Noul Cod al Muncii pentru care se face atât tam-tam nu a fost citit nici măcar de inspectorii care ar trebui să-i supravegheze aplicarea!
“Nu l-am citit. Pentru noi nici măcar nu există noul Cod al Muncii! Până nu apare în monitorul oficial noi urmărim şi aplicăm doar actualul Cod al Muncii!”, spune George Tanasievici, inspector în cadrul Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Iaşi.
Deşi Guvernul fierbe iar grupurile sindicale protestează fără întrerupere împotriva aplicării noii legi, ITM Iaşi stă pe poziţii! Controalele efectuate de Inspectorat se fac în urma sesizărilor sau în urma campaniilor programate de Prefectură sau ITM pe baza legii în vigoare. “După cum se ştie, încă ne aflăm în moţiunea de cenzură. Până când contestaţiile vor fi rezolvate aplicăm legea 53/2003. Oricum, nu mă aştept ca mai devreme de 1 Mai să intre în vigoare şi noul cod”, adaugă George Tanasievici.
În primele două luni ale anului, ITM Iaşi a făcut 514 controale şi a aplicat 397 de sancţiuni contravenţionale care privesc şi munca la negru. Amenzile strânse au mai adunat la bugetul de stat aproape un million de lei!