Statistic, anul acesta a fost câte un cutremur mai serios la fiecare două săptămâni. De fapt, nițel mai des, dar nu vrem să ne încurcăm cu virgule. De fiecare dată când la ”breaking news” apar cuvintele ”seism în zona Vrancea”, lumea se gândește la 1977. Sau la 1986, 1990 sau 2004, în funcție de vârstă. Întrebarea standard: pică și blocul meu în caz de Doamne ferește? Chiar, pică? Ei, asta chiar este o întrebare bună. La fiecare zgâlțâială, televiziunile se agită pe tema blocurilor cu bulină. O să căutăm un răspuns cât mai valabil, ca să nu citiți degeaba.

Sus-jos, stânga-dreapta
Puțină tehnică. Atunci când se mișcă, pământul creează două unde, care împreună fac cutremurul. Una e unda P, alta e numită S. Nu contează de ce. Se mișcă diferit și cu viteze diferite. Unda P este mai rapidă, ajunge la Iași în 31 de secunde și ridică pământul în sus. De-aia întâi sari în sus din pat. Unda S, mai lentă, ajunge la Iași în 35 de secunde și mișcă pământul stânga-dreapta. De-aia în etapa a doua cazi din pat. Dacă e să pice, blocul pică în etapa a doua, când se leagănă ca trestia.

Cele adânci, spre Iaşi
Cutremurele din Vrancea afectează mai mult jumătatea de est a țării, pe axa București – Focșani – Iași, mai puțin Ardealul. În funcție de adâncimea la care are loc, unda S se duce mai zdravăn la București sau la Iași. Nu prea pălește la fel de tare în ambele direcții. Și aici e buba Iașului. Cutremurele adânci, sub 130 km, bat spre Iași. Cele până la 110 km, spre București. Alea între 110 și 130 km, cum le tună. Din cele opt cutremure peste 4 grade pe scara Richter de anul ăsta, care chiar pot zgâlțâi un bloc adică, cinci au fost sub 130 km și doar unul la 107 km, ăla din februarie. Iașul de cinci ori, Bucureștiul o dată. Celelalte două au fost în intervalul gri. Deci, 60% din cutremure au fost atrase de ospitalitatea moldovenească.

Rezistă sau nu?
Asta fiind partea tehnică, hai să discutăm pe bune. Rezistă blocul meu sau nu? Păi, depinde. Și încă de mulți factori, dar o să ne rezumăm la patru: clasa seismică, materialul de construcție, solul și vechimea. Mă rog, nu sunt chiar distincte, că se întrepătrund. Sunt clădiri vechi care se țin bine și unele noi vai de steaua lor.

1. Clasa seismică. Te ajută cel mai mult. Dacă o știi. Locatarii a 256 din 1.500 de blocuri din Iași o știu, că s-au făcut expertize. Restul… săriți direct la punctul 2. Clasele I și II reprezintă celebra bulină roșie. În Iași sunt cam 100 de blocuri în situația asta, 62 incluse în clasa I. La un cutremur de 8 grade pe Richter, blocurile din clasa I pică. Dacă nu pică, nu trântiți ușa după cutremur. S-ar putea să fie picătura care umple paharul. Clasa II: pică pereții, pică tavanul. Stați pe la colțuri, că structura de rezistență are șanse să rămână în picioare. Clasa III: structura de rezistență rămâne întreagă. Pereții crapă. Nu răspundem de integritatea geamurilor și bibelourilor. Clasa IV… Nu mai citiți articolul, decât ca să vă laudați.

2. Materialul din care este construită clădirea. Blocurile din diafragme rezistă cel mai bine. Flexibile și solide. Dacă și astea se dărâmă, înseamnă că tocmai a venit Apocalipsa. Cadrele, adică structură din beton, pereți BCA sunt pe locul doi. Structura rezistă, dar pereții mai puțin. Cărămida… nu mai bine vă mutați? Rezistă cel mai prost. Bașca faptul că majoritatea blocurilor din cărămidă au măcar 50 de ani vechime, deci apare și factorul vârstă.

3. Solul. Ăla negru, o știe orice student la construcții, este cel mai nasol fundament pentru o construcție. Adică lunca Bahluiului. Roca este cel mai solid, dar nu avem stânci în Iași. Dealurile înseamnă argilă. Prăfoasă, în cazul Iașului. Nasol la ploi, că se îmbibă, dar dansează frumos la cutremur. E cel mai bun sol pe care îl găsim în zonă din punct de vedere seismic.

4. Vârsta. Aici sunt două aspecte: uzura materialului, dată de vechime și norma seismică. Discutăm de al doilea, că este cel mai important. Clădirile dinainte de război s-au făcut fără nicio normă. Cum a vrut constructorul. Nu din zgârcenie, dar nu existau pur și simplu norme. La asta, este fix cum ți-e norocul. Când au apărut normele, s-a zis că dacă blocul ține la 7 grade, e bine. Așa sunt cele făcute până în 1977. Mda, ghinion. În ’77, cutremurul a avut 7,2 grade. Nasol pentru clădirile făcute înainte de ’77 este că au prins câteva cutremure zdravene și sunt deja obosite. După ’77, norma s-a schimbat, iar blocurile trebuie să reziste la 7,5 grade. Și, ca să vă liniștim sau dimpotrivă, să știți că diferența între un cutremur de 7 grade și unul de 7,5 este mare. Nu este 0,5, că scara Richter este exponențială. Un cutremur de 7,5 grade pe Richter zgâlțâie de vreo 4 ori mai zdravăn ca unul de 7 grade, ca să vă faceți o idee.

Bine/rău
Pe scurt. Bine: bloc nou, pe un deal, din diafragme, clasa IV. Nasol: bloc dinainte de ’77, pe malul Bahluiului, din cărămidă, clasa I. Seismologii nu pariază, ci încep să povestească de o mulțime de alte criterii. De exemplu, unghiul dintre undele seismice și blocul lovit. Dacă unda S vine pe colț, e mai bine decât dacă te pălește din lateral. Dacă blocul are un subsol adânc, e mai bine decât dacă fundația este mică. Se ia în calcul și greutatea acoperișului: țigla este mai nașpa decât tabla, că e mai grea și exercită o presiune suplimentară.

Zone rezistente: CUG, Copou, Independenței, chiar dacă blocurile astea din urmă sunt construite nițel înainte de ’77. Sunt însă făcute solid.

Zone nașpa: Aproape tot șesul Bahluiului: Socola, Bularga, Țuțora, Dacia, Alexandru cel Bun, Tudor Vladimirescu, Tătărași. Da, chiar dacă este deal, multe blocuri sunt dinainte de ’77. Oancea stă mai bine, dar este o pantă destul de urâtă. Blocurile de patru etaje din Cantemir intră și ele în categoria asta.

Zone cum le-o fi norocul: restul Iașului. Sau sunt intermediare ca risc la cutremur, sau nu avem noi destule informații. Decât să mințim…