Forţaţi de căldura insuportabilă şi mânaţi de curiozitate ne-am propus, zilele trecute, să privim Iaşul de sus. Ne-am gândit că aşa vom avea mai mult aer (eventual respirabil) şi o altă priveliştea decât cea obişnuită, plină de praf şi pietroaie scormonite. Unde în altă parte decât la Panoramic Unirea puteam face acest lucru?!

Bine aţi venit în sala goală!

Fostul „13”, aşa cum îi spunea odată barului unde cu greu puteai prinde un loc, după ce şpăguiai „garsonul” ori sprijineai uşa vreo oră măcar, actualmente un restaurant elegant, unde rareori vezi vreun client. Dar ştaiful e ştaif şi se respectă, chiar dacă nu ai pentru cine. În localul răcoros nu era nimeni când am intrat. Ba, pardon! Pe postul pianistului negru am întâlnit un domn care cânta la o sală goală, iar la oricare din mesele libere ne-au condus două domnişoare foarte stilate.

Preţuri bune, chiar mai ieftine decât pe la locantele cu miros oriental din jur ori pe la terasele de fiţe, deschise numai vară, că iarna e scumpă căldura. Sinceri să fim, ne-a părut rău că lucrurile merg chiar aşa de prost, dar îngheţata şi priveliştea ne-au alungat amarul pentru necazul altuia.

Vedere de departe

Ce poţi să vezi când priveşti Iaşul de sus? Ne-a plăcut mai mult planul îndepărtat, unde se vedeau Buciumul, Cetăţuia şi Galata şi de unde parcă venea miros de plăcinte şi de pâine caldă (degeaba comentaţi, pâinea veche miroase altfel). Acolo parcă vedeam un Iaşi de poveste, aşa cum ne place să-l prezentăm celor care nu cunosc oraşul. Şi este o aşezare frumoasă, de unde poţi avea amintiri plăcute dacă ştii unde să priveşti şi ce zone să eviţi… Se vedea frumos şi Mitropolia (amintirile olfactive ne-au adus mirosul de mici asezonat cu busuiocul din perioada sărbătorii Sfintei Parascheva), se iţea şi Turnul Goliei, care chiar este o atracţie. Câţi dintre voi ştiu că a fost primul post de pompieri al Iaşului ori că a străjuit chilia lui Ion Creangă?

Imediat ce irisul ne-a apropiat priveliştea, lucrurile au început să se schimbe. Pe celebrul bulevard Ştefan cel Mare am văzut disperarea artizanilor care încercau să-şi vândă marfa la umbra teilor tăiaţi de administraţia locală. Oameni sărmani, trăiesc de pe urma mărgelelor migălite, a tot felul de nimicuri care totuşi pot aduce bucurie şi măcar bani de-o pâine. Din păcate, n-au loc în magazine şi sunt nevoiţi să umble cu traista-n băţ pe toate bulevardele unde sunt primiţi. Şi ne mai lăudăm că susţinem industriile locale….

Pe măsură ce imaginile se apropiau, deja nu mai vedeai nimic, iar aerul parcă era irespirabil. Noxe, pulberi în suspensie completau tabloul unui oraş prea prăfuit. Muncitori tolăniţi pe piatra cubică, utilaje ce zgârâiau pământul, oameni furioşi şi multă, multă nepăsare, poate chiar şi batjocură, ar mai merge spus. Dacă nu aţi înţeles, pusesem „zoom-ul” pe Piaţa Unirii, un loc frumos altădată, acum ciopârţit ca mare parte din Iaşi.

Căsuţa din copac

Ei, dar vizita noastră în localul de la etajul 13 a avut şi un mare beneficiu. De sus, am văzut copaci! Ştiţi ce sunt, nu?! Nişte creaţii superbe ale naturii, fără de care am merge pe stradă doar cu masca de oxigen. Unii dau şi fructe dulci şi bune-bune, alţii doar frunze. Mai sunt şi unii care dau patimi şi atunci sunt tăiaţi, lăsând loc unor spaţii goale, dezolante, ce pot fi confundate cu ciolanele unui mamut sfâşiat de corbi.

Dar, hai, tot răul spre bine! Dacă sunt copaci, avem şi unde ne adăposti pe timp de vipie. Am văzut că la Bucureşti au început să apar căsuţele în copaci, la noi de ce nu s-ar putea? Nu este vorba despre adăposturile pentru păsărele ori de cine ştie ce proiect ecologic, ci de căsuţe în care intrau şi stăteau oameni. Aici ar fi o problemă cu greutatea proprietarului şi craca pe care şi-a ales să se odihnească, dar se poate rezolva. Căsuţa din copac ar fi o alternativă la lipsa spaţiilor verzi ori a locurilor liniştite. „Cartierul verde, de la semaforul din colţ”, ar putea fi titlul unui megaproiect imobiliar…

Dedal Călătoru