În preajma Paştelui, excesul de zel în activitate se răsfrânge negativ asupra angajaţilor Direcţiei Sanitar Veterinare Iaşi. O arată şi exemplul inspectorului Buturel Popescu, care în această perioadă trece printr-o crudă experienţă culinară.

„Pe bune, dacă n-aş fi văzut reclamele la Colebil, Espumisan şi alte prostii, nici n-aş fi simţit că au început tăierile la mieii de Paşti. Adevărul e că am devenit al naibii de influenţabil şi de ipohondru. Dacă n-aş vedea pastila de Colebil, aş putea băga în mine tone de carne de oaie şi n-aş avea nici pe dracu’, dar ăştia mă tâmpesc cu reclamele lor, având un soi de efect placebo pe invers.

Pe vremuri, când eram mai tânăr, jupuiam mielul ca pe coaja unei banane, îl scăldam într-un baiţ cât o cadă şi, până termina popa slujba de înviere, deja mă lingeam pe degete şi mai sugeam două – trei oase. Ţin minte că, văzând performanţele mele gastrice, câţiva colegi de prin Franţa m-au invitat acum vreo cinci ani la un soi de congres privat, la o fermă de prin Normandia. Ce stil, ce rafinament! Ăştia, franţujii, cum sunt ei ahtiaţi după melci, erau obsedaţi să facă mielul la fel de fraged. Şi ce nu-i făceau! Îl masau cu frunze de palmier, îi făceau baie în jacuzzi cu Dom Perignon, îl umpleau cu Roquefort prin toate măruntaiele până devenea flasc ca escargoţii lor, după care îşi umflau maxilarele cu Beaujolais în care îi mai făceau o ultimă frăgezire.

De aia, uneori mi-e cam greaţă de modul în care se prezintă în faţa mea ţăranul ieşean, peizanul de Probota, ca să-i zic pe limba lui Napoleon sau Bourbon, că nu mai ştiu ce-am băut aseară. Dom’le, ţăranul român nu mai are simţul răspunderii, al măsurii, al fineţii. Îi ceri să-ţi prezinte la control trei ouă, el îţi pune toată coştereaţa în braţe. Îi zici să-ţi dea un deget de brânză în care să-ţi bagi senzorii trompei, el îţi trânteşte burduful peste bătăturile de la picioare. Ce să mai vorbim de vin, că acolo e debandada totală, ar fi în stare să te bage sub duşul de Fetească doar ca să le pui o ştampilă cu notă de trecere.

Dar ce-şi închipuie oamenii ăştia că suntem noi, inspectorii Direcţiei Sanitar Veterinare? Nişte super oameni cu ficatul gros şi rezistent ca zidul Goliei? Ar trebui să înţeleagă că au intervenit şi la noi nişte schimbări genetice, că nu mai avem măruntaiele rudimentare şi de neam prost ca altădată. Ne-au terminat şi pe noi fineţurile din ultimii douăzeci şi cinci de ani, s-a mai schimbat şi carnea pe care o ingurgităm, păi nu? Am mai dat-o şi noi pe sepie, caracatiţă, raţă vietnameză, miel indian şi alte chestii care ne-au slăbit fibra strămoşească. Ei chiar nu se uită la burţile noastre de Budda aşteptându-şi karma în baie? Dar, asta e, dacă peizanul a rămas gros la obraz, groasă va fi şi amenda pe care i-o voi tufli peste ceafă! Să-l doară, că şi pe ficatul meu îl doare!

Sau, mai sunt altă specie, aia de se dau artişti. Vin cu damigeană, alţii maschează vinul în canistra de benzină. Ho, bre, că nu mai suntem pe vremea lui Ceaşcă. Ori rafinament, ori valea. Nu mai suntem dispuşi să suportăm umilinţele, gen curcan în viu sau miel de doar 10-12 kilograme. Aveţi grijă, că vă ardem la buzunar taman acum, de sărbători.