Tipărite în urma unor mânării la nivel guvernamental, fără absolut nicio utilitate, cărţile de alegător au ajuns să aibă o destinaţie aidoma celei de hârtie igienică. Cu toate acestea, ieşenii trebuie să dea cu subsemnatul atunci când nu le mai au şi solicită eliberarea unui nou act de identitate. Aprobate în 1992 şi tipărite după… şapte ani, cu intenţia de a preveni fraudarea voturilor, başca zece miliarde de lei vechi pentru publicitate, cărţile de alegător sunt acum retrase de la posesori. Iar dacă nu le mai au, aceştia trebuie să dea o declaraţie, pe propria lor răspundere.

Cu alte cuvinte, omul e obligat, pe banii lui (că doar din banii publici s-au tipărit de către vreun şmecher „de sus”) să primească ţidula respectivă, s-o păstreze vreo douăzeci de ani, şi, peste toate astea, să mai fie şi în bunăstare.

O fi vreun program de-al poliţiştilor de a pune mâna pe semnăturile oamenilor, doar aşa, să-i aibă în baza de date, că nu se ştie, poate au nevoie? Bine că nu-i pune să „cânte la pian”, că atunci chiar că intră omul la întrebări…