Hanul Dacilor

Rar mi s-a întâmplat să dau peste un loc care să provoace păreri atât de diametral opuse. Pentru unii, Hanul Dacilor este paradisul pe pământ. Pentru alții, e locul unde-l găsești pe dracu’ gol. Sau, cum spunea un hâtru, Hanul Dracilor.

Având în vedere că asta ne e menirea, să ne dăm cu părerea ca să nu dați voi prea tare cu banu’, am tras o fugă la hanul cu pricina și am constatat, pe propria piele ce și cum.

Aşa am ajuns la concluzia rabinului din Buhuși – toți au dreptate! Și cei care spun că e nașpa, și cei care spun că e bine…

Tunelul timpului

De multe ori m-am gândit „Măi, oare cum ar fi să mă întorc în timp?!”

Cugetarea cu pricina mi-a fost prilejuită, prima dată, de un film cam siropos pentru gusturile de azi, „Undeva, cândva”, în care Jane Seymour și Christopher Reeve se iubeau spectaculos, pentru mintea mea adolescentină, pe meandrele timpului. Mai aproape de noi, nu în timp ci în spațiu, „Adam și Eva” a lui Rebreanu a fost o experiență mult mai plăcută. Marele romancier a reușit să facă în așa fel încât o temă relativ banală și bătută pe toate părțile să înmoaie până și cele mai tăbăcite inimi. Și asta fără să fie penibil, ca un cărțoi de-ăla plin de fanteziile bolnave ale Sandrei Brown sau ale lui Danielle Steel. Dar, ce-i cu aburelile astea pentru fete de pension?, m-ați putea întreba. Și, pe bună dreptate. Ei bine, introducerea de față ne-a fost prilejuită de autopromovarea localului de care facem vorbire. O abordare așa, cu pretenții de tunel al timpului.

Reclama este sufletul comerțului. Apoi, te umflă râsul!

Timpul pare să fie laitmotivul acestui restaurant. Sau pensiune. Sau pensiune-restaurant. Să recunoaștem, zona în care se află Hanul Dacilor este una deosebită – e chiar lângă Plopii fără Soți. Însă ce spun mai departe proprietarii în reclamele de pe internet mă face să mă umfle râsul: „Aici este locul unde simți că te întorci în timp și retrăiești farmecul lumii dacice prin arhitectura și designul fiecărui lucru pe care îl descoperi”. Ăăăă… oare sunt singurul care am o problemă cu asta? De unde naiba știu ăștia cum trăiau dacii?! Serios acum, în afară de tăierea viilor, la ordinul lui Burebista și de brânză-varză-viezure, prea multe nu se știu despre traiul de zi cu zi al strămoșilor noștri. Bine, se mai știu câteva chestii, dintre care cea mai spectaculoasă este, de departe, maniera prin care îi trimiteau, periodic, soliile lui Zalmoxis. Adică… cam în felul în care ar merita să iasă din istorie șefimea de azi a țării. Ce-ar mai jubila poporul, mai ceva ca cei din vechime! Deci, să-mi fie iertat, dar la faza cu istoria, proprietarii de la Hanul Dacilor au cam dat-o ca nuca în perete.

A propos de pereți, am văzut pe acolo niște fresce și niște obiecte cu pretenții de artefacte. Dacă în cazul frescei nu există dubii, reprezintă fanteziile cuiva privitoare la viața dacilor, în ceea ce privește armele de pe perete, parcă am recunoscut un model de scut valah, de prin secolul XIII-XIV. Care-i legătura cu dacii?!

În concluzie, despre reclama făcută acestui restaurant pot să spun doar atât: din tripleta tematică brânză-varză-viezure, o să mă opresc la „varză”. Altfel spus, au plătit degeaba stilistul, locul e varză. Aceeași varză (uneori cu carne, vorba bancului) am reținut și la capitolul muzică. O bulibășeală de populară și străină, zvârlită în meseni după criterii care au scapat tuturor amicilor cu care am luat masa. Și n-aș putea spune că eram chiar tâmpiți, vreo câțiva dintre noi aveau doctorate și masterate în domenii care le-ar fi permis să prindă măcar un capăt al firului.

Să mai zicem și de bine. Dar cu măsură!

Sunt un tip optimist, de felul meu, deci ar fi bine să dau drumul și la robinetul „de bine”. Localul este destul de mare. Nu cred că încap chiar o sută și douăzeci de persoane înăuntru, așa cum se spune la reclamă, dar vreo optzeci stau chiar comod. Sunt două incinte, una la intrare (logic!) și una într-un fel de separeu, în capătul opus, după o ușă nu foarte bine izolată fonic. Astfel că auzi, fără să vrei, tot felul de „fără număr, fără număr” de la cumătria din separeu, la pachet cu ghiveciul muzical din boxele încăperii „dacice”.

Locul este curățel, bine aerisit iar chelnerii destul de amabili. Spun „destul”, pentru că am dat și peste o fetișoară cam botoasă. Nu știu din ce motive era supărată. Și, sincer, nici nu mă interesa, pentru că prietenii mei și cu mine veniserăm acolo să ne simțim bine și nu să-i facem ei terapie. Știu, sună cam egoist, dar să vă văd pe voi ce-ați face dacă un chelner v-ar servi la masă cu o mină de parcă ar fi fost condamnat la asta! Să avem rezon, nu toți avem vocație de Maica Tereza…

Bun, hai să rămânem la plusuri

După ce faci comanda, ți se aduce o țuică. Așa, din partea casei. Vă previn asupra acestui aspect din două motive – unu, țuica e bunișoară; doi – asigurați-vă că are cine să vă ducă acasă, crâșma e la mama dracului! Noroc că telefonul pentru taxi e din partea casei. Chestie de bun simț, aș spune eu și de apreciat. Deci, bilă albă!

Nu în ultimul rând, la capitolul „de bine”, se cuvine să menționăm și internetul fără fir din partea casei. Nu l-am testat, că n-am avut nici timp și nici chef însă unii spun că e ok. Iarăși, bilă albă!

Puțin kitsch nu strică. Ca pe vremea dacilor?!

La capitolul „de bine” e musai să menționez parcarea. După umila mea părere, cred că e locul din Iași cu cea mai bună parcare: spațiu mare plus o așezare norocoasă lângă un spațiu și mai mare. Așa că, fraților, puteți să mergeți la Hanul Dacilor cu două autobuze și trei tiruri cu meseni și tot veți avea unde să parcați. Din punctul ăsta de vedere, Hanul Dacilor nu are concurență decât din partea hipermarketurilor din afara orașului.

Să mai domolim puțin entuziasmul și să vorbim, ați ghicit, despre mâncare

Haleul e bun, nu spun nu. Însă vine cam greu și nu tot timpul are același gust. Ca să fiu bine înțeles, pieptul de curcan la grătar a avut un anume gust într-o marți și un altul o săptămână mai târziu. Să fi fost același curcan?! Dincolo de această observație, nu prea am chestii nasoale de spus despre mâncarea de la Hanul Dacilor. E bunișoară iar porțiile nu sunt chiar ca mostrele de laborator. Adică au dimensiuni pe care unii le-ar aprecia drept rezonabile, nici foarte mici dar nici de neam prost.

Prețurile sunt accesibile clasei de mijloc, pe cale de dispariție în România. Nu sunt chiar de riviera franceză dar nici de cantină studențească. Spuneam că locul e curățel și nu vorbeam prostii. Chiar și la baie e ok, nu excelează, dar e în parametri. Să nu uit să spun și despre chelneri, chiar dacă am avut întâlnirea aceea mai „botoasă” cu unul din ei. Băieții sunt îmbrăcați în niște chestii albe, un fel de costume țărănești. Bănuiesc că așa își imaginează patronii că umblau dacii pe vremuri. Trecând peste aspectul cam kitschos, atât al costumelor cât și al localului, în general, trebuie să remarc faptul că băieții erau amabili și că te luau de la intrare, conducându-te la masă, pentru ca, la final, să vină cu tine până la ușă. Acum, nu știu daca chiar din amabilitate sau ca să fie siguri că ai plecat.

Mi-aș trimite un prieten la Hanul Dacilor?

Îmmm… cred că da..

Dacă te gândești la mâncare, da. Trec peste gustul diferit la pieptul de curcan, poate că a fost o întâmplare. Sincer, sper să nu se repete, pentru că îmi place carnea de curcan. Plus că am înțeles că e și foarte sănătoasă. Trebuie să fiu obiectiv și să spun că nu pot complimenta prea tare Hanul Dacilor, dar nici nu pot să-l bag prea mult în cofă. La urma urmei, oamenii consideră complimentele care sunt în concordanță cu felul în care se văd ei înșiși ca fiind adevărate și pe cele care sunt contrarii ca fiind false. Să mă apuc acum să spun doar lucruri frumoase? Sau doar lucruri urâte? N-are sens. În ceea ce mă privește, m-am simțit bine, dar asta a fost nouăzeci la sută din cauza anturajului. Deci, daca vrei un loc liniștit, departe de oraș, unde să poți să faci chiar și o nuntă sau o cumătrie fără să ai necazuri cu vecinii, unde să fie curățel și să mănânci relativ bine, Hanul Dacilor e un loc potrivit. Nu știu despre ce e vorba cu pensiunea. Oricum, faptul că au așa ceva e o notă bună. Dar ar putea fi și o notă proastă, dacă nimerești într-o zi mai puțin fastă, când e „botoasa” de serviciu.

Nota generală – 7,86. Destul de mare, comparativ cu ce mai avem prin urbe. Și, de asemenea, cu posibilități de mărire, dacă timpul de preparare al mâncărurilor va mai scădea la limite rezonabile, dacă vor fi prosoape pentru brațe și dacă chelnerii vor purta ecuson. Inclusiv „botoasa”.

Note:

Tarife/prețuri: 7

Mâncare/băuturi: 8

Servire: 7

Curățenie: 8

Ambianță: 8

Muzică: 7

Parcare: 10+