Până în 1989, industria era marea mândrie a economiei naționale. Iar Iașul nu făcea excepție. Paradoxal pentru un județ agricol și fără cine știe ce resurse naturale afară de lut, paie și balegă, duduiau și industria grea, și cea ușoară, și cea alimentară. Nu ne apucăm să scriem totuși de cum arăta industria noastră pe vremuri, că doar nu suntem nici Historia, nici Magazin Istoric. Iar despre prezent, cu unele excepții, n-ar fi multe de zis. Industria grea este praf și pulbere. Industria alimentară, cam la fel. Lactis s-a dus, fabrica de ulei ”Unirea” la fel, de ”Nectarul” Pașcani nici nu mai spunem. Doar industria ușoară ce mai poate veni cu niște cifre semnificative. Și despre ea vom vorbi mai departe. Are vreun viitor sau o așteaptă soarta CUG, Nicolina sau Metalurgica? Nu de alta, dar Combinatul de Fibre Sintetice, care fabrica orice în domeniu, numai păr de cal pentru arcușuri nu, a devenit tăpșan. De Moldova Tricotaje n-ați mai auzit nimic de ani de zile, iar fabrica din Copou s-a transformat în bună parte în complex rezidențial. Deci…?
Mai puţin decât chinezii
O certitudine este că industria textilă este un domeniu de activitate parșiv, atât în ce privește fabricarea fibrelor și țesăturilor, cât și în ce privește fabricarea propriu-zisă articolelor de îmbrăcăminte. Pe scurt, personal numeros, că încă nu s-au inventat roboți care să croiască și să coasă o rochie cu volănașe, valoare adăugată mică. Asta înseamnă lefuri mici și foarte mici. Un studiu făcut de organizația ”Clean Clothes” arăta anul trecut că fabricile din România care produc pentru brandurile internaționale își plătesc angajații cu salarii sub minimul pe economie. Da, se poate. E suficient să stabilești o normă suficient de mare încât niciun confecționer să n-o poată îndeplini în 8 ore. Iar chestia se practică din plin. Cei de la Clean Clothes spuneau chiar că în România, angajații din domeniu au un salariu minim net mai mic chiar decât cel plătit în China. Salariul mediu net ar fi, dacă te iei după Institutul Național de Statistică, de 1.200 de lei. Și, nu în ultimul rând, valoarea adăugată mică mai înseamnă un profit redus. Un 5-6% deja este un profit bun în branșă. Suficient de redus încât orice criză să te dea efectiv peste cap. Dacă luăm în calcul și concurența produselor „Made in China” și a magazinelor second-hand, chiar că îți vine să te lași de business. Mulți au și făcut-o. La nivel național, criza a redus cu aproape trei sferturi numărul angajaților din domeniu. De la un milion de lucrători în 2008, s-a ajuns la 300.000 prin 2010 – 2011. Brandurile românești aproape că nu există, nici măcar prin malluri sau supermarketuri. Mondex Sibiu, Braiconf Brăila… Mai știți și altele? De câte ori ați văzut reclame la un brand de haine, în afară de alde H&M sau Zara? Cam asta e imaginea generală.
10% în textile
Iașul nu iese prea mult din standarde, intrând cumva în media națională. Nu de alta, dar mașinile de cusut pot fi instalate la fel de ușor și la Iași, și la Sighetu Marmației. Cam 10% din angajații ieșeni lucrează în domeniu, față de 14% în țară. Mai exact, cam 15.000 de ieșeni își câștigă pâinea din industria textilă, mai bine de jumătate lucrând în confecțiile de îmbrăcăminte. În pielărie și încălțăminte mai avem vreo 1.300, iar în fabricarea textilelor, cam 1.000. Tot din cei 15.000. Cei 10% angajați produc cam tot atât. Din exporturile Iașului, 11,2% reprezintă produse ale industrie ușoare, față de 7,9% care este media națională. În cifre, 50 de milioane de euro. Nici măcar a cincea parte din exporturile de mașini, echipamente și aparate. E drept, în textilele ieșene nu există încă niciun Delphi inclus în statistici.
Nu-i în topuri
În traducere liberă, industria textilă ieșeană există. În topul firmelor ieșene întocmit de Camera de Comerț și Industrie pe anul 2012 apar 62 de firme în domeniu, la diverse categorii. Un număr de 11 firme apar și în topurile naționale ale branșei. Niciuna nu apare însă în topul celor mai profitabile 15 firme din domeniu. Nici în top 15 ale firmelor cu cele mai mare cifre de afaceri din domeniu, darămite în topul celor mai mari firme din țară. Nicio firmă ieșeană din branșă nu apare în top 15 firme cu cei mai mulți angajați, adică peste 1.000. Cu excepția Iasitex și Te-Rox Prod, aproape tot ce înseamnă industrie ușoară intră la capitolul firme mici și micro întreprinderi. Textila SA, cu doar 29 de angajați, a devenit firmă mică și nu mai produce propriu-zis, ci se ocupă de finisări. Integrata Pașcani încă există, dar ca microîntreprindere. Mai are doi angajați. Cândva, avea 600. Un articol dedicat Iașului de Ziarul Financiar nici nu detaliază industria textilă, cu excepția mențiunii că există.
Doina Cepalis, pe val
Ce urmează? Păi, am putea fi optimiști. Pe termen scurt însă, dată fiind sensibilitatea domeniului la crizele economice. Un motiv de optimism ar fi Doina Cepalis, de la Pașcani, cu Te-Rox Prod-ul ei. Produce, și produce mult. Aproape 90 de milioane de lei ultima cifră de afaceri, la 640 de angajați. Cu subsidiarele, are cam 1.000 de oameni cărora le plătește leafa. Lear Corporation ar putea fi al doilea motiv de optimism. Cu 700 de oameni care vor fi angajați până la sfârșitul anului și 1.500 la capacitate maximă, înseamnă o gură de oxigen pentru industria textilă ieșeană. Contextul pieței este și el favorabil, industria reîncepând să crească după catastrofa provocată de criză. De remarcat totuși o schimbare majoră: nu se investește în cămăși, pantaloni și rochii. Adică în confecțiile ”clasice”. Ci în centuri de siguranță, huse de scaune, airbag-uri și alte componente auto. Deocamdată cel puțin, acesta pare să fie viitorul.
