Festivalul de umor non-stop prezentat de liberalii ieşenii a avut azi una din cele mai de succes reprezentaţii. Potrivit sistemului „Înebunim media cu cît mai multe comunicate de presă pe zi că poate rămîne ceva” (nu e o glumă, asta e strategia de imagine a PNL Iaşi) ne-a fost dat să auzim o chestie extrem de interesantă. După n comunicate de la Bodea, Alexe, organizaţia de tineret, cea de juniori, de preşcolari etc, a venit rîndul să ne spună ceva şi organizaţia de femei. Sigur, nu are nici o legătură cu reprezentantele sexului frumos, ci cu brazii! Ni se propune să nu mai cumpărăm brazi natur de Crăciun, aşa cum cere tradiţia, ci….Dar mai bine citiţi aici.
„Președinta Organizației municipale a Femeilor Liberale, dna Angela Rotaru, solicită urgentarea discuțiilor asupra Proiectului de Hotărâre de Consiliu Local inițiat de consilierii locali liberali ce sprijină ieșenii care cumpără brăduți în ghivece pentru a-i planta în fața blocului, în parcuri sau alte locuri publice din Municipiu.
Organizația Femeilor Liberale din Municipiul Iași continuă și în acest an proiectul „Bradul de Crăciun prinde rădăcini”, în cadrul campaniei „Salvăm natura prin noi înșine”. Prin promovarea unei atitudini eco-civice, îi încurajăm pe ieșeni să cumpere brazi în ghivece, în locul celor tăiați, care să fie plantați după terminarea perioadei tradiționale a sărbătorilor de iarnă.”
Senzaţional, nu? Acuşi devenim oraş de munte! Chestia e că, aşa cum am învăţat noi, pe vremuri, la geografie, brazii cresc cel mai bine la altitudine de cel puţin 500 metri. Iaşul nu se încadrează. Comic e că sîntem anunţaţi că vom avea şi un proiect de hotărîre în CL pe tema asta. Corect! Serioasă chestie, este exact ce aveam nevoie! Ce nu fac unii în căutare de imagine! Haideţi să vă dăm un sfat. Dacă tot doriţi să trageţi pe tema asta, atunci marşaţi pe poluarea existentă în municipiu! Veţi avea suscces mai mare!