E limpede, Casa Pătrată se dovedeşte propice pentru închegarea unor prietenii de durată, nu numai de ordin administrativ. Dacă doar cu câteva săptămâni în urmă, subprefectul Bogdan Abalaşi şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Alin Aivănoaei, se plimbau braţ la braţ pe străzile Cernăuţiului, fotografiindu-se în istoricele săli ale Universităţii, în weekendul trecut cei doi au împărţit frăţeşte momeala la o partidă de pescuit petrecută pe un iaz aflat lângă Hârlău. Faptul că cele două instituţii administrative împart echitabil acelaşi corp de clădire a înlesnit colaborarea dintre cei doi înalţi funcţionari, acum deveniţi prieteni la cataramă pe malul bălţii. Prin urmare, firul roşu de comunicare dintre subprefect şi vicele CJ a fost înlocuit cu un fir întins.
Portretul lui Bogdan Abalaşi, intrat în pinacoteca de aur a Prefecturii. Icoana din Casa Pătrată
Dispărut de ceva vreme din prim planul vedetelor feisbuciste locale, subprefectul Bogdan Abalaşi a revenit recent cu o fotografie de colecţie. Abalaşi şi-a imortalizat figura…