Nu știm ce-ați făcut dumneavoastră în ultima vreme, dar noi, de când s-a încălzit afară de au început să se redeschidă terasele, am început să scoatem nasul din birou și să ne mai învârtim prin târg. Mai deunăzi, numai ce-am ieșit puțin, că ne-am și repezit înapoi, cu ochii la calendar. Ne-am frecat la ochi, dar tot început de aprilie arăta. Pentru moment, la câte figuri de candidați am văzut atârnate peste tot în oraș, ne-am zis că am greșit ziua și am ajuns deja în perioada de campanie electorală. Pe urmă, ne-am prins. Pe vremuri, aveai voie să îndemni lumea să te voteze timp de o lună înainte de alegeri. Acum, ai voie același lucru, dar nu te împiedică nimeni să te afișezi pe toate zidurile înainte de campanie. Nu se cheamă „campanie electorală”, ci „promovare politică”. Noi am spune că e același lucru. Legea zice că nu. Așa că, dragi cititori, obișnuiți-vă cu ideea a două luni pline de campanie, sub diverse denumiri.
Secțiunea „foto”
N-aveți nicio șansă să scăpați nici dacă vă refugiați în casă și stați doar în fața calculatorului. Fie direct de la candidați, fie prin prietenii comuni, „peretele” de pe Facebook vi se va umple cu fețe zâmbitoare și sigle de partid. Doar familia de cuvinte derivată din verbul „a vota” n-o veți vedea, că ar fi ilegal. Cei mai vioi din punct de vedere al folosirii Facebook-ului sunt, de departe, liberalii. Oriunde te învârți, dai peste pozele lor. De obicei, dintre cele mai umane și mai candide. Ba cu familia, ba cu niște alegători întâlniți „întâmplător”, ba pe la o ședință de partid.
Chiul în masă
Deunăzi, primarul liberal din Lețcani și-a postat niște poze în care apărea în timpul unei acțiuni de plantare a 3 ha de frasin în comună. Am aflat chestia asta din vreo cinci surse, că s-au repezit să pună poze de la Lețcani și deputatul Alexe, și deputatul Doboș, și nu mai știm care. De la Alexe am aflat că a fost la Bălțați, să se vadă cu liberalul candidat la primăria de acolo, că a fost la Mădârjac cu familia, că a trecut și pe la Palas cu familia, că a fost și la un concurs de biciclete pentru copii, că a participat la întâlnirea Ligii Aleșilor Locali ai PNL. Dacă am fi detectivi, nici n-ar trebui să-l urmărim. Ne anunță el pe unde merge. A uitat totuși, cel puțin în ultimele 2-3 săptămâni, să pună vreo poză cu ce mai face el prin parlament pentru alegători. Deunăzi, deputatul Remus Cernea se plângea că la ședința Camerei Deputaților abia se adunaseră vreo 30 de aleși ai neamului.
Campanie mascată
De bicicletă s-a îndrăgostit subit și candidatul PNL la primărie, Marius Bodea, care a ținut să se prezinte și el poze, împreună cu fiul, pe lângă biciclete. Bodea ne-a arătat și poze de când era în liceu, la Negruzzi. Am căutat, dar nu am găsit, poze de când era în școala generală. Poate mai sunt foști colegi care-și aduc aminte de el. Să nu uite să-l voteze. Pe pagina liberalului am văzut și un veritabil clip de campanie, prezentându-l pe candidat cum strânge mâini, cum discută cu lumea, dintr-astea. E drept, la final spune „semnează”, nu „votează”. Nu e campanie, da? E doar promovare politică sau cum îi mai zice. Pozele cu Bodea par să fie obligație de serviciu pentru toți liberalii. Pentru deputați, pentru consilieri locali, pentru simpli membri de partid. Credeam că directorul aeroportului este cunoscut de ieșeni, dar s-ar părea că nu, de vreme ce e necesară atâta „promovare” politică.
Teme de tot felul
Oleacă de aer am putut lua de pe pagina candidatului la șefia Consiliului Județean, Dumitru Oprea. La el, la fiecare două-trei postări, apare câte o poză cu flori. Lalele, zambile, narcise, ba chiar și flori pe care nu am reușit să le identificăm. În rest, cam același tip de postări dintotdeauna, de nu știi dacă Oprea candidează la CJ sau la încă o tură de Senat. Ne vorbește de microbuzele școlare cumpărate de Ponta în 2014, dar care nu au fost puse încă în circulație. Nu ne-am lămurit dacă îl înjura pe Ponta că le-a cumpărat sau că nu a mai stat la putere, să le și împărtă. Am mai aflat că Oprea a participat și la o acțiune de plantare de stejari în curtea Senatului. E drept că în țara asta se fură ca în codru, dar poate nu era cazul să ni se spună asta chiar așa pe șleau, nu? Din păcate, senatorul nu prea obișnuiește să răspundă la întrebări și contre. La o postare despre stadionul de la Cluj-Napoca, un coleg de familie liberală, de la ALDE, i-a adus aminte lui Oprea că la desființarea Institutului de Gastroenterologie de la Iași și înființarea unuia similar la Cluj-Napoca, n-a zis nimic. Nici de data asta, Oprea n-a prea zis nimic. Cu greu e să găsești pe pagina senatorului vreo postare care să se refere la problemele județului pe care vrea să-l conducă. Asta, în afara eternelor referiri generale la autostradă, infrastructură și facilități economice. Cum anume vede Oprea județul de mâine vom afla probabil în campania electorală propriu-zisă. Dacă vom afla.
Pune și criticile
Unul din cei mai discreți politicieni în privința postărilor pe Facebook este, în ciuda prezenței sale pe lista candidaților la primărie, Radu Botez. Reprezentantul ALDE nu are nimic de spus, dar distribuie publicului ce postează alții despre el. Trebuie să-l lăudăm pentru sinceritate. Mai rar politician care să posteze și înjurăturile care îi sunt adresate. De genul celor care îi reproșează că s-a aruncat în lupta electorală de partea ALDE, aliată a PSD, după ce, ca membru al PNL, a fost unul din cei mai aprigi contestatari ai administrației social-democrate. În privința asta, jos pălăria.