„New entry” în show bizz-ul ieşean. La cei 18 anişori pe care îi are, Ramona Bălan a ajuns deja să prezinte creaţiile româneşti la “Expoziţia Mondială de la Shanghai” din China, în anul 2010.
A intrat în lumea modelling-ului de la 15 ani, reuşind într-un timp relativ scurt să facă performanţă. Cariera sa a explodat pur şi simplu după ce, în vara anului 2008, a câştigat un concurs de Miss pentru o firmă de yacht-uri din Bucureşti. În urma acestei competiţii, Ramona a devenit imaginea acelei firme şi a primit o sumă de bani în valoare de… 1.000 de euro. Ieşeanca a participat şi la cel mai prestigios târg pentru produse de lux, „Luxury Show”, în calitate de hostess.
„Vedi China e puoi mori!”
Încă elevă în clasa a XII-a la liceul teoretic „Dimitrie Cantemir” Iaşi, Ramona spune că este mândră de ceea ce a realizat până acum:
“Sunt mândră de întreg parcursul meu profesional şi consider că am avut realizări în toate domeniile în care m-am implicat. Dacă ar fi să numesc una singură, aceasta ar fi plecarea în Shanghai. Aceasta a reprezentat un pas important în cariera mea de model”.
Inocenţa şi naturaleţea sunt cele două virtuţi care încă o caracterizează: „Sunt adepta naturaleţii şi consider că sunt mult prea tânără pentru operaţii estetice, prefer frumuseţea naturală, dar nu sunt împotriva acestor operaţii. Orice este binevenit, dar, la momentul potrivit, poate peste un timp îndelungat… Pozatul nud nu mă caracterizează, consider că nu este o promovare corectă şi nu aş mai fi la fel de respectată ca înainte. Una este să pozezi în lenjerie intimă, în anumite poziţii sexy şi alta este în a fi nud”.
Vrea la Geografie
Despre ceea ce îşi doreşte să realizeze în viaţă, Ramona spune că nu are un scop definit, dar întotdeauna încearcă să dea ce e mai bun:
“Consider că spre ceea ce m-a îndrumat Dumnezeu a fost frumos, iar de acum înainte tot la El îmi este nădejdea în a-mi călăuzi paşii spre ceea ce mi se potriveşte. În privinţa carierei, îmi doresc să performez în domeniul pentru care mă voi pregăti. Îmi place foarte mult geografia, probabil voi opta pentru Facultatea de Geografie”.
Deşi se pregăteşte serios pentru viaţă, Ramona îşi aminteşte cu plăcere perioada copilăriei pe care şi-a petrecut-o la Iaşi, în Bucium, „pe una din cele şapte coline ale oraşului nostru”, cum spune ea.
„Am avut o copilărie foarte ritmată, în acea perioadă începusem să fac dansuri de societate. Bineînţeles, frumoasele vacanţe petrecute împreună cu sora mea în fiecare vară la mare şi iarnă la munte”.
Ramona mărturiseşte că, dacă ar fi pentru o zi un personaj din desene animate, atunci şi-ar dori să fie albinuţa Elf din cunoscutul desene animat “Peter Pan”, dar şi personajul comic şi naiv Louie din “Viaţa cu Louie”. Deşi, frumoasa ieşeancă ar semăna mai mult cu frumoasa prinţesă Disney, Belle, din „Beauty and the Beast”.