Colonelul Gaddafi nu mai poate veni la Iaşi

În urmă cu două săptămâni, anunţam, într-o relativă exclusivitate pentru presa românească, faptul că liderul libian Muammar Gaddafi lua în calcul posibilitatea de a se refugia la Iaşi, în cazul în care lucrurile s-ar fi complicat pentru el. Iată că această condiţie a fost îndeplinită, chiar mai repede decât se aştepta, însă varianta aterizării colonelului la Iaşi, împreună cu imensul său purcoi de petrodolari, pare din ce în ce mai puţin plauzibilă. Informaţia ne-a fost confirmată de mult mai experimentatul nostru coleg Petru Frăţilă, care a schimbat, zilele trecute, câteva vorbe de duh cu Muammar Gaddafi.

– Domnule colonel, în primul rând vă mulţumesc pentru afabilitatea şi cordialitatea de a accepta acest interviu, în formatul cu care i-am obişnuit deja pe spectatori, adică “La un ceai cu Petru Frăsilă”. Adică eu.

– Cu mare plăcere.

– Se poate o primă întrebare?

– Te rog.

– Dar să nu uităm faptul că dumneavoastră, domnule colonel Muammar Gaddafi, aţi făcut foarte mult bine poporului libanez!

– Libian.

– Exact, libian. Şi cum se face, aşadar, domnule colonel, că dumneavoastră, care aţi mâncat atâtea bunătăţi din aceeaşi farfurie cu poporul, aţi ajuns să fiţi trădat?

– Nu am omorât la timp pe cine trebuia.

– Vai, ce cuvânt rece! Şi acum ce se va întâmpla cu dumneavoastră, domnule colonel?

– Deocamdată sunt bombardat. E greu să privesc dincolo de acest moment.

– Dumneavoastră, domnule colonel, bombardat!? Care aţi refăcut atâtea străzi, parcări şi alimentări cu gaz… Hai, veniţi la noi, la Iaşi. La noi, şi ultimul hoţ care are bani este tratat cu respect, darămite un dictator cu fonfeii dumneavoastră!

– … nu, aţi fi bombardaţi şi voi. N-are rost să vă aduc acest rău.

– Care rău, domnu’ colonel? Iaşul arată ca după bombardamente oricum. Ce mai contează câteva proiectile în plus?

– Eşti simpatic, Frăţilă. Dacă eram în alte vremuri, te-aş fi făcut ministru de Externe aici la noi.

– Şi aş fi acceptat cu plăcere, domnule colonel. Un ultim mesaj pentru Iaşi aveţi?

– … îmi pare rău că nu am studiat medicina la voi. Poate alfel ar fi stat lucrurile azi.