Deşi rămâne un subiect tabu, infidelitatea există, se propagă dintotdeauna, unii spun că am avea nevoie de ea, alţii o suportă foarte greu, cei mai mulţi o blamează, dar se pare că nu se poate fără ea. În linii mari ea are aceeaşi faţă: caută o altă pasiune, un altfel de a fi sau ţinteşte cu disperare către magia care nu mai există într-un cuplu. Indiferent care sunt cauzele, infidelitatea este un amestec de bine şi de rău, de aur şi noroi şi îşi schimbă nuanţele în funcţie de vârstă.
Dacă până la 20 – 20 şi ceva de ani, înşelatul este doar o formă trecătoare prin care se pun punct relaţiilor care nu mai merg (în jurul acestei vârste, atât bărbaţii, cât şi femeile fiind mai dispuşi să părăsească şi să înceapă o nouă viaţă), între 25 şi 35 infidelitatea se confundă cu un refugiu, o evadare dintr-o lume care a devenit fie monotonă, fie prea dificilă. În jurul acestei vârste, a avea un amant este o treabă mult mai profundă, trăită cu mai multă seriozitate (mai intens, mai sincer), dar fără dorinţa unei finalităţii de tip relaţie, căsătorie etc. De obicei, mai ales bărbaţii nu îşi doresc să renunţe la familia pe care o au deja.
Când ating vârstă de 40 de ani, se spune că bărbaţii înşală pentru a-şi aminti de tinereţe, iar femeile sub forma unei plăcerii nevinovate, fără să mai caute nici unul, nici altul ceva anume. În această etapă a maturităţii mentale şi fizice, valorile se schimbă puţin, iar oamenii se împacă cu ce au sau îşi schimbă complet drumul pentru că ştiu ce vor mai bine ca oricând, îşi găsesc echilibru, sensul. Acum, mai mult ca oricând nimeni nu mai caută nimic, cel mult se bucură de emoţii ce apar inopinat.
Sursa: One
