Jupânul Sănătăţii ieşene vrea internet de mare viteză, sigur şi imposibil de depistat de servicii
Preşedintele Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Iaşi, Iulian Şerban, ar vrea să cumpere pentru instituţia pe care o păstoreşte un sistem de internet performat, de mare viteză, extrem de sigur şi de complex. Prezent la lansarea unei tehnologii wireless de bandă largă aparţinând Companiei Naţionale de Telecomunicaţii Radiocom, cel care împarte banii publici de la CJAS după culoarea ochilor şi simpatii electorale, le-a solicitat organizatorilor un serviciu de internet de mare viteză dar care să nu poată fi accesat ori vizualizat de către băieţii cu ochi albaştri din serviciile secrete ale patriei noastre.
Mai precis, doctorul Şerban s-a arătat interesat ca tehnologia să fie sigură şi folosită doar în interiorul unităţii, fără oarece influenţe din afară. Interesanta solicitare a jupânului Iulian Şerban vine în contextul în care CJAS Iaşi a fost luată recent la puricat de către o echipă de inspectori de la CNAS.
Un control de la Bucureşti a împânzit repejor instituţia care dă bani publici halatelor albe, în scopul efectuării unui audit de mare complexitate. Conducerea CJAS Iaşi, reprezentată de Şerban, arată însă că vizita inspectorilor CNAS este de fapt o rutină, efectuarea controlului de audit fiind obligatorie odată la fiecare trei ani.
„Timp de două săptămâni, inspectorii CNAS verifică toate actele şi documentele de la Casa de Sănătate Iaşi. Nu am niciun fel de emoţii“, spune jupânul Sănătăţii ieşene.
Evident, cam stresat, nervos şi gânditor nevoie mare. Desigur, la fotoliul său de preşedinte, care scârţâie din toate încheieturile…Nu-i aşa, jupâne? Dar pe la HIH a fost controlul?