Orice femeie își dorește să fie frumoasă, să arate bine, să se îmbrace la modă și să fie în centrul atenției. De aceea știm că aspectul fizic este foarte important. Din păcate, există și persoane care nu știu să își pună în valoare calitățile fizice cu ajutorul hainelor și îşi scot, voluntar sau nu, defectele în evidență.
,,Stilul vestimentar variază în funcție de persoană, de buget și de gusturi. Am observat mulți tineri care știu să se îmbrace și care adoptă stilul binecunoscutelor branduri din mall-ul nostru. Pe mine mă interesează ca haina pe care o port să mă avantajeze și să fie confortabilă. Nu țin să fie neapărat de firmă”, ne declară Mădălina Munteanu, model la First Models.
Modelling-ul i se pare, tinerei noastre, o meserie destul de grea chiar dacă lucrează de puțin timp în acest domeniu.
,,În momentul de față este mai mult un hobby pentru mine. Nu știu dacă voi face o carieră din asta, deoarece este o profesie instabilă și nu știu cum voi arăta peste cinci sau zece ani. Aspectul fizic este definitoriu în cariera unui model”, ne mărturisește ea.
Să nu uităm că odată cu hainele pe care le îmbrăcăm, atitudinea, încrederea și un zâmbet pot face minuni!