Şirul reality – show – urilor turnate în peisaje sălbatice continuă la Pro TV, rolurile principale fiind deţinute de ieşeni. După ce Cătălin Moroşanu a câştigat competiţia din „Sunt celebru, scoate-mă de aici!”, a venit rândul Iuliei Vântur să fie piesa principală a emisiunii „Ferma vedetelor”. Blonda lui Salman Kahn păstoreşte într-o fermă izolată din pădure un cârd de vedete, exilate din mall-uri şi spa-uri în coteţul găinilor şi mlaştina noroioasă din fundul curţii, totul sub aceeaşi notă de vrăjeală ieftină ca şi precedentul experiment mediatic din Africa de Sud. Deocamdată, unul dintre concurenţi, actorul Tudorel Filimon, a fost luat deja cu Salvarea, săracul om acceptând să fie personaj al emisiunii doar pentru a-şi putea plăti ratele la bancă. Dar viaţa merge înainte, iar Iulia continuă antrenamentul de supravieţuire în condiţii extreme, în ideea că pe plaiurile Indiei va trebui să ştie cum să cureţe de solzi un crocodil sau să eviscereze un piton.
De Sf. Valentin Andra și-a tras un nou „look” pe facebook!Deja are mii de like-uri!
Andra este una dintre cântăreţele autohtone preferate de public, este apreciată atât pentru cariera sa profesională, cât şi pentru familia pe care o are. Vedeta…