– Nu ştiu care-i treaba cu Moş Nicolae, dar cert este că nu prea suport concurenţa. Cum adică, doi moşi în aceeaşi lună? Ok, accept Valentine’s Day, pentru că nu e în decembrie, deci nu ne călcăm pe bătături. Cu iepuraşul de Paşti mă înţeleg în general bine, îl las să câştige şi el un ban, deşi a devenit cam tupeist şi comercial în ultima vreme. Dar aici, în România, nu înţeleg ce e cu moşul ăsta, care-mi ia o bună parte din caimac. Păi, clienţii mei îşi cheltuie avansul pe Moş Nicolae, lăsându-mi mie doar chenzina, lucru care nu-mi convine deloc.

– Am văzut ieri prin presă povestea scăpătatului ăla din Cotnari, Alecu Chitaru, care cică s-a dus costumat în Moş Crăciun la Ambasada SUA, pe vremea lui Ceauşescu, şi a împărţit ciocolată la copiii de pe stradă. Mai zice Chitaru că, pentru a putea duce sticla de şampanie la gură, şi-a dat barba jos şi astfel a fost descoperit de Securitate. Eu dacă-l prind pe Chitaru ăsta că mă mai bagă în tot felul de scorneli, îl bag în sac şi-i dau drumul pe hornul brutăriei. Măcar să scoată din cuptor nişte gogoşi mai coapte, nu scoverzi din astea de doi lei.

– Azi am primit o depeşă de la şeful ăl mare prin care am fost anunţat că mai am încă o persoană pe care s-o vizitez în seara de ajun, Mişu Vlasov. M-am bucurat pentru că în sfârşit am şi eu un om pe care-l voi gasi sigur la domiciliu.

– De la Centrul de Logistică din Laponia am fost înştiinţat că la Iaşi a apărut o nouă locaţie de unde aş putea cumpăra nişte cadouri mai ieftine, Grand Siraj. Am cercetat mai bine şi am aflat că înainte se numea simplu, Siraj, şi că a luat foc în condiţii suspecte. Le-am zis „pas” băieţilor de la Centru. Până nu îmi reînnoiesc asigurarea de incendiu, nu calc în Siraj. Am mai păţit-o în China, unde am adus cadouri la o fabrică de artificii şi, când m-au văzut muncitorii, le-au sărit capsele la toţi de bucurie. Cu barba în flăcări, păream pe cerul Shanghaiului ca o rachetă sol – aer. Abia în Turkmenistan am scăpat de antiaeriana chineză.

– Încep să mă familiarizez cu Iaşul. Seara, mai ies cu sania trasă de reni pe deasupra Aeroportului. Din când în când, îl mai văd pe directorul Marius Bodea vânând ciori din turnul de control. Într-o vreme, lângă el era şi domnul Adomniţei, dar acesta a început să lipsească din peisaj. L-am revăzut ieri, pe un câmp de la marginea oraşului, privind spre Ardeal prin obiectivul unui teodolit. Un ren bine informat m-a lămurit despre ce e vorba: în loc de autostradă, Adomniţei vrea să facă o pistă de avion până în Transilvania.