Mare ruşine în familia Tribunului! Eruditul şi mult prea învăţatul Corneliu Vadim Tudor, românul plecat la Viena după doctorate şi turnătorii, omul de cultură care înjură mai rău decât un birjar, trăieşte momente de mare cumpănă intelectuală. Fiica lui cea mică, juna Eugenia, a dat-o în bară la Bac! Da’ rău de tot, mânca-v-aş! Fata asta a făcut neamul de râs! Ducă-s-ar la naiba toată glagoria noastră că degeaba ne-am mai lăudat! Eugenia a luat nota 8,05 la Limba şi literatura română, 8,35 la Istorie şi 6,75 la Geografie. Auziţi, fraţi români? 6,75 la Geografie! Mai mare ruşinea, mai ales că vestea a trecut Carpaţii!
Aoleu, ce să mă fac, Doamne, eu?
Uite aşa se-ntâmplă în viaţă! Munceşti, faci copii, îţi rupi de la gură şi de la partid să-i ţii la şcoală, le dai bani de bilet de tramvai, le cumperi blugi pentru discotecă, îi înscrii la şcoli cu tradiţie, iar ei îţi înfig cuţitul în spate! Păăăiii, cum, Eugenio, fată, ai luat tu nota asta de ocară? În care râuri învolburate te-ai încurcat şi te-ai înecat? Ori poate şisturile argiloase, nu alea de le scurmă americanii după gaze, te-au sufocat? Sau care drum al Apusenilor ţi-a întunecat memoria de n-ai putut tu spune frumos şi cu intonaţie aşa cum voia tătuțul Tribun, să se mândrească din nou cu fetele lui? Uneori, şi părinţii ar trebui să se întoarcă la şcoală şi să vadă care sunt cauzele pentru care moştenitorul o sfecleşte prin catalog. Poate juna Jeni n-o fi vrut să dea examen la Geografie, dar Tribunul i-o fi cerut să înveţe cu rigla şi compasul pe hartă care sunt graniţele Românei Mari, aşa cum le ştie el de pe timpurile juneţii lui. Poate fata o fi fost interesată de Geografie doar în ideea de a afla când e Târgul de Fete de pe Muntele Găina, nu şi unde se varsă Dunărea după ce scapă din Porţile de Fier. Poate lui Jeni i-o fi plăcut Geografia ca metodă de research pentru un job în afară, după Bac, nu ca să mai ia şi notele cu care tătucul ei s-ar fi mândrit.
Bucuroşi le-om cânta toate!
Ei, lasă, nu fi tristă, că sunt pe lumea asta eşecuri şi mai mari. N-ai văzut feciorul lui Guţă? După ce anul trecut a luat nota aproape 2 la Bacalaureat, în acest an nu s-a mai prezentat deloc. Ce i-o fi zis tac’su? „Stai băiete acasă, pe prispa asta lăcuită şi aurită, nu mai freca Mercedesul de pomană până la şcoală, că oricum nu-ţi trebuie. Tu tre’ să ştii să ţii doar microfonul, că de restul se ocupă «iutubul» la nunţi. Eu cum crezi că fac?”. În cel mai bun caz, fecioraşul poate ar fi dat vreo probă la Sport, ca să-şi arate deltoizii tatuaţi cu lovelele adunate pe la cumătrii, că altfel nu are ce să caute în sala de examen. N-aţi văzut ce s-a întâmplat la „Bolintineanu”? Frate, nici şpagă nu poţi să mai dai, darămite să iei! Una peste alta, uite că Tribunul a scăpat de emoţiile examenului de maturitate ale fiicei, examen de la care feciorul lui Guţă îşi luase demult gândul. Şi, apoi, cine îl împiedică să dea Bacul după ce va absolvi facultatea, aşa cum au făcut multe cunoştinţe din patria mioritică, a cărei Geografie a scos-o pe Eugenia din graţiile Tribunului? Nu fi tristă, viaţa e frumoasă şi fără să cunoşti dolinele şi crevasele săpate de spumele de la gura Tribunului!
Mareea Negură