Nu mai ținem minte ce scriitor vorbea la un moment dat de un sat universal, comparând întregul Pământ cu un sat, fiecare țară fiind o casă. Dacă reducem comparația la nivelul României, am putea spune că fiecare județ reprezintă o gospodărie dintr-un sat de 237.000 kmp. După noi, ambele comparații păcătuiesc printr-un fapt esențial: într-un sat, fiecare știe ce face celălalt. Vorba aia: ce știe satul, nu știe bărbatul. Fiecare se uită peste gard la vecin, fiecare schimbă o vorbă cu babele care stau pe bancă în fața casei și urmăresc care, unde se duce și de ce. Or, afară de scandalurile politice pe care le vedem la televizor, nu prea știm ce se întâmplă peste gardul vecinului. Și-uite-așa ne-a scăpat știrea privind un eveniment care a avut loc acum trei luni în Oradea și o comună învecinată, Sânmartin: un referendum de unire.

Exemplul Oradea
Astfel, în cele două localități s-a organizat în iunie un referendum local care viza unirea comunei cu municipiul. Referendumul nu a trecut, că nu a fost cvorum, dar peste 90% dintre votanţii orădeni și 55% dintre locuitorii comunei au votat „pentru”. Ce ne-a mirat cel mai tare a fost că atât primarul Oradei, Ilie Bolojan, cât și cel din Sânmartin, Lucian Popuș, au alergat înainte de referendum mai ceva ca în campania electorală din 2012, pentru a convinge lumea să iasă la vot și să spună „da”. Ce i-a apucat? Nu mai știa Popuș cum să-și piardă fotoliul de primar? Că doar unirea celor două localități presupunea și desființarea organelor locale de conducere din comună. Se grăbește Popuș să rămână șomer? Culmea, că nu s-au săturat. Referendumul va fi reluat la anul, mai ales că și Oșorheiul, altă comună vecină Oradei, vrea să devină un simplu cartier în municipiu. Deci, ce i-a apucat?

Şi la noi?
Ca ieșeni, mai tot timpul ne raportăm la ce se întâmplă în Ardeal. Ar putea fi dorința de unire a comunelor din preajma Oradei un model și pentru noi? E bine sau e rău ca alde Miroslava, Lețcani, Valea Lupului, Rediu, Popricani, Aroneanu, Holboca, Tomești și Bârnova să facă parte dintr-un mega-municipiu?

Accelerăm procesul
E drept, orădenii au o tradiție în unificare. La 1850, împăratul Franz Iosif a dat un edict prin care s-a înființat Oradea Mare, prin unirea localităților Olosig, Orașul Nou, Velența și Subcetate. Iașul nu s-a unit cu nimeni. Doar a înghițit treptat împrejurimile: comuna Copou, satul Tătărași, satul Șorogari, Țicăul etc. Roșcani e o stradă care dă în strada Cucu. Numele îi vine de la o altă „victimă” a extinderii Iașului, satul Roșcani. Iar exemplele pot continua. Mai devreme sau mai târziu, pe măsură ce diferențele dintre comunele vecine și oraș se estompează, ele vor deveni de la sine cartiere. Dar dacă accelerăm procesul, cum face Oradea?

Avantaje
Unirea înseamnă în primul rând o populație mai mare. Nu, primarul Iașului n-ar avea leafă mai mare, că deja suntem municipiu de categoria I. Doar să ajungem cât Bucureștiul, dar nu e cazul. Dar, sunt programe de finanțare europeană în care numărul populației este criteriu de eligibilitate. Mai există și nuanța că nu toate satele ar deveni cartiere. Precum Pașcaniul, Iașul ar rămâne și cu sate periurbane, calitate în care ar putea accesa programe de dezvoltare rurală, pe care le-ar putea cofinanța mult mai ușor decât o poate face o comună.

Mai atractiv
Populația este criteriu de eligibilitate, dar în alt sens, și pentru investitorii străini, mai tentați să vină într-o aglomerare mare, cu o populație suficientă pentru a-și găsi local specialiștii de care au nevoie. Altfel e când îi spui unuia că ai 400.000 de locuitori, decât 300 de mii. Mai mulți investitori înseamnă mai multe joburi, mai multe joburi înseamnă mobilitate mai mare a forței de muncă, ceea ce determină lefuri mai mari, dar asta e deja pe termen lung.

Urbanizare
Pentru o comună, unificarea înseamnă extinderea serviciilor de salubritate, iluminat, transport public etc. ale orașului spre satele componente. E mai ieftin să iei din Uricani un bilet de autobuz RATP, decât de microbuz local. Și confortul e altul. Pentru RATP, ar fi o mană cerească, pentru că ar câștiga zeci de mii de pasageri în plus. Iar în privința iluminatului public, Iașul dă clasă comunelor din jur, iar salubritatea este mai ieftină. Am mai zice și că șoferii ar scăpa de taxa pe rovinietă pentru drumurile naționale care traversează comunele, pentru că ar deveni șosele interioare. Nu o zicem, că pe urmă spuneți că pomenim toate mărunțișurile.

Legislaţia, o frână
Toate, ca toate. Dar se poate face? Oradea arată că da, chiar dacă legislația noastră nu reglementează foarte detaliat astfel de situații. Mai degrabă încurajează separarea, decât unificarea. Ar fi poate nevoie de modificarea legislației în privința Zonelor Metropolitane. Noi am preluat modelul francez, cu un consiliu dirigent al Zonei, dar cu localități care rămân independente. La noi, modelul s-a dovedit ineficient, pe de o parte din cauza orgoliilor, iar pe de alta a legislației greoaie în domeniul cooperării între unități administrativ-teritoriale diferite. În Franța a mers tocmai pentru că diferențele între localitățile învecinate dispăruseră deja la data înființării Zonei Metropolitane. Nu mai știai dacă ești într-un cartier al Parisului sau într-o comună de lângă.