Fructele pasiunii

Au apărut căpşunile şi cireşele! Odată cu venirea lunii mai, s-a deschis sezonul pentru poate cele mai aşteptate fructe. Acestea sunt un adevărat deliciu pentru papilele gustative, motiv pentru care ocupă locuri fruntaşe în lista celor care apreciază calităţile şi estetica naturală a acestor roade de primăvară. Mai mult decât atât, sunt foarte hrănitoare şi ar trebui să facă parte din dieta zilnică a oricărei persoane care ţine la sănătatea sa.

„Căpşunile proaspete sunt o minunată cale prin care ne putem asigura un sistem imunitar puternic. Ele au o gamă largă de nutrienţi, vitamina C, magneziu şi acizi graşi omega-3. Sunt ideale pentru cei care vor să slăbească datorită aportului mic de calorii, iar antioxidanţii găsiţi din abundenţă combat bolile cardiovasculare, cancerul şi îmbătrânirea prematură. Chiar dacă sunt delicioase şi dulceţurile, siropurile sau alte preparate, cea mai indicată metodă de consum este cea în formă naturală, nepreparate, fără adaosuri”, spune Ioana Munteanu, expert magazin de produse naturiste.

Singura parte negativă a căpşunilor este faptul că unii dintre noi prezintă o sensibilitate la aceste alimente, manifestată prin alergii cutanate, numite în popor „blânde”. Căpşunile sunt un regal pentru simţuri datorită parfumului aromat, al gustului răcoritor, al culorii aprinse şi bineînţeles al acţiunii benefice pe care o au asupra organismului.

Un alt fruct primăvăratec este şi cireaşa. Originare din Orientul Mijlociu, cireşele sunt în Europa de mii de ani, iar legenda spune că ele ar fi fost aduse pe continent de către romanii care le cultivau pe malul Mării Negre. Rotunde, micuţe şi zemoase, cireşele se pot asemăna cu corpul uman prin compoziţia mare de apă, aproximativ 70%!

„Cireşele au acţiune detoxifiantă şi purativă, fiind recomandate celor cu probleme în digestie pentru că elimină toate toxinele. Complexul de vitamine B(B1,B2,B6) şi magneziu au rolul de a furniza energia în organism. Plus vitamina A, care e foarte bună pentru vedere şi ţesuturi. Nu doar fructele se pot consuma, ci şi codiţele! Acestea au propietăţi medicinale recomandate celor care suferă de boli ale căilor urinare”, mai spune specialista.

Pe lângă toate aceste beneficii, căpşunile şi cireşele se pot consuma foarte bine şi în afara sezonului, conservate sub formă de jeleuri, compoturi, dulceţuri sau puse cu zahăr la congelat. Aceste fructe sunt bune nu numai pentru simţurile interne, cât şi pentru partea externă a corpului uman: masca de căpşuni hidratează tenul, iar uleiul extras din sâmburii de cireşe ajută la tratarea negilor. Specialiştii ne recomandă ca măcar în perioada coacerii, să fie consumate produse de pe piaţa internă şi să se evite cele de import, pentru ca organismul să primească doar vitamine şi nu pesticide.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *