Ficatul joacă un rol foarte important în organism. Totuși, nu-și dă importanță. Și când se îmbolnăvește, nu dă semne decât târziu. Prin urmare, e treaba ta să faci din când în când analize pentru ficat.
Un junghi, ceva care te “ține”, undeva, în partea dreaptă, sub coaste, te duce imediat cu gândul la durerea de ficat. Că doar acolo e locul lui, nu? Or, de cele mai multe ori, bolile ficatului nu dor. Cel mai des acestea evoluează în tăcere și sunt descoperite cu ocazia unor teste de rutină sau menite să investigheze o cu totul altă afecțiune.
Ce înseamnă durerea de ficat
Această regiune abdominală, numită de medici hipocondru drept, găzduiește reacții și din partea altor organe interne. Prin urmare, ar trebui să iei în considerare un set amănunțit de analize, când simți că te doare. Pietrele la fiere, precum și dischinezia biliară dau astfel de dureri, în regiunea mai sus menționată. Nici colonului nu-i e străină zona pentru a-și manifesta nemulțumirile, mai ales în cazuri de constipație, inflamație sau iritabilitate. Și nevralgia intercostală doare în același loc, la fel ca și în cazul pietrelor la rinichi, infecțiilor sau tumorilor renale.
Poate fi de vină și glanda suprarenală, dar și coloana poate fi afectată. Nu ar trebui pierdut din vedere nici pancreasul și nici ulcerul. Până și banala apendicită poate da durere în hipocondrul drept, în special dacă apendicele e localizat mai sus decât de obicei. E drept, sunt și situații în care chiar se poate vorbi de o durere de ficat, cunoscută printre specialiști ca hepatalgie. Însă aceasta se caracterizează și prin imposibilitatea de a respira normal din cauza durerii, prin icter, oboseală, modificări de culoare ale urinei și scaunelor, greață, lipsa poftei de mâncare. Chiar și așa, niciunul dintre simptome nu este suficient de convingător pentru a ne pune singuri diagnosticul.
sursa: libertatea