Povestea unei ieşence care a iubit un arab, iar acum este nevoită să se ascundă împreună cu băiatul său pentru a nu fi ucisă.
Iolanda B. este o tânără mamă, originară din Iaşi, care, în urmă cu şapte ani, a decis să se mărite cu un student arab, deşi toată familia a sfătuit-o şi chiar a obligat-o să nu facă acest pas.
„Îl cunoşteam de doi ani şi îl iubeam foarte mult. Era un bărbat foarte sensibil şi atent. Dragostea vieţii mele!”, ne spune cu ochii în lacrimi tânăra ieşeancă.
Alături, strângând-o de mână şi privindu-ne extrem de speriat, stătea Fouad, un pui de om, rodul dragostei dintre Iolanda şi Fahim.

Pe Iolanda şi pe fiul ei i-am întâlnit în Aeroportul din Viena. Aşteptau cursa de Munchen. Ochii femeii mi-au atras atenţia de prima dată. Avea o privire speriată, mereu privea în urmă, ca o persoană care se simţea urmărită. Copilul o trăgea furios de mână şi era gata-gata să izbucnească în plâns. M-am apropiat de ei şi i-am oferit micuţului un pahar de suc.

„Mulţumesc”, îmi şopteşte femeia.

„Cu plăcere”, îi răspund.

„Orice calvar începe cu o dragoste mare”

Am intrat, astfel, în vorbă şi am aflat teribila poveste a ieşencei. În urmă cu zece ani, Iolanda, pe atunci studentă la Medicină, l-a cunoscut pe Fahim coleg la aceeaşi facultate, de care s-a îndrăgostit iremediabil:

„Ştii, <fahim> în arabă înseamnă <inteligent>. Era un băiat foarte sensibil şi atent. Vorbea foarte bine româneşte şi, după vreo două-trei luni de când ne-am cunoscut, îmi recita poezii sub balcon. Odată mi-a adus chiar o formaţie de jazz. Ce să mai spun, era dragostea vieţii mele”, îmi istoriseşte cu tristeţe ieşeanca.

După nici doi ani, a fost cerută în căsătorie. Nici nu a stat pe gânduri şi a acceptat.

„Părinţii s-au opus. Tata, mai ales. Mi-a spus: <Eşti ortodoxă şi aşa vei muri!> Nici n-am vrut să aud. Apoi, o prietenă bună de-a mea m-a sfătuit să fiu mult mai atentă. N-am vrut s-o ascult. Eram mult prea îndrăgostită. Practic, am fugit de acasă la puţin timp după ce mi-am dat licenţa. Doar cu Fahim şi o gentuţă cu haine”.

Totul a fost exact ca în basme… până au ajuns în Arabia Saudită.

„Ştii, îmi spune femeia, orice calvar începe cu o dragoste mare”.

„Îmi spuneau <creştina>, adică păgână sau necurată”

„La început a fost perfect. Cam… trei-patru luni. Am ajuns într-o localitate mică, Aynunah, foarte aproape de Marea Roşie, iar cel mai mare oraş din vecinătate, Tabuk, era şi capitala emiratului. Viaţa de aici, vreau să-ţi spun, este total diferită faţă de cea din Europa. Ai senzaţia că trăieşti în cu totul altă lume sau pe altă planetă”, se destăinuie Iolanda. „Cu toate acestea, din dragoste faţă de Fahim, am acceptat noua mea condiţie, vălul pe faţă şi… umilinţele care, culmea, veneau mai ales din partea celorlaltor femei din casă. Îmi spunea <creştina aia> cu sens negativ de păgână sau necurată”.

Familia în care a nimerit ieşeanca este una înstărită, cu influenţă în administraţia locală şi regională, dar şi foarte religioasă.

„Tatăl lui Fahim era foarte iubit de localnici. Toţi îl considerau un lider, iar cu mine, îţi spun drept, s-a comportat extraordinar. Îmi dădea citate din Coran şi îmi spunea cât de mult înseamnă femeia în credinţa islamică. Tot el era cel care a solicitat familiei să mă ajute să mă integrez şi să fiu apreciată pentru ceea ce fac şi nu pentru trecutul meu”, explică femeia. „În primul an, am plecat cu soţul meu în Egipt, foarte aproape de oraşul în care locuiam. Fahim simţea şi el nevoia de a fi mai liber, la fel ca şi mine. Acolo – atunci nu mi s-a părut straniu –, ne-am întâlnit cu foşti colegi de-ai noştri de la UMF, arabi şi ei, dar şi cu un yemenit, Yeud, care, din câte văzusem, avea o atitudine de lider şi chiar era ascultat cu sfinţenie de ceilalţi”, îmi spune mai mult în şoaptă Iolanda, continuând: „Părea mai mult o întâlnire conspirativă, decât una întâmplătoare, cum mi se dăduse de înţeles iniţial”.

Aisha, noua soţie a lui Fahim

Iar acest lucru, Iolanda avea să-l înţeleagă în anul următor.

„Eram deja însărcinată cu Fouad – înseamnă <preaiubit> în arabă, eu i-am ales numele când învăţam limba -, soţul meu mi-a spus fără prea multe explicaţii că trebuie să plece o perioadă de timp în altă zonă a ţării. Am simţit atunci că nu trebuie să-l întreb prea multe. A venit acasă după mai bine de un an. Însoţit de o fetiţă de 15 ani. Fouad deja se ţinea pe picioruşe şi gângurea. S-a uitat la fiul său, apoi mi-a făcut cunoştinţă cu Aisha, fetiţa care tocmai intrase în familie speriată şi foarte sălbatică. După câteva zile mi s-a spus clar că tânăra era noua soţie a lui Fahim”, spune plină de tristeţe ieşeanca.

Iolanda nu a putut avea nicio reacţie la gestul inexplicabil al soţului. Mai târziu, când Fahim a început s-o evite – de ruşine sau din ură -, a aflat că bărbatul fusese, în anul petrecut departe de casă, în alt loc decât unde spusese:

„Aisha era afgană. Acolo, în Afganistan, a fost Fahim al meu şi, după cum am aflat mai târziu, cu el au fost aproape toţi colegii lui şi prietenii noştri de familie, conduşi de acel personaj ciudat, Yeud. Într-una dintre puţinele nopţi în care am fost împreună, cu multă stăruinţă şi un calm pe care acum nu l-aş mai putea avea, am aflat de la Fahim că a luptat împreună cu talibanii şi că o dată a atacat şi un convoi militar românesc. De-atuncea, îmi spunea el, nu a mai putut dormi noaptea liniştit şi de multe ori are coşmaruri. Tot de-atunci şi mie mi s-a întipărit ideea de a fugi cât mai repede din acea casă”, spune cu îndârjire Iolanda.

Fuga din Arabia

Şi, la puţin timp, a reuşit să intre în contact cu un consilier american care avusese o întâlnire cu primarul oraşului:

„Am fost la recepţia dată de amin (n.r: primar) şi am vorbit cu George, un consilier american. Nu-ţi pot da prea multe date pentru siguranţa mea şi a lui Fouad! Cert este că după câteva zile am reuşit să dispar din Aynunah şi acum sunt sub protecţie internaţională. În câteva zile vom avea numele schimbate şi vom locui, eu şi puişorul meu, departe de lumea de care tocmai ţi-am povestit”.

Datele oferite aliaţilor de Iolanda au ajutat foarte mult la salvarea vieţilor militarilor din Afganistan şi nu numai. În prezent, Iolanda şi fiul său sunt departe, într-o locaţie necunoscută, sub protecţia unui stat membru NATO. Din motive de securitate nu putem oferi prea multe date şi nume legate de această poveste.

„Cel mai mult regret că nu mi-am cerut iertare de la părinţi. Dacă poţi, transmite-le că-i iubesc şi că am rămas creştină”, îmi spune, la plecare, Iolanda, nu înainte de a-mi zâmbi trist ca şi cum tocmai atunci pe-acolo trecuse sfârşitul lumii.