În tradiţia populară, luna noiembrie este cunoscută drept brumar sau promorar, denumiri evident derivate de la brumă. Văzută ca un personaj mitic, bruma apare la începutul lunii şi sărută florile, care se ofilesc. Noiembrie mai este şi luna vinurilor, care încep să se limpezească în butoaie, dar şi o lună plină de sărbători importante.
Încă din prima zi sunt sărbătoriţi sfinţii Cosma şi Damian sau Vracevul. Întâlniţi şi în calendarul lunii iulie, ei sunt numiţi „doctorii fără arginţi”, iar sărbătoarea este respectată de toţi cei ce doresc să se vindece de diferite boli. Pe 8 noiembrie îi prăznuim pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril, sărbătoare cunoscută în tradiţia populară şi ca Năpustitul Areţilor, când are loc împerecherea berbecilor. Pe 11 noiembrie este sărbătoarea tâlharilor sau Sfântul Mina, iar o zi mai târziu încep Martinii de Toamnă, consideraţi patroni ai urşilor. La mijlocul lunii este Lăsatul Secului de Crăciun, prilej cu care se petrece cu băutură şi mâncare.
Berbecii au promis că vor sta liniştiţi. Nu de alta, dar nu mai este mult până la sfârşitul anului şi ar vrea să încheie socotelile cu bine şi fără sfada de care s-au săturat şi ei. Le recomandăm ceaiul de tei şi poveştile siropoase de la posturile TV dedicate duduilor repede-plângătoare.
Taurii au treabă. Ei şi-au propus să vânture murăturile din butoaie şi să completeze putinicile goale. Pe listă a rămas varza, pe care nu mai este nevoie să o care de pe câmp. Pieţele sunt pline, chef de muncă să aibă şi cărucior.
Gemenii îşi vor vedea de-ale lor. N-au promis nimic, aşa că n-au de ce să se ţină de cuvânt. Eu numărat deja sărbătorile, şi-au făcut planuri unde şi când vor petrece, deci să cânte muzica.
Racii stau la căldurică. Pentru ei, anotimpul rece nu este chiar o plăcere. Timizi cum sunt, s-au pus pe revizuit planuri, pe care să le pună în aplicare imediat ce vor dospi suficient de mult astfel încât să dea roade.
Leilor li se recomandă odihna. Chiar dacă ei nu au nevoie, cei din jur se resimt. Prea i-au agasat cu mofturile şi figurile lor de „cei mai tari”, aşa că astrele le recomandă oleacă de odihnă. Nu de alta, dar vine acuşica Revelionul, când trebuie să arate bine, ca orice şef de trib.
Fecioarele au făcut stocuri de cartofi, fasole şi dovleci şi şi-au pus la punct ultimele reţete pentru plăcintele cu care vor omeni musafirii chemaţi la şezători. Nu râdeţi, că tradiţia să păstrează, chiar dacă întâlnirile au loc la mall-uri!
Balanţele deja s-au plictisit. Ele au nevoie să iasă la acţiune, să se plimbe, să fie admirate, fie doamne ori domni. Nu vă imaginaţi că fac singuri toată această paradă, ci doar dacă sunt împinse de la spate. Şi, cum deschizătorii de drumuri s-au cam săturat să le cânte în strună, şi-au luat o lună de pauză.
Scorpionii se simt în apele lor. Zodia lor este în curs şi se anunţă chefuri peste chefuri. Vinul roşu a cam stat din fiert, busuiocul l-au rânduit frumos în straturi, ca accesoriu indispensabil în nopţile de dragoste, acele otrăvite şi le-au ascuns sub carapace şi s-au pus pe chef, că doar o dată-n an e zodia lor.
Săgetătorii au început antrenamentele de cursă lungă, fiindcă la sfârşitul lunii Soarele intră în semnul lor, deci se deschid bairamurile. Până atunci chefuiesc pe la mesele altora ori îşi văd de ce ştiu ei mai bine: de călătorii. Mari amatori de plimbare, deci au pus ochii pe cele mai bune vacanţe de Crăciun.
Capricornii continuă filosofările despre viaţă şi moravuri uneori uşoare. Tot răul spre bine, că uneori avem nevoie şi de cineva să ne tragă de mânecă atunci când alunecăm în desfrâu. Cu Mercur încă retrograd, dojana vă părea ceartă, dar asta este!
Vărsătorii se simt bine oricum. V-am spus că ei sunt prietenii eterni, aşa că se bucură de orice prilej, chiar şi atunci când n-au unul. Ei se pot bucura că petrec, că stau degeaba, că muncesc sau că sunt ignoraţi. Găsesc motiv de odihnă pentru viitoarea distracţie.
Peştii vor trage tare în primele două săptămâni, până la Lăsatul Secului. Îşi fac de cap, petrec, numără darurile şi apoi zilele de Post până la Crăciun.
Dragii noştri, acestea fiind zise, noi vă dorim un Brumar cât mai năbădăios, ca să avem motiv să vă promovăm şi la următoarea bârfă de seară. Brumar se încheie cu noaptea Sfântului Andrei, sărbătoare la care încep vrăjile de dragoste, de bunăstare şi de alungare a spiritelor rele. E bine să ştim de la început ce ne aşteaptă în această lună, ca să ne ferim de rele şi să ne bucurăm de lucrurile bune!
Plutonia Mărtinaş