Iașul are nevoie de investiții în multe domenii pentru a reduce decalajul care îl desparte de alte orașe comparabile. O astfel de investiție care lipsește și care ar aduce beneficii enorme este o sală polivalentă în adevăratul sens al cuvântului. În Cluj Napoca s-a construit în urmă cu câțiva ani o astfel de sală modernă. Clujul a reușit să găzduiască evenimente extrem de beneficie din punct de vedere al imaginii, precum competiții sportive internaționale sau concerte. Prin comparație, în Iași, chiar dacă s-ar dori organizarea unor astfel de manifestări, acest lucru ar fi aproape imposibil. Singura Sală Polivalentă este veche și răspunde cu greu cerințelor evenimentelor internaționale. Mai grav este că nici nu există vreun plan clar de realizare a unei astfel de investiții.
Evenimente de marcă
Cum ar fi ca ieșenii să poată urmări fără mari eforturi meciul România – Turcia din preliminariile Campionatului European feminin de baschet, la meciul România – Norvegia din preliminariile grupei de calificare la Campiontul European de handbal feminin sau la concerte susținute de Ana Moura, Toto Cutogno sau Lara Fabian? Toate se întâmplă în perioada următoare la Cluj Napoca, în Sala Polivalentă dată în funcțiune de mai bine de un an. Pe 8 aprilie clujenii vor avea posibilitatea de a participa și la un spectacol susținut de Teatru pe gheață din Sankt-Petersburg care prezintă premiera mondială ”Dracula pe gheață”, cu medaliații olimpici Tomáš Verner, Surya Bonaly și Phillippe Candeloro în rolurile principale. De altfel, chiar la deschidere, a fost organizat un concert susținut de James Blunt, iar în urmă cu mai puțin de două săptămâni, Clujul a găzduit meciul din Grupa Mondială de Tenis feminin dintre România și Cehia. Toate aceste evenimente au plasat Clujul pe harta internațională a organizatorilor de evenimente și au adus beneficii importante municipiului.
10.000 de locuri
Sala Polivalentă din Cluj Napoca a fost realizată cu fonduri de la bugetul local, a costat 70 milioane de lei și are o capacitate de 7.200 de locuri, dar se poate extinde până la 10.000 de locuri. Clădirea este omologată pentru baschet, volei şi handbal, dar poate găzdui competiţii internaţionale de box, arte marţiale, gimnastică, scrimă, tenis de masă, tenis de câmp sau badminton. Sala dispune de scaune retractabile şi de un cub video cu LED-uri, de cinci pe trei metri, similar cu cele folosite în campionatul american de baschet, NBA, care permite redarea transmisiilor în direct a competiţiilor sportive, dar și de un sistem fotovoltaic grid-interactiv care asigură necesarul de energie electrică în situații critice.
Doar pe hârtie
Iașul, în schimb, pare înlemnit în trecut. Într-o perioadă în care alte localități caută soluții pentru dezvoltare și modernizare în orice domeniu posibil, în beneficiul cetățenilor, ieșenii pot număra pe degete proiectele realizate, dar se pot lăuda cu planșe ale unor investiții futuriste. La Iași există o Sala Polivalentă veche, folosită atât pentru competiții sportive, cât și pentru concerte sau târguri. La capitolul planuri de viitor se poate menționa doar o intenție avansată la sfârșitul anului 2014, o bază sportivă care să fie construită în zona Moara de Vânt. Sala Polivalentă ar fi trebuit să aibă 10.000 de locuri. De atunci însă, nu se mai știe nimic de acest proiect care nu are nicio sursă de finanțare în acest moment.
În lucru la Timişoara
Alte municipalități au făcut pași concreți pentru realizarea unor săli polivalente moderne. Este cazul Timișoarei. Consiliul Local Timișoara s-a asociat cu Universitatea Politehnica în primăvara anului 2013, când municipalitatea s-a angajat să pună jumătate din banii necesari finalizării investiției, urmând să devină coproprietară. S-au alocat așadar 3,3 milioane de euro de la bugetul local pentru noua sală polivalentă a orașului, valoarea totală a investiției fiind de 29,9 milioane de lei, adică 6,7 milioane de euro. Inițial, sala polivalentă ar fi trebuit construită cu 2.200 de locuri, dar apoi s-a vorbit despre extinderea ei la 2.500, iar apoi despre mărirea capacității la 3.000 de locuri. Investiția a întâmpinat mai multe probleme și încă nu este finalizată.
Hop şi Oradea
Pe de altă parte, la Oradea se fac planuri pentru construirea unei săli polivalente cu fonduri guvernamentale prin Compania Națională de Investiții. Sala de 5.000 de locuri ar urma să fie construită pe un teren de 7,9 hectare, cu o suprafață la sol a sălii de 8.590 mp. Valoarea totală a lucrărilor este estimată la 124 de milioane de lei cu TVA inclus. Proiectul prevede 659 de locuri de parcare şi spaţii destinate staţionării mijloacelor de transport în comun. Sala Polivalentă va fi construită cu fonduri guvernamentale, în timp ce spațiile verzi, parcările, căile de acces vor fi realizate de Primăria Oradea.
Complex la Constanţa
Și la Constanţa există planuri pentru construirea unei noi săli polivalente cu o capacitate de 5.000 de locuri. Suma necesară realizării acestei investiții a fost estimată la 93 de milioane de lei. Sala ar urma să aibă o capacitate de 5.000 de locuri fixe şi 2.000 suplimentare. Regimul de înălţime va fi D+P+1E, iar imobilul va avea o suprafaţa totală de 60.185 mp şi una construită de 7.400 mp. Proiectul prevede și amenajarea de spaţii verzi pe 8.700 mp şi locuri de parcare pentru 620 de autoturisme şi nouă autocare. Clădirea va avea săli şi spaţii pentru competiţii sportive, conferinţe, congrese şi activităţi culturale (concerte, festivităţi). Investiția de la Constanța se găsește pe lista unui protocol semnat anul trecut între Ministerul Dezvoltării și Ministerul Tineretului și Sportului.