* după scandalul ţevilor sudate şi demontate de ochi lumii, premierul Ponta a avut plăcuta surpriză să constate că, la Iaşi, gazoductul e la locul lui, o bună bucată fiind deja îngropată în pământ

Vă mai aduceţi aminte de vizita de acum o lună a marinerului Băselu la gazoductul care trebuie să lege Iaşul de Ungheni? Ce mai zgomot, ce mai fum, ce mai tărăboi! E drept că parcă şi Trăienel al nostru avea dreptate când, aterizat cu elicopterul de protocol pe nepusă masă la marginea Iaşului, nu a găsit decât o armată de jurnalişti chemaţi „la pont”, nişte barăci părăsite, dar nici urmă de muncitori şi utilaje, care prin august zbârnâiau a hărnicie, atunci când premierul Victoraş tăiase panglica de inaugurare, în prezenţa comisarului european pentru energie. Cât despre ţevile prin care ar fi trebuit să treacă spre fraţii moldoveni gazul cel atât de preţios la vreme de iarnă rusească, nici vorbă. Acestea, cică, se aflau undeva prin portul Constanţa, deşi, la tăierea de panglică am văzut cu ochii noştri cum muncitorii trebăluiau de zor la ele…

De aici, tărăboiul s-a mutat taman la Bruxelles, prin bunăvoinţa şi spiritul patriotic al mezinei EBA, care a vrut să mai facă o dată în plus de cacao ţara pe care cu mândrie o reprezintă în Parlamentul European. Degeaba s-au mai chinuit apoi alde Cătălin Ivan şi alţi miniştri să le explice membrilor familiei Băsescu şi deputaților europeni că lucrările, chiar dacă neîncepute încă, sunt „în grafic”. Răul a fost făcut, iar Iaşul şi România au devenit din nou motiv de arătat cu degetul.

Unii cu circul, alţii cu munca

Lucrurile s-au mai schimbat între timp, semn că ori ocara lui Băse a prins la public, ori muncitorii s-au gândit că nu se poate să iei bani frumoşi doar pentru păzit nişte barăci pe marginea drumului european. Treaba asta a constatat-o chiar premierul Victor Ponta, care, venit şi el să se închine la moaştele Sfintei Parascheva, s-a gândit să treacă oleacă şi pe la gazoduct. Ce a constatat el, am văzut şi noi: că unii sunt cu gura, iar alţii cu sapa, în sensul că, dacă acum vreo lună nu se vedea nimic, acum erau montate şi sudate câteva sute de meri de conductă, pe o bucată chiar şi îngropată în pământ.

Că muncitorii s-or fi aşteptat să fie călcaţi de feţe luminate din Guvern în perioada asta, o fi adevărat. Dar nu credem că or fi chiar atât de naivi încât să facă toată lucrarea doar de spectacol, iar mâine-poimâine să vedem iarăși ţevile demontate şi echipele stând cu burţile la soare. Noi, ca bârfitori care stăm la doi paşi de şantier, promitem să ţinem aproape cu mersul lucrărilor.

Treaba e că, dacă pe malul românesc al Prutului lucrurile au început să se mişte bnişor, de partea cealaltă, a fraţilor moldoveni, cică e pauză totală, din lipsă mare de mălai. Aşa că, până să facă ditamai scandalul şi să se oţărască la şantieriştii de la Iaşi,  mai bine ar face Băselu un pustiu de bine şi i-ar zori oleacă pe fraţii de peste Prut, în loc să le plângă de milă, de teamă că or să-i lase români în frig. Nu de alta, dar a obţinut de la ei un sac de voturi la alegerile trecute, numai de el numărate. Prin urmare, ar avea toată căderea să le aducă aminte o vorbă veche de-a noastră: „Frate, frate, dar gazu-i pe bani!”

Gaz pe foc