Ar fi fost suficient să asiști, chiar și câteva minute, ca invitat, amploaiat sau infiltrat, la petrecerea organizată de social-democrații ieșeni în cinstea pensionarilor din municipiu, vinerea trecută, la Centrul „Providența” din CUG, ca să îți dai seama de ce PSD rade totul la alegerile din Iași de mai bine de 10 ani încoace. Vreo 750 de pensionari – cu toții ferchezuiți și puși pe distracție – au venit și s-au simțit bine la așa-numitul „Revelion al Pensionarilor”, petrecere organizată de PSD Iași și aflată deja la a noua ediție.
„Vreo 750” doar pentru că nici cea mai mare sală de la „Providența” – altfel un fel de Sală Polivalentă mai curățică, cu niște cearceafuri enorme în rol de pereți falși – nu putea suporta mai mult. Dincolo de efortul organizatorilor, mai întâi la mese și, apoi, pe ringul de dans, nu mai aveai loc să arunci un ac. Chiar reprezentanții PSD Iași (recte simpaticul purtător de cuvânt al filialei și președintele Organizației de Pensionari – Aripa Tânără, Daniel Mătăsaru) au dezvăluit faptul că numărul cererilor de participare la eveniment a fost mult mai mare. Responsabil e posibil să fi fost și prețul invitațiilor, de doar 10 lei, care a acoperit totul: de la transport cu autobuze RATP la mâncare, băutură, formație și alte momente mai mult sau puțin artistice. Cert este că, pensionarii cu carnet social-democrat având prioritate și respectându-se principiul „primul venit, primul servit”, organizatorii s-au văzut nevoiți să refuze multe alte cereri, inclusiv unele venite din partea colegilor liberali de alianță… Oricum, dezavantajele lipsei în oraș a unui spațiu adecvat pentru astfel de evenimente, dar ceva mai generos, au fost remarcate chiar de amfitrionul și principalul organizator al petrecerii – șeful PSD Iași, primarul Gheorghe Nichita – care a propus la un moment dat, mai în glumă, mai în serios, ca, de la anul, Revelionul Pensionarilor să fie organizat în… Piața Unirii!
În ciuda aglomerației, mâncarea și băutura n-au lipsit; nimic foarte pretențios sau ieșit din comun, dar bun și suficient: nelipsitele antreuri, sărmăluțe cu mămăligă, pulpe de pui la cuptor, vin alb (de Bucium, probabil) la discreție, câte un păhărel de palincă, apă, sucuri 100% naturale din gama Coca-Cola și Fanta, cozonac, pișcoturi etc.
Cum specialiștii în marketing politic și organizări de evenimente susțin în unanimitate că, de pildă, la antreuri merge pop-ul, iar la sărmăluțe – tangoul, o atenție deosebită a fost acordată fundalului muzical și momentelor artistice. Fiind vorba de un „Revelion”, acestea din urmă nu puteau fi decât „de sezon”: pe lângă ceva muzică și dansuri populare prestate de „Doina Carpaților”, nu aveau cum să lipsească „Plugușorul” (cu mesaj politic) și „Capra” (tot cu mesaj politic, dar mai puțin evident). În rest, formația și DJ-ul aferent au oferit muzică destul de cuminte, potrivită atât pentru digestie, cât și pentru dans.
Cele necesare stomacului și urechii fiind asigurate, ajungem la vedetele serii și, odată cu ele, la cele mai gustate momente ale Revelionului Pensionarilor PSD. Vorbim, în primul rând, de primarul Gheorghe Nichita, a cărui sosire la „Providența” a fost primită cu aplauze și pe care chiar site-ul PSD Iași îl caracterizează, pe merit, drept „sufletul petrecerii”. Amfitrion și animator, primarul nu avea cum să uite că, în 2012, Iașul i-a acordat 60% din voturi atât la locale, cât și la parlamentare, așa că le-a mulțumit invitaților: „Este o manifestare care îi are în centrul atenției, la fiecare început de an, pe toți cei care au muncit o viață pentru acest oraș și care au dreptul acum, la vârsta a treia, să se bucure măcar pentru câteva ceasuri împreună, în cadrul unei sărbători speciale, dedicate exclusiv lor. Am dorit la început de nou an să le mulțumesc ieșenilor seniori pentru că mi-au acordat sprijinul și încrederea lor pentru a le fi în continuare primar. Este un Revelion organizat de PSD Iași, împreună cu aleșii locali și parlamentarii noștri, prezenți și ei astăzi aici (vorbim de Anghel Stanciu, Sorin Iacoban, Cristina Nichita sau Costel Adăscăliței – nr.)”. În al doilea rând, evoluția cunoscutului cântăreț de muzică de petrecere Jean Oprișor a fost, se pare, o surpriză plăcută atât pentru pensionari, cât și pentru însuși primarul, care nu s-a sfiit să își manifeste entuziasmul lăudându-l pe interpretul sibian și să i se alăture la o piesă. (Nu intrăm în detalii despre evoluția muzicală a edilului, altfel remarcabilă, ca să nu vă influențăm; o găsiți pe YouTube…).
Una peste alta, o petrecere reușită, cel puțin pentru cei cărora li s-a adresat. Oricum, suficient de reușită încât cei mai mulți dintre invitați să o părăsească abia spre miezul nopții, iar ceilalți, inclusiv organizatorii, spre dimineață…
P.S.1 Cu sau fără legătură cu Revelionul Pensionarilor PSD de la „Providența”, tot week-end-ul trecut, la o crâșmă din CUG a avut loc un schimb intercultural de replici, atitudini și pumni. Presa locală a etichetat evenimentul drept „scandal” și a susținut, în mod eronat, că în acesta ar fi fost implicați, alături de câțiva reputați artiști de manele, și niște locuitori din zona rezidențială cunoscută drept „Păcureț”. Sursele noastre din mediul de management și entertainment politic au însă o cu totul altă explicație: „scandalagiii” ar fi fost, de fapt, membri ai Organizației de Pensionari – Aripa Manelistică a unei alte formațiuni politice, care și-au manifestat în acest fel frustrarea de a nu fi putut păcăli vigilența organizatorilor Revelionului PSD.
P.S.2 Aflăm că zilele trecute (marți seara, mai exact) o petrecere similară a fost organizată și de PDL Iași. Sigur, la 17 la sută, portocaliii nu și-au putut permite nici numărul de invitați (doar vreo 60) și nici vedetele chemate la Revelionul PSD. Ne-am uitat și noi la poze, în căutarea vreunui pensionar mai cunoscut, dar, în afară de (încă) președintele Gabriel Surdu n-am recunoscut pe nimeni…
Revelion Iliescu