Cu fiecare an care trece, Iaşul pierde tot mai multe fete frumoase! Un exemplu în acest sens este Alexandra Badurla, o ieşeancă frumoasă în vârstă de 22 de ani, care a plecat la facultate la Bucureşti, dar gândul său o poartă mereu către oraşul natal.
„Momentan locuiesc în Bucureşti. Spun «momentan» pentru că nu se ştie ce-mi rezervă viitorul. Iaşul îmi este foarte drag. Îl iubesc. Acolo îmi este familia, prietenii, toată copilaria, însa nu m-aş mai întoarce. Pot spune că la început mi-a fost foarte greu la Bucureşti: oraş nou, job nou, fără prieteni, fără familie, însă timpul a trecut, viaţa şi-a urmat cursul şi totul a revenit la normal“, mărturiseşte tânăra.
Născută în zodia Berbecului, Alexandra este o fată cu un caracter puternic care s-a adaptat uşor la viaţa din Capitală:
„Sunt o persoană hotărâtă şi fermă în deciziile pe care le iau, dar şi foarte încăpăţânată! Tot ce îmi propun devine realitate, tipic zodiei în care m-am născut, berbec. Deşi am doar 22 de ani, mă pot considera o femeie împlinită. Am realizat foarte multe lucruri de care sunt mândră şi toate pe cont propriu. În ciuda faptului că bucureştenii sunt distanţi şi flegmatici, în opinia mea, asta reprezintă tot farmecul. Este un oraş foarte mare, cu oameni de pretutindeni. Nu pot spune că e oraşul tuturor posibilităţilor, însă cu siguranţă are mult mai multe de oferit decât Iaşul. Este un început îndiferent care ar fi scopul tău”.
În ceea ce privesc planurile de viitor, tânăra nu şi-a stabilit nişte target-uri:
„Nu-mi place să-mi fac planuri, prefer imprevizibilul. Las viitorul să mă găsească, nu îl caut eu! De un singur lucru sunt sigură, acela că îmi termina studiile”.
Succes!