Luminile s-au aprins pe Ştefan cel Mare şi ieşenii cu ochii umeziţi de candoare, s-au reîntors către Gigi Niki, tatăl , jupânul şi eroul imbatabil al urbei noastre crăcănate pe şapte coline tot mai chelboase. Portocalii pedelistici, nu au reuşit să-l pună la podea pe premarele polisportiv şi zadarnic s-au cocoşit câţiva aşa-zişi telectuali cu ifose , scremetul lor electoral s-a concretizat doar într-un jet de stropi maronii. A fost mai întâi Miticuţă Hoprea, un fel de killer cacademic, foarte energic în declaraţii, dar slab de tot ca tactică. Apăruse mai apoi (fin şi precis în ţesătura de fraze) Cucuşor Păduraru, micul poet reciclat în prefect şi mai apoi în Superman de Galata. Se pare că la ouşoare nu a prea rezistat sub aspectul blindajului… Şi alţii şi alţii, s-au spart ca valurile cele betege de stânca numită Gigi Niki. Premarele nostru e un admirabil cunoscător al dorinţelor triştilor, un fel de terapeut al babelor (bârficioase), şomerilor, suporterilor jocului cu băşica, copil de suflet al bieţilor pensionari – într-un cuvânt, Niki ştie să cânte la perfecţie pe clapele sufletului colectiv al electoratului din cajbecul nostru târg.
Nu e nici Făt-Frumos, nici Păunaşul-Codrilor, nici Pintea-Viteazu’ ce Beleşte Prazu’, ci un animal politic (în sens filosoficesc şi admirativ, fireşte), care a reuşit să atingă apogeul abilităţii de a se descurca în jungla politicii. Nu se ştie ce va mai fi în viitor de această urbe găinăţată încontinuu de ciori, cu străzile găurite şi nervii şoferilor întinşi la maximum. Deocamdată, nopţile de pe Ştefan cel Mare sunt inundate de ploi mov, globuri uriaşe mângâie cu priviri nostalgice ferestrele Palatului Roznovan, conferindu-i biroului lui Niki o aură nemaivăzută. În Piaţa Unirii alte lumini îl scarpină tacticos pe cioc, pe domnitorul Unirii, deşi într-o seară, tuşa Toanta Tăbâltoc (o negustoreasă sărmană venită dela Moţca) a avut impresia că în locul lui Cuza, pe soclu se afla chiar Gigi Niki, iar tipii statuari ce-l flancau, păreau a semăna izbitor cu câţiva trepăduşi pesedistici. Iată cum, omul acesta are şansa de a deveni legendă încă din timpul vieţii, spre marele necaz al portocaliilor neputincioşi… Iaşul lui Niki! Ce vis frumos, ce drum lung, de la anonimatul cenuşiu, până la luminile răscolitoare din buricul capitalei Moldovei… Ce destin!
