Nori negri. Fum. Trei echipaje de pompieri. Maşini de poliţie. Câţiva gură-cască… Nu este decorul unei scene decupate din „Independence Day”, ci peisajul de care au avut parte marţi dimineaţă ieşenii domiciliaţi pe străzile Ipsilanti şi Iancu Bacalu. Evident, este vorba de producerea unui incendiu, izbucnit, potrivit martorilor, într-o clădire lipită de o vilă unde funcţionează un studio de videochat. Însă pompierii ieşeni au o altă versiune, susţinând că focul a fost pus de o mână pricepută! „În urma cercetărilor, am înţeles că una dintre fete s-a încins atât de tare încât cearşaful a luat foc. Incendiul s-a propagat cu repeziciune la casele vecine, înainte să împroşcăm noi cu spumă”, ne-a declarat pompierul Puiu Terente. Acesta a mai precizat că studioul de videochat era plin de dispozitive alimentate de la instalaţii improvizate. De altfel, la faţa locului au apărut şi specialiştii E.ON, care au plecat luând cu ei mai multe vibratoare defecte pe care le vor supune unor verificări temeinice!
(Ne-am) Ars Amatoria
Alex
Pompierii astia sunt maxim de tampiti :))