Deşi conţinutul editorial al Veştii Judeţului ar fi trebuit să-i potolească crizele de orgoliu, pentru Cristian Adomniţei sărbătorile de iarnă au debutat cu o nuanţă de tristeţe greu de şters de pe chipul altădată rotund şi vesel ca un soare iţit printre nori. De data asta, motivul depresiei l-a constituit războiul căsuţelor declanşat contra municipalităţii. Supărat că Primăria nu i-a permis să-şi amenajeze propriul târg de Crăciun pe pietonalul Ştefan cel Mare, Adomniţei a tras o fugă la psihologul personal, încercând să înţeleagă ce tot are lumea cu el. Deghizat într-un bibelou sub formă de neuron, reporterul Bârfei de Iaşi a reuşit să înregistreze un fragment din şedinţa de psihanaliză a preşedintelui CJ.

Psiholog: Îmi cer scuze că nu te invit pe canapea, dar a fost mai devreme Relu pe aici şi cred că avea probleme cu prostata.

Adomniţei: Ţi-a udat capaneaua!

P: Îl înţeleg, în sala de tribunal te mai trage curentul şi răceşti imediat la vezică. Hai, zi-mi de ce ai venit!

A: Am vrut să instalez cincizeci de căsuţe pe pietonal şi Primăria nu m-a lăsat. Chiar nu-i înţeleg. Nu le sunt simpatic?

P: Nu cred că e vorba de asta. Nu poţi să intri la om în casă şi să-ţi trânteşti jucăriile pe covorul său din sufragerie ori de câte ori ai tu chef.

A: Dar simt nevoia să construiesc, să ctitoresc! Am vocaţia făuritorului, întreaga mea carieră a fost o geneză perpetuă!

P: Spune-mi, când erai mic aveai vise cu o macara?

A: Nu, doar cu o baracă de şantier. Dar să ştii că m-am protejat, purtam cizme de cauciuc când intram în ea.

P: Interesant…

A: Dar, sincer să fiu, am început să am din nou vise ciudate. De pildă, aseară am avut un coşmar. Ce zideam ziua la pista aeroportului, se surpa seara. Din ceaţă, îmi apărea aşa, un procuror DNA care-mi spunea că, dacă vreau să-mi iasă lucrarea, să-l zidesc pe Relu în armătura de beton. Apoi, parcă venea Relu cu nişte bani spre mine, iar eu strigam la el: „pleacă, pleacă, nu te apropia de mine!” Iar el, nu şi nu!

P: Şi? Cum s-a terminat visul?

A: Tocmai, că nu se termină niciodată!

P: Îţi voi da nişte somnifere mai puternice. Dar, până una, alta, ca să-ţi învingi micul complex de inferioritate care te bântuie, iată care e sfatul meu: dacă Primăria sădeşte un prun, tu sădeşte un baobab. Dacă Primăria pune o bordură, tu fă marele zid chinezesc. Dacă Primăria face o şosea, tu fă piramida lui Keops într-o intersecţie. Mă înţelegi?

A: Pot să mai fac un terminal micuţ, pentru vip-uri, lângă Aeroport?

P: De ce?

A: Păi, mă gândesc că poate ajunge Relu cu banii ăia şi să avem unde bea o cafea ca lumea, înainte să decolăm spre Tahiti.

Cris Vertij  Avoievodiţei