și-a anunțat candidatura la Primărie, promovându-și puternic imaginea de primul candidat femeie la fotoliul de edil, cu sloganul „I love IS”. Avantajul de a avea aceleași inițiale ca indicativul auto. S-a retras însă din cursă pe neașteptate, ceea ce a reaprins pentru moment bârfele. Fără a se mai manifesta politic de atunci, a rămas unul din cele mai sonore nume din industria modei autohtone.

Eminență cenușie
Mult mai discretă și aproape anonimă în spațiul public este Coca Cașcaval. Cei puțini care au auzit de ea o știu ca pe eminența cenușie de la SC Antibiotice SA. Director de marketing timp de ani buni, ea a decis, la urma urmei, unde și cât vindea firma. A fost mult timp numărul doi în Antibiotice SA, până în 2008, când după 10 ani la conducerea firmei, Ioan Nani a fost „promovat” adjunct, locul fiindu-i luat de Coca. Domnia acesteia a durat doar un an, în aprilie 2009 Nani revenind ca șef. Ce a fost exact, este neclar și acum. Unii au vorbit de un război intern. Cei mai mulți și mai bine informaţi, de o tentativă eșuată de eliminare a lui Nani pentru opoziția sa fermă la planurile de privatizare a fabricii. Întors în funcție, Nani a mătrășit-o pe Cașcaval. A căzut în picioare, pentru că este totuși o profesionistă. De cinci ani, conduce Polisano, distribuitor cu afaceri de trei ori mai mari decât ale SC Antibiotice. Războiul dintre Cașcaval și Nani continuă, în arena economiei de piață.

Afacere planetară
Cea mai de succes femeie de afaceri ieșeancă a vremurilor noastre provine din Pașcani. Doina Cepalis a intrat în afaceri în 1994, pe domeniul confecțiilor. A cumpărat după câțiva ani Integrata SA Pașcani, unde și lucrase înainte de 1989. Societatea era în pragul falimentului, dar Cepalis a salvat-o. Și-a înființat încă o companie, Te-Rox Prod, care a devenit cel mai mare producător de accesorii de scaune auto pentru copii. E o nișă îngustă, pe care Cepalis a ocupat-o aproape în întregime. Vinde în peste 60 de țări, inclusiv către Ferrari, Lidl, Argos, Carrefour sau Chicco. În ultimul timp, a început să vândă în China și se extinde și spre America de Sud.