Seara de luni a fost una magică pentru oamenii din cinematografia românească, la decernarea Premiilor Gopo. În special pentru Florin Piersic, care pe lângă un moment emoţionant pe scenă, a mai avut încă unul, destul de palpitant, iar protagonista a fost Monica Bârlădeanu.
Cunoscut din zecile de filme româneşti în care a tot jucat, legenda teatrului şi, respectiv, a ecranului românesc mai e renumit şi pentru cuceririle sale. Aşa că, deşi ajuns la o vârstă de aur – 80 de ani – Florin Piersic încă ne demonstrează că poate foarte uşor să interpreteze un rol, în viaţa reală, pentru care toţi bărbaţii l-ar invidia: cel de Don Juan consacrat.
„Nu pune mâna, mă, piştere!“
Mai exact, maestrul aplică o metodă care ar putea fi considerată de mulţi cam prea îndrăzneaţă. La decernarea Premiilor Gopo din acest an, Florin Piersic a luat lucrurile în propriile mâini. Sau mână, dacă ne referim la cazul de faţă, când aflat pe covorul roşu, a început să o pipăie pe Monica Bârlădeanu, în timp ce aşteptau să fie fotografiaţi împreună. Într-o clipă, mâna maestrului a trecut din îmbrăţişarea în care o ţinea pe Monica Bârlădeanu, direct într-o zonă mai intimă a actriţei: în preajma sânului drept al acesteia, pe care pare să fi aterizat din senin.
Probabil pentru a evita momentul stânjenitor, Monica Bârlădeanu a continuat să zâmbească frumos la poze, iar maestrulPiersic n-a avut nimic împotrivă, fiindcă a mai profitat puţin de ocazie. Cuceritor fără doar şi poate, Florin Piersic a uitat probabil că este la o gală destul de importantă şi imediat după sesiunea de „pipăială“, a început să o sărute pe Monica Bârlădeanu pe obraz.
Nu ştim dacă toate acestea s-au întâmplat din pricina emoţiilor, dar Florin Piersic părea să nu o mai fi văzut pe actriţa care şi-a făcut apariţia şi-n serialul „Lost“, de ceva vreme. Sau poate că statueta pe care a primit-o Florin Piersic drept premiu pentru întreaga sa carieră a fost un pretext excelent să încununeze cum se cuvine distincţia.
Sursa: cancan.ro