Există orașe în țara noastră care n-au practic nicio rațiune de a exista. S-au născut din neant, au crescut în jurul vreunei industrii, iar când aceea a murit, s-a dus și orașul. Copșa Mică este cel mai la îndemână exemplu. S-a închis Carbosinul care a produs aproape 60 de ani negru de fum, s-a terminat și cu orașul. Altele au crescut tot în jurul unei singure activități, dar aia este eternă și tot ce ține de ea merge brici. Sau ar trebui. Pașcaniul este iar cel mai la îndemână exemplu. Nod de cale ferată, că așa s-a nimerit să fie, a trăit multă vreme doar din asta. Ce fabrici s-au făcut prin anii ’70-’80 au falimentat și au dispărut, dar calea ferată a rămas și va rămâne. Ce poate merge mai bine acolo decât niște ateliere de reparat trenuri sau vreo fabrică de material rulant?

Pe te miri ce și mai nimic
Pe asta a mizat și celebrul Gruia Stoica, patronul Grupului Feroviar Român, atunci când a cumpărat Remar Pașcani, acum 10 ani. A cumpărat-o pe te miri ce și mai nimic, căci 683.000 de euro nu s-ar putea spune că e cine știe ce preț. Iar pentru o firmă veche de 135 de ani, câți avea când a luat-o Stoica, expertă în tot ce poate să însemne reparații-fabricare de material rulant, chiar că este o bagatelă. Stoica s-a ales cu exact ce avea nevoie pentru trenurile lui, iar cei peste 600 de angajați ai vechiului Remar, rebotezat recent Electroputere VFU Pașcani au fost fericiți că au un loc de muncă într-un oraș considerat oficial zonă defavorizată.

În plin avânt
Iar o vreme, lucrurile chiar au mers binișor spre bine. Mă rog, pe cât posibil. De lucru era și nu era. Remarul a avut o cifră de afaceri oscilantă, ba 10 milioane de euro, ba 20 de milioane. Ba profit de 5 milioane de lei, ba pierderi de vreo 2 milioane. Dar, per total, era bine. Probabil că anul de vârf a fost cel care a trecut. Cifră de afaceri de 109 milioane lei, profit de 2 milioane, 796 de angajați. Mai bine de 40% din producție mergea la export. În Moldova, de exemplu, unde Remarul a prins un contract pentru livrarea a cinci garnituri de tren modernizate. Contract de 11 milioane de euro, adică aproape jumătate din cifra de afaceri pe 2013. Tot anul trecut, Stoica a tatonat și terenul construcției de tramvaie. A luat un GT4 de la RATP, adică o rablă veche de 50 de ani, i-a păstrat șasiul și a schimbat tot restul. Cabluri, caroserie, bord, ce mai, totul. A ieșit chiar o chestie drăguță, un tramvai cu față de secolul XXI, pe un șasiu de pe vremea invaziei sovietice în Cehoslovacia. Tramvaiul a fost pus la expoziție în fața Palatului Culturii, să-l vadă toți ieșenii, înainte de a fi scos pe traseu. Și a început să se vorbească de o eventuală modernizare a parcului ieșean de tramvaie. La 500.000 euro bucata, față de 2,7 milioane euro fără TVA cât a dat Primăria din Oradea pe fiecare din cele 10 tramvaie Siemens cumpărate în 2008, chiar era rentabil. De faza asta s-au prins și timișorenii, care s-au apucat anul ăsta să-și dreagă tramvaiele, tot GT4, ca ale noastre. Tot anul trecut, Stoica anunța că-l bate gândul să facă o fabrică de material rulant în Cuba.

S-a năruit totul
Dar povestea frumoasă s-a terminat. Gruia Stoica e în arest, fiind acuzat de corupţie, iar afacerile au început s-o ia la vale. Inclusiv firma din Paşcani. La sfârșitul lunii mai anul ăsta, muncitorii de la Remar au stat în grevă cinci zile, cerându-și lefurile.
Oups! Ce mama naibii s-a întâmplat? Din păcate, nimic altceva decât ce trebuia să se întâmple. Încă de la preluarea de către Stoica, Remar era o bombă care putea exploda oricând. Stoica se angajase să facă investiții. Le-a făcut, dar cu banii Remar. De exemplu, în 2008, a împrumutat 5 milioane euro, pe barba Remar, pentru investiții la același Remar. Cu câteva zile înainte să fie arestat Stoica, în ianuarie anul ăsta, Remar ipoteca o mulțime de active către Alpha Bank ș.a.m.d. Din cele 5 garnituri contractate de moldoveni, au fost livrate patru, din care trei au rămas în depou, din cauza unor probleme urâte la partea electrică. Ideea de contract cu RATP nu a depășit stadiul de bune intenții.

Dezastru contabil
Sub Gruia Stoica, Remar a funcționat tot timpul la limită. Datoriile firmei au depășit constant cifra de afaceri și s-au apropiat mereu periculos de mult de valoarea tuturor activelor acesteia. Anul trecut, de exemplu, când lucrurile mergeau și se făceau planuri de dezvoltare, datoriile erau de 119 milioane lei, cifra de afaceri fiind de 109 milioane. Aproape un sfert din datorii erau către furnizori, iar ăștia nu iartă. De fapt, nici statul nu prea-și mai permite să te păsuiască, chiar dacă te cheamă Gruia Stoica. La datorii de 119 milioane lei, Remar avea creanțe, adică bani de recuperat de la alții, de 46 milioane lei și stocuri de 40 de milioane de lei. Insuficient pentru a acoperi datoriile, iar în același timp foarte mult. Cu greu își încasa banii din producția vândută. Pe scurt, Stoica risca mult și rostogolea creditele și banii între firme de nu mai știa decât el unde începe și unde se termină. E o metodă bună dacă vrei să amețești fiscul și dacă vrei în același timp să ții firmele sub control. Mai devreme sau mai târziu, modul ăsta de lucru te poate înfunda. O problemă gravă apare sigur dacă se întâmplă ceva cu cel care le știe pe toate. Ceea ce s-a și întâmplat. Arestarea lui Stoica a fost ultimul cui bătut. Un Remar decapitat a mai mers două-trei luni în virtutea inerției, dar șansele să-și revină sunt egale cu cele ale lui Stoica de a scăpa de belelele penale. Chiar mai mici. Cine mai face afaceri cu o firmă cu șeful arestat?