Gaura neagră a administraţiei ieşene

Ivana Dorin

Dezastru total al CET Iaşi, faliment cu F mare, fără nici o şansă de redresare. Procurorii DNA Iaşi călare pe directorul Dorin Ivana pentru neplata unor contribuţii la stat (pensii, sănătate, şomaj) în valoare de 40 milioane lei noi.

Aşa ar putea fi caracterizată, în două fraze simple, siutaţia actuală a colosului cu picioare de lut denumit Centrala de Termoficare, regie aflată sub umbrela protectoare (sic!) a Primăriei Iaşi şi a primarului Gigi.

CET Iaşi, frauda şi falimentul

La începutul acestei luni, procurorii DNA Iaşi l-au luat în vizor pe actualul director al CET, Dorin Ivana, pentru acuzaţii grave de evazine fiscală. Mai precis, procurorii anticorupţie au început urmărirea penală împotriva lui Ivana pentru stopaj la sursă, în urma unei sesizări depuse de prefectul judeţului Ialşi, Dragomir Sava Tomaşeschi, privind neplata de către CET a unor contribuţii la stat, respectiv la pensii, sănătate şi şomaj.

La audierile de la sediul DNA Iaşi, care au ţinut aproape jumătate de oră, directorul CET a declarat că nu a achitat contribuţiile la stat din lipsa de fonduri şi că a fost nevoit să direcţioneze banii cu pricina către achiziţionarea de combustibili, astfel încât ieşenii să aibă iarna căldura în apartamente. Din spusele lui Ivana, CET Iaşi a avut foarte mult de suferit în ultima perioadă, unitatea rămânând în mai multe rânduri fără gaz metan şi cărbune, din cauza neachitării restanţelor către furnizori.

Inspectorii DGFP Iaşi au descoperit nereguli financiare grave

Directorul CET, Dorin Ivana, a declarat ulterior că i-au fost solicitate de către procurorii anticorupţie o serie de documente oficiale cu privire la activitatea centralei de termoficare din ultimii ani.

„Ni s-au solicitat o serie de documente strict pe linia financiară, pe care evident le vom pune la dispoziţia anchetatorilor. Documentele se referă la modul în care s-au făcut încasările şi plăţile la CET.  Învinuirea adusă este legată în principal de neplata datoriilor către stat”, a susţinut, Dorin Ivana.

În cadrul unei dezbateri oficiale care a avut loc la sediul Prefecturii, viceprimarul Romeo Olteanu a admis faptul că DNA Iaşi a început urmărirea penală împotriva directorului CET, Dorin Ivana, acuzaţia principală fiind de stopaj la sursă. Potrivit prefectului Dragomir Tomaşeschi, la CET au fost identificate, în 2009, mai multe nereguli financiare, după ce Direcţia Generală de Finanţe Publice Iaşi a efectuat un control.

În urma acestei verificări, prefectul a sesizat DNA privind neplata unor contribuţii la stat (pensii, sănătate şi şomaj)  în valoare de 40 milioane de lei.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *