Ziua Unirii a fost la Iași prilej de mare mândrie. Ne-am simțit din nou capitala României, chiar dacă Traian Băsescu ne-a ignorat. E drept că noi, ieșenii, am început primii, ignorându-i prietenii la alegeri. N-a fost nimic deosebit față de alți ani, poate cu excepția momentului în care întrebarea premierului Gândiți-vă ce țară vreți să lăsați urmașilor voștri? a stârnit rumoare fiindcă nimeni nu a avut curajul să strige cu voce tare: Germania!
Scurtă dar cuprinzătoare a fost celebrarea Zilei Unirii la Iași. Reporterii noștri s-au plimbat prin mulțime, șefii s-au uitat la televizoare și pe net, iar ideea era ca, la sfârșitul manifestărilor, să scriem un reportaj frumos despre unirea în cuget și în simțiri. Când am pus însă cap la cap, iată ce a ieșit:
• unii au venit fiindcă îi chemase partidul • alții au venit pentru fasole și cârnați • unii doreau să danseze cu miniștrii • mulți căscau pur simplu gura • primarul era preocupat să fie gazdă • președintele CJ era supărat că n-are bani de pistă • premierul se întreba cât de curat ești după o baie de mulțime • președintele Senatului se gândea la Băsescu • Vosganian se gândea la Ponta și la timbrul de mediu • Fenechiu se gândea la transformări și transformatoare • deputata de Alexandru se gândea la rochiile Elenei Cuza • unii aplaudau • unii huiduiau • unii căutau pricini de laude • alții doreau să inventeze motive de bălăcăreală…
Care Unire frate? Că toată lumea părea să aibă alt scop. Singurul loc în care s-a întrunit unanimitatea a fost la împărțitul fasolei. Că de aia zicem și noi: Hai să dăm porție cu porție.
A fost totuși și o chestiune care i-a făcut să zâmbească pe unii. Dat fiind că în drapelul național se găsesc două culori liberale și doar una pesedistă, numărul baloanelor roșii era dublu decât ar fi cerut logica, dar conform parității din protocolul USL.
