Mihaela Popa are capacitatea aparte de a cădea mereu în picioare, indiferent de vântul politic care-i şuieră prin podul în care i se prăfuiesc principiile. Veritabil Popa Mitică al scenei politice ieşene, senatoarea care a oscilat mereu între PDL şi PNL, ajungând, în sfârşit, la varianta de compromis a noului PNL, a avut o relaţie specială cu şeful serviciilor speciale, Mihai Răzvan Ungureanu. Când era în USL, Popa a votat pentru căderea guvernului MRU, dar acum, fiind iar alături de colegii din PDL, l-a susţinut pe fostul premier Kobe pentru funcţia de şef la SIE. Detalii despre această relaţie cu năbădăi, de fapt un schimb de gloanțe oarbe, în dialogul telefonic dintre cei doi.
Mihaela Popa: – Alo, Mihai? Ce mai faci, te-am sunat toată ziua şi n-ai răspuns.
MRU: – Bună, Mimi. Mda, am avut nişte treabă. Mi-am redecorat biroul. Am renunţat la tapetul cu motive fesebiste şi am dat un var foarte drăguţ de la prietenii nemţi, un Kober superb.
M.P.: Kober sau Kobe?
MRU: – Mimi, dacă m-ai sunat să faci mişto, mai bine las-o baltă. Tu ce mai faci, ce mai zici?
M.P.: – Hmm, nimic deosebit. Am fost pe la Podul de Flori, mi-am tras nişte poze, le-am pus pe Facebook, vrăjeli din astea de imagine. Ce vrei? E vară, caniculă, sezon mort politic.
MRU: – Da, şi eu mă plictisesc de moarte. Noroc cu băieţii care-mi trimit DVD-uri cu secvenţe haioase, filmate cu camera ascunsă prin ambasadele României. Să vezi câtă lipsă de etichetă la dineurile oficiale, cum nu ştiu ataşaţii noştri diplomatici să savureze arta gastronomică.
M.P.: – Te înţeleg perfect. Ne lipseşte naturaleţea. Exact asta am vrut să promovez în Parlament: tradiţia românească de a mânca seminţe de floarea soareului, gestul atavic şi ecologic de a sparge coaja răsăritei direct între premolari şi incisivi, în acea zonă a maxilarului numai de maeştrii populari ştiută. Zău, ne pierdem identitatea noastră, ca popor!
MRU: – Uite, când te aud vorbind atât de patriotic, mai că îmi vine să te îmbrăţişez, dragă Mimi. Totuşi, spune-mi, de ce eşti atât de schimbătoare în privinţa mea? M-ai dat jos din funcţia de premier, acum m-ai votat ca director la SIE. Nu te mai înţeleg, sincer.
M.P.: – Mihăiţă, tu ştii că eu sunt profesoară de meserie. Ca orice pedagog, când văd că un elev bate câmpii, îl trag de urechi şi-l trimit în fundul clasei. Aşa am făcut şi cu tine. Am votat împotriva ta ca premier, pentru că ştiam că nu eşti făcut pentru administraţie, ci pentru trasul cu urechea. A fost spre binele tău, crede-mă. Vorba aia, un şut în fund e un pas înainte. Pas cu pas, vorba neamţului nostru drag!
