Cum ar fi ca într-o dimineață să te trezești cu mascații la ușă? Cam nașpa. Și în zilele de astăzi nu puțini politicieni, patroni sau persoane publice se trezesc dimineață cu mascații la ușă. În ziua de astăzi, cei mai de temut sunt mascații. Niște bărbați înalți, bine făcuţi, cu cagule pe față, înarmați până în dinți, și care vin să te conducă de obicei la DNA, DIICOT sau alte organe de anchete. Din rândul acestor structuri a făcut parte și Dorel Roman. Era chiar șeful Serviciilor de Acțiuni Speciale de la Iași. A fost până la începutul acestui an, când chiar el a fost trezit dimineață de subalternii săi înarmați până în dinți și cu cagule pe față. Dar nu despre problemele lui cu justiția vom discuta acum. Gândiți-vă, cum ar fi ca șeful structurii de acțiuni speciale, adică al mascaților, să danseze pur și simplu după cum cântă o femeie? Cam stânjenitor ar spune unii. Și noi am înclina să spunem la fel. Dar Roman o face. Chiar dansează pe muzica unei tinere fete. Mai exact, pe muzica interpretată de una dintre cele două fiice ale sale. Ne referim la Oana Ailoae Roman, care face parte din trupa Rao. Fiica fostului șef al SAS Iași a participat chiar la show-ul de televiziune X Factor difuzat de Antena 1. Căsătorită cu Răzvan Sabin Ailoae, Oana Roman i-a dăruit recent un nepot tatălui său.
Noul star din muzica populară: sexy Cosmina Adam
Acum ceva timp, vedeam la televizor o emisiune-dezbatere destul de interesantă. Se punea problema care este în fond limba română literară? Care dintre graiurile ei,…