Cândva se putea lăuda că este una din cele mai vechi fabrici din Iași aflată încă în funcțiune și una din cele mai mari. Doar fabrica de Țigarete ce mai putea pretinde întâietatea. În privința vechimii, că altă comparație era mai greu de făcut. Timp de peste un secol, 119 ani mai exact, existența ei s-a identificat cu pretențiile Iașului de a fi și oraș industrial, nu doar cultural. A luat numele unui pârâu și l-a dat către două cartiere cu zeci de mii de locuitori. Din vechile Ateliere CFR Nicolina sau Uzina Mecanică, așa cum avea să se numească în perioada ei de glorie, s-a ales praful. Ultimul nor de praf s-a ridicat acolo acum doi ani, când au fost demolate ultimele clădiri, pentru a face loc unui proiect imobiliar. Sau mai multora.
Adevărul gol-goluţ
În peisajul industrial post-revoluționar, Nicolina este o excepție. Este singura societate de stat privatizată care nu a fost cumpărată de vreun investitor miraculos, care să fi promis investiții de milioane și să fi tăiat fabrica la fier vechi, cum au pățit Terom sau Tepro. Nici pomeneală. În cazul Nicolina, investitorul nu și-a ascuns niciodată intenția, aceea de a demola fabrica și a construi un super-mega-ultra complex pe terenul frumos nivelat. Și asta este partea cea mai tragică din toată afacerea. Praful s-a ales și din Nicolina, și din cartierul ce trebuia să o înlocuiască.
Prăbuşirea, în 2007
Totul a început frumos. Frumos pentru Real Estate Development, filiala ieșeană a unei societăți brașovene cu un singur angajat, Concept Investment Brașov. Pentru Nicolina, situația era oricum albastră. Ani de zile de management hotărât să o falimenteze duseseră până în 2007 la plecarea ultimilor 200 de angajați și oprirea producției. Mai rămăseseră vreo 11, al căror singur rol era vânzarea activelor societății. În același an, prin tranzacții succesive, Real Estate Development a ajuns cel mai mare creditor al fabricii și, practic, proprietarul acesteia.
Proiect fabulos
Cele 26 hectare achiziționate de Real Estate Development într-o zonă perfectă din punct de vedere imobiliar urmau să fie baza pentru un proiect de jumătate de miliard de euro. A, Real Estate Development nu avea bani și nici Concept Investment. Firma-mamă era susținută de un off-shore din Cipru, care trebuia să sară cu banul. Așa cum fusese desenat pe planșe în 2008, ”Concept Town” era cel mai ambițios proiect de construcții realizat la Iași după 1989. În cinci ani, noul oraș în oraș urma să cuprindă opt clădiri a 5 – 6 etaje de birouri, trei turnuri, tot de birouri, a 20 de etaje și 30 de blocuri a 6 – 10 etaje cu apartamente. Ar fi putut găzdui peste 5.000 de oameni, cât un cartier de felul Copoului. Pentru acești oameni, urmau să fie construite și trei hipermarket-uri, sub alte francize decât cele deja clasice în Iași. Prima cupă de excavator trebuia scoasă în primăvara lui 2009. Și…
Deces subit
Și-atât. La sfârșitul lui 2008 ne-a lovit și pe noi criza, iar primul sector important care s-a prăbușit a fost cel al construcțiilor. Iar odată cu el s-a prăbușit și Concept Town, cu tripleții săi de turnuri cu tot. Iar de Concept Investment SRL nu s-a mai auzit nimic. De la o firmă cu un angajat, 200.000 de lei cifră de afaceri și 1,63 milioane lei pierderi cum era în 2008, în culmea gloriei fiind, a ajuns trei ani mai târziu la zero angajați și zero lei cifră de afaceri. Cei zero angajați au reușit totuși să producă pierderi de 6,25 milioane lei. Nici azi, situația firmei nu este mai strălucită. Tot zero cu zero. Firesc, pentru o firmă de activități de consultanță pentru afaceri și management înființată cu singurul scop de a face afaceri într-un domeniu care nu-și mai revine. Cum nici industria grea ieșeană nu-și mai revine.
Cronologia unui faliment anunţat
Despre fosta platformă industrială a Iașului s-au scris volume întregi. Din aceste volume, un capitol este reprezentat de Nicolina. Pe scurt, soarta ei a fost aceeași cu a multor alte unități industriale pornite modest, crescute la proporții gigantești și ajunse în final pulbere stelară. ARO a început ca o făbricuță de hârtie, a devenit fabrică de mașini cu exporturi până în Marea Britanie și America de Sud și a sfârșit ca un schelet de beton vizitat doar de hoții de fier vechi. Nicolina a început ca Atelierele CFR Iași, pur și simplu, în 1892. Abia după 20 de ani a fost botezată, devenind Atelierele CFR Nicolina Iași. Care făceau ce spune și denumirea: reparau. Material rulant. Adică băteau scânduri ca să astupe găurile din pereții vagoanelor şi mai îmbrăcau cu benzi de oțel roțile locomotivelor.
11.000 de angajaţi
Sfârșitul anilor ’60 a reprezentat momentul de explozie a activității. Din atelier de reparații, Nicolina a devenit fabrică. De boghiuri, utilaje de construcții, utilaje de lucrări, adică Uzina Mecanică Nicolina. În perioada sa de glorie, avea vreo 11.000 de angajați, rivalizând cu fostul Combinat de Utilaj Greu din acest punct de vedere. După 1990, a încercat să reziste. A învățat să facă boghiuri de orice ecartament, a învățat să repare și tramvaie și ar fi învățat să facă și șuruburi de mecanică fină, dacă asta s-ar fi cerut pe piață. Spre lauda celor care au lucrat acolo, au reușit să reziste 17 ani și poate mai rezistau, dacă nu era boom-ul imobiliar care să transforme fabrica într-o pradă râvnită de dezvoltatori. Din cei 980 de angajați pe care îi avea în 2002, Nicolina a pierdut vreo 200 în trei ani. Alți 450 au fost dați afară în 2005, iar ultimii 200 au plecat, după cum spuneam, în 2007. În 2011, se pronunța și falimentul societății. Cei 11 angajați rămași au fost ultimii câștigători. Directorul avea o leafă de 6.000 de lei, iar secretara lui, de 2.800 lei, în condițiile în care directorul uneia din cele mai rentabile întreprinderi din Iași, Antibiotice SA, lua 4.600 de lei. Ca mai mereu, câștigătorii au fost puțini. Înfrânții, mult mai mulți.
