Mai țineți minte, cei de 35 – 40 de ani acum sau peste, programul de Revelion de dinainte de 1989? Ăla urmat a doua zi de rubrica ”Dacă doriți să revedeţi”? Aia cu reluări din cele mai faine momente din singurul program de Revelion pe care puteați să-l vedeți pe ecranul televizorului alb-negru Sport, că pentru tv color mai aveați de așteptat doi ani pe listă? Ei, cumva de acea rubrică vrem să vorbim și noi azi. Suntem la faza amintiri, nostalgii și altele asemenea.
Marfă sovietică
Acum 50 – 60 de ani, oricât de șmecher ai fi fost, Porsche sau Ferrari erau visul unei nopți de 23 august. Aspiratoarele de gagici nu treceau de 100 de cai putere și erau produse doar în țările surori de comunism. Ce găseai într-un showroom? Mă rog, nu se chema chiar așa, ci ”auto-moto-velo” (foto sus). Aveai de ales dintre produsele sovietice și cele est-germane. Cehoslovacii încă făceau de preferință tancuri la uzinele Skoda. Deci, după cum vedeți în poză, Moskvici sau Lada. A, unde e Trabantul? Pentru ăsta, trebuia să te înscrii pe listă. Listă care exista deja în anii ’60. Prima Dacie 1100, copy/paste după Renault 8 urma să apară abia în 1968, dar nu era chiar genul de mașină cu care să te lauzi. La ”moto”, găseai tot marfă sovietică. Nu de alta, dar motociclete de altă origine nu prea existau, Mobra încă nu apăruse, iar Harley-Davidson erau caracteristice capitalismului putred, deci nu-și găseau locul într-o țară socialistă. Nici la capitolul biciclete nu stăteam grozav. În showroom-ul de profil găseai la discreție biciclete Ukraina, produse tot în URSS. Două roți și-un cadru. Confort minim, dar te țineau. Încă mai robust, dar și mai grele, bicicletele de producție internă, Tohan, aveau ciubote roșii. Producția nu ținea pasul cu cererea. Iar la uzina mecanică din Zărnești planul era axat pe focoase și mitraliere, nu pe biciclete.
La Magazinul Universal
Multe nu mai seamănă acum cu ce era pe vremuri. Și nu neapărat în rău. Am pierdut de mult șirul supermarket-urilor deschise în Iași. Până în 1989, era unul singur care să-și merite numele: „Moldova”. În loc de supermarket, orice orășel sau comună avea așa-numita ”cooperativă”, un magazin ținut de Uniunea Cooperativelor Meșteșugărești, UCECOM. Era magazin universal doar cu numele, pentru că mare lucru nu găseai în el. Iar la sfârșitul anilor ’80, aceste magazine ajunseseră aproape pustii de marfă și începuseră deja să se transforme în ce sunt acum: crâșme.
Penurie în parfumerii
Toate magazinele, până în 1989, erau construite după plan. Acum, deschizi ce vrei, unde vrei și cum ți-a fi norocul. Dacă nu ești inspirit, dai faliment. Pe vremuri, falimentul era exclus, pentru că magazinele funcționau sub aceeași umbrelă, iar pierderile unuia erau compensate de profitul altuia. Plus că erau prea puține pentru a exista o concurență reală, cu atât mai mult cu cât vindeau aceeași marfă. După plan, parfumerii și tutungerii aveai câte una pe cartier. În Copou, erau în stația de tramvai Triumf, de la Super. În Centru, erau pe Independenței, la parterul blocurilor Y. Într-o parfumerie, nu găseai mare lucru: lapte nutritiv Doina, celebrul Odicolon cu lavandă, șervețele umede ambalate individual, cremă de ras și loțiune după ras Tarr. Plus gama de parfumuri Farmec. Spray-urile nemțești, adică din RDG, erau la mare căutare. Nu că erau mai bune, dar erau altceva. Parfumuri adevărate erau considerate cele din Vest. Dar pe ele nu le găseai la parfumerie, ci la Shop, pe valută sau la puținii care ieșeau în vreo excursie într-o țară capitalist și venea cu geamantanele pline.
Marfă proastă și scumpă
Ultima poză pe care v-o oferim din acele vremi este una a unui raion de încălțăminte. ”Raion”, de la ”magazin raional”, pe când România era împărțită în raioane, precum URSS. De regulă, raioanele erau bine garnisite, doar că nu prea aveai, paradoxal, ce cumpăra. Pantofii sau cizmele feminine nu aveau nimic sexy, nici măcar cele cu toc. Ar fi contravenit moralei socialiste. Mai neplăcut, încălțămintea, pe lângă faptul că era urâtă, era în general și proastă. Pielea sintetică se rupea imediat. Talpa se dezlipea una două, cam ca la chinezăriile de azi. Adezivii trebuiau puși la cald, iar în hale se făcea economie la încălzire. Nu întâmplător, cizmăriile prosperau. Bună era marfa făcută pentru export, la Guban Cluj, din piele naturală. Doar că era rara avis. În rezumat, marfă proastă și scumpă. O pereche de adidași de Târgu Frumos era 120 de lei. Nu ne întrebați însă la ce era bun cântarul pe care îl vedeți în poză. La Supermagazin Copou, raionul de încălțăminte nu avea așa ceva, iar pantofii se vindeau totuși la pereche, nu la kilogram.