Da, știm că și dumneavoastră vă este dor – așa cum ne este și nouă – de deputatul OTV-ist de Dacia-Alexandru, Daniel Oajdea. Ne dăm seama, cu jenă și regret, că singura veste pe care v-am dat-o în ultima vreme despre charismaticul popular a fost aceea că își umple timpul cu diverse site-uri umede, de primăvară, cu .xxx în coadă. Avem, însă, o scuză solidă pentru aceasta. Așa cum toamna se numără bobocii, abia primăvara începe să fie luată la drămăluit activitatea parlamentarilor; ocazie cu care am aflat și noi – de data asta oficial – că, din decembrie anul trecut, când a avut norocul să prindă la redistribuire un nou mandat de deputat, Daniel se poate lăuda cu o singură declarație în plenul Parlamentului (recte, jurământul) și cu 0 (zero) propuneri, proiecte sau inițiative legislative!
Nu ne-am lăsat dezinformați de site-ul Camerei Deputaților, site care, în virtutea conspirației iudeo-masonice controlate de USL, PDL, UDMR, PRM și toate celelelalte partide în afară de PPDD, ar putea neglija unele aspecte esențiale din viața și opera deputatului. Totuși, printr-un noroc chior, am ajuns în posesia unui anunț / comunicat de presă / raport în care deputatul era menționat și din care, întrucât nu am înțeles mai nimic, cităm ca atare:
„În contextul deţinerii României a statutului de membru permanent al Conferinţei Europene Interparlamentare privind Spaţiul (EISC), ce este organizată sub egida Institutului de Politici Spaţiale Europene al ESA, membrii Subcomisiei pentru Spaţiu a Camerei Deputaţilor, Parlamentul României, au fost invitaţi să participe la Seminarul tematic EISC, care s-a desfăşurat pe data de 25 martie 2013 la Centrul European Spaţial Transinne / Centrul REDU al Agenţiei Spaţiale Europene (ESA), Belgia. Seminarul EISC a fost organizat sub egida Grupului de lucru pentru Spaţiu al Senatului Belgiei ce deţine Preşedinţia EISC în anul 2013. Seminarul a reprezentat o întâlnire organizată a statelor membre EISC în vederea pregătirii Conferinţei anuale EISC ce va avea loc în perioada 14-15 octombrie 2013, în Bruxelles, Belgia. La această acţiune România a fost reprezentată de domnul deputat Daniel Vasile OAJDEA în calitate de Preşedinte al Subcomisiei pentru Spaţiu a Parlamentului României”.
Deși, așa cum am mărturisit, nu am înțeles mai nimic din textul cu pricina, două lucruri sunt evidente: mai întâi, că Daniel Oajdea a fost la Bruxelles și, în al doilea rând, că este șeful Subcomisiei pentru Spaţiu din cadul Comisiei pentru Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor a Camerei Deputaților.
Voi ați auzit de așa ceva? V-ați fi imaginat că în Parlamentul României există și o astfel de comisie sau, în fine, subcomisie? Aveți idee cu ce s-a putea ocupa? Nici noi, dar bănuim că trebuie să fie ceva foarte important și, cu siguranță, ceva care implică activitatea în spațiul cosmic, extraplanetară, de vreme ce, de patru luni, Daniel Oajdea nu a mai dat niciun semn. Cel puțin, nu aici, la noi, în Iași și pe Pământ, în general…
Star Food Trek