În timp ce colegii săi liberali au tras pe dreapta, pregătindu-se pentru hibernarea regeneratoare pentru lupta electorală de anul viitor, Liviu Brătescu, director al Ateneului Tătăraşi, chefuieşte de trei zile şi trei nopţi după ce a câştigat Premiul Academiei Române pentru volumul „I.C. Brătianu şi politica externă a României (1866 – 1888)”. Mai multe detalii de atmosferă am aflat citindu-i jurnalul personal.
– Evident, m-am bucurat enorm aflând că am câştigat Premiul Mihail Kogălniceanu al Academiei Române. De fericire, m-am dus la muzeul marelui nostru om politic şi i-am pupat şi strâns în braţe holograma până i-am scos ştecherul din priză. Cu această ocazie, am produs şi un scurtcircuit de a rămas toată clădirea în beznă, dar asta a fost bine într-un fel, pentru că am putut încerca în linişte să repar dispozitivul cu pricina. Când a revenit lumina, am crezut că înnebunesc: lângă holograma lui Kogălniceanu, apăruse şi holograma lui Creangă de la Bojdeucă, cu o canistră de vin în mână. Am tulit-o rapid din muzeu, ciocnindu-mă la intrare de umbra lui Eminescu, care mi-a şoptit zâmbind ironic: „Ce te sperii, omule? Aici intră cine vrea, rămâne cine poate”.
– Pe de altă parte, mă gândesc ca nu cumva acest premiu să-mi creeze probleme la nivel politic. Ca vicepreşedinte al PNL Iaşi, cum mă voi prezenta în faţa colegilor cu laurii ăştia academici? Parcă-i şi văd pe câţiva dintre ei luându-mă la mişto cu fraze de genul: “Ia să ne explice domnu’ academician cum stăm cu afişele din zona Bularga” sau “Ce părere aveţi, domnu’ academician, despre strategia electorală de la Dagâţa?”. Da, pentru a evita orice situaţie jenantă, va trebui ca în şedinţele de partid să nu-mi relev prea mult dimensiunea intelectuală. Cel mult, voi recita din când în când din statutul partidului ca să-mi păstrez măcar prestanţa de lider.
– Spre marea mea dezamăgire, nu m-a felicit prea multă lume pentru reuşita academică. În afară de obişnuiţii trepăduşi care-mi scutură scamele de pe revere, nu am avut reacţii notabile din partea altor colegi. În schimb, am avut parte de o surpriză interesantă, de-a dreptul pitorească. Un grup civic din Ruginoasa, aşezarea natală a marelui I.C. Brătianu, mi-a făcut onoranta propunere de a accepta titlul de cetăţean de onoare al comunei. Mi s-a mai spus că ceremonia de acordare a distincţiei va avea loc cu ocazia tradiţionalelor ciomăgeli de iarnă, când efervescenţa intelectuală este maximă în zonă, atât pe Uliţa Mare, cât şi în butoaiele de stejar. Am acceptat. La urma urmei, am fost eu pe contrasens cu blonda preşedintelui, darmite cu ursarii din Ruginoasa.
