Ce panică prin presa ieșeană! Câte zbateri, atacuri de panică și crize de fandaxie! Ce vâlvă, ce mai freamăt, ce mai vuiet… De parcă n-ar fi suficient că-s alergați de către șefi, de dimineața până seara, în week-end și de Paște, pe toate coclaurile, lăsați de „surse” să aștepte cu orele pe la ușă, folosiți și aruncați de politicieni, arătați cu degetul de „deontologi” și săriți la salariu de patroni (bine, de unii patroni, cazuri izolate…), „găozarii” s-au mai procopsit cu un inamic. Și nu cu oricine – de unde și panica -, ci cu însuși fiorosul Iulian Șerban, fostul șef portocaliu al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Iași.

Ei bine, nu că l-ar fi întrebat cineva, dar, ca politician cu inițiativă și, mai ales, ca fin cunoscător al mass-media, Șerban a propus ca și averile ziariștilor să fie făcute publice, controlate și, ca atare, supuse invidiei și suspiciunii publice, la fel ca alea ale baștanilor plătiți din bani publici. Că „a propus” e un fel de-a spune, întrucât, nemaifiind nici șef la Casă și nici măcar băgător de seamă prin filiala bahluiană a PDL, omul nu are decât posibilitatea de a se manifesta pe Facebook, acolo unde s-au refugiat și alte foste glorii ale politici ieșene și unde Șerban a comis umătoarea cugetare: „Jurnaliștii ar trebui să completeze și ei o declarație de avere exact ca și demnitarii. Doar reprezintă a 4-a putere în stat…”.

Evident, unii ziariști au sărit ca arși. Unii s-au întrebat, cam pe bună dreptate, de unde atâtea „averi” prin presă, cel puțin prin cea locală. Alții au plusat și i-au sugerat inventivului chirurg ca, dacă tot îl macină creativitatea legislativă, să propună ca și medicii să-și declare „atențiile”. (Noi nu știm și nici nu credem să existe așa ceva, dar așa zice presa…). În fine, alții, atinși la liberul arbitru și mai belicoși din fire, l-au etichetat pe inițiator drept, pardon, „bou” și au închis subiectul.

Departe de noi asemenea atitudini, pe care le considerăm urmarea nefericită a unei insuficiente documentări și, poate, a impulsivității. Mai întâi, Șerban are calificarea și autoritatea morală de a-și da cu părerea despre presă. În fond, ca șef al Casei de Sănătate, inițiase ditai trustul media online, iar Sârbu, Voiculescu sau Ghiță priveau deja cu îngrijorare spre Iași. Că era vorba de un site cu doi vizitatori pe săptămână și botezat „televiziune”, bașca plătită din banii Casei, asta e altă discuție. Apoi, charismaticul nu-i la primul delir pe Facebook, așa că e posibil ca, pur și simplu, să fi avut o (nouă) zi proastă, așa cum avea și pe vremea șefiei. Dacă nu ne credeți, iată alte câteva emanații: „Eu cred că nazismul și comunismul ar trebui finanțate de la bugetul de stat. Și ce dacă, în cursul istoriei, sub doctrina nazistă sau sub cea comunistă s-au făcut crime, s-au ucis oamenii în lagăre de exterminare. Ce, creștinismul nu a omorât oameni pe rug?” ori „Politica este o curvă. Eu de azi mă fac băiat cuminte. Nu mă mai duc la curve…” sau, preferata noastră: „De astăzi sunt apolitic. Mă doare la 10 metri în spate și la 10 metri în față de politică. Am avut cândva hemoroizi și știu cum este să te doară în spate, iar în față nu știu, dar am avut mulți pacienți care strigau ca din gură de șarpe când mergeau la baie. Așa că mi-am luat măsuri de precauție. Mă doare la 10 metri și în față și în spate…”. Nasol, ce să-i mai zici… În fine, mai nou, Șerban scrie versuri și melodii, compune și postează pe Youtube; un suflet liric, supus, ca atare, toanelor muzelor și exploziilor temperamentale.

Una peste alta, ca mogul local, politician refulat, artist stătut și, mai ales, suferind cu hemoroizii, Șerban are dacă nu dreptate, atunci măcar circumstanțe atenuante. Așa că eticheta de „bou” ni se pare puțin cam dură. Nouă, unora, ne amintește mai curând de mamiferul acela galeș din desenele animate, „Ferdinand the Bull”, dacă vă mai aduceți aminte, cel pus să evolueze la coride în ciuda faptului că, în sinea lui, era doar un iubitor de flori…

Bull Shit