În pofida unui final de an previzibil, cam lipsit de evenimente, sau poate tocmai de aceea, dintr-un fel de amuzament nostalgic, pare a se fi concretizat o idée mai coclită a presei ieşene, breaslă care o fi având ea multe şi nebănuite calităţi, dar numai de solidaritate n-a avut parte. Astfel, mai firav, mai reticent, cu un entuziasm bine temperat, ori cu un manfişism nedisimulat, foşti şi / sau actuali jurnalişti, încă prin Iaşi sau bejeniţi cam peste tot, au început să-şi dreagă virtual vocile şi să se caute pe la neuronii amintirilor de mai an:
unii vin, alţii se duc / cum dă bine pe facebook!
Caterincă sau nu, ideea unui club de presă real, fie şi virtual, nu unul la harneală cum au mai fost, a început a fi reiterată atât de veteranii haladiţi la moşmande mediatice încă din vremurile în care presa se presta romantic, articolele se scriau în quadraţi, se culegeau în plumb de zeţari şi se tipăreau pe calandru, ca un fel de artă pentru artă, cât şi de bighidii purii de astăzi, pentru care mineriadele şi Piaţa Universităţii sunt doar poveşti de istorie recentă, trăită mereu de alţii.
Sigur că intenţia de a defini un club de presă, ca un context de minimă colegialitate, a fost generos compromisă, din nefericire tot de către jurnalişti cu predispoziţie de troieni galbeni, bine acoperiţi, spre beneficiul celor întotdeauna interesaţi ca mass media să nu sufere de suspecte pusee de solidaritate profesională. Este încă înduioşătoare cota de încredere de care se mai bucură presa astăzi, în condiţiile în care prestaţia sa este din ce în ce mai modestă până la jenant, inertă, de regulă reactivă şi neimplicată, lejer tranzacţionabilă. Nici asumarea morală a condiţiei de câine de pază al democraţiei nu prea mai funcţionează, poate şi din cauza gravelor carenţe de formă şi fond a şcolii jurnalistice ieşene. În plus, reflexele pavloviene cultivate presei de mediile administrative şi politice, au condiţionat jurnalismul într-o zonă peiorativ-depreciativă. Dacă actualul Preşedinte al Consiliului judeţean, Primar fiind, a fost generos cu jurnaliştii şi dezideratele locative ale acestora, actualul edil, cu bune practici şi deprinderi din vremurile în care era director al RAJAC, a intuit că poate şpăgui voalat presa, cu diverse ocazii (Zilele Iaşului, Paşte ori Crăciun), acordând generoase premii jurnaliştilor acreditaţi, din nişte fonduri care, deşi nu sunt chiar personale, n-ar fi nici din bugetul public, ci din nişte sponsorizări extreme de discrete. Şi nimeni nu se miră!
Ca întotdeauna când pică bine comparaţiile, cineva alătura orgolioasa presă din Iaşi (care a dat Bucureştilor atâtea nume şi vedete), cu cea din Cluj, acolo unde există şi chiar funcţionează un real club mass media, are loc un anual Bal al presei şi jurnaliştii, fie ei români sau maghiari, chiar sunt buni colegi. Ceea ce la Iaşi întâlnim mai rar. Sau de loc!
Altfel, salutăm o iniţiativă generoasă care, deşi recent decolată, are un ecou de socializare incredibil pentru presa ieşeană, cea caracterizată mereu de orgolii paranoide deslegate, de partizanate pragmatice interesate, într-un climat obişnuit cam curviriu…